Market matinal, apocaliptico-trumatizant – 16.11
Pentru că m-am trezit cu gându’ că am rămas fără plăcuțe de frână la Sherman, nu mă-ntrebați de unde și până unde, și mă aștepta Mecanitehnicus cu calu’ la raze, a trebuit să-mi ajustez programul de cumpărături și să decalez cu o oră juma’ descălecatul la market. Adică sâmbătă la 08.00 intram pe ușile mall-ului, eu și câțiva angajați de pe la magazinuțele întregi la căpăcele, alea care deschid după ora 09.00.
Ajung în parcare, rectific, părcăroaie. Pentru că marketu’ nu e un d-ăla de cartier, e super market, și parcarea-i pe măsură. Parcarea goală de am crezut că-i închis. Nu era. Destul de traumatizant mai ales că pierdusem știrile c-o seară înainte pe motiv de ieșeală la cocârț și n-am văzut dacă s-a-ntâmplat ceva prin lume, o altă molimă, un război atomic, blackout, invazie zombi, ceva, orice.
La intrare doi neni care mi-au mormăit ceva, nu știu ce, m-am prins că-i cu certificatu’ vieții, m-au scanat și s-au îndepărtat fantomatic. Atunci a-nceput să-mi fie puțin teamă. Mergeam pe lângă standuri acoperite cu cearșafuri, pe lângă magazine cu zăbrele, dacă sunt prins, dacă sunt închis într-un labirint de rafturi… la cine să strig ajutor?
La intrare-n Car… Franța, am văzut primele semne de viață. Trei semne. O gașcă amenințătoare de mopărese, sau mopăitoare. Trei tăntici cu mopuri mă priveau amenințător. Mi-am băgat bănuț în cărucior, fără mișcări bruște, și am intrat repede pe lângă un al 4 lea semn de viață. Un nene de la pază.
Mă simțeam ca la furat, aveam senzația aia de intrat prin efracție. Mi-am dat seama că am greșit, trebuia să vin în gașcă, în grup organizat, mă simțeam descoperit pe flancuri, în spate, victimă sigură în fața unui sniper pitulat pe la raionu’ de jucării.
Ajung pe culoarul principal, ăla de străbate Franța dintr-un capăt în celălalt. Senzația de claustrofobie începuse să dispară, înlocuită fiind de agorafobie. Eram expus total. Niciodată raionul de detergenți nu a arătat așa înfiorător. Puteam să fiu tâlhărit, violat, Doamne ferește, cine mă mai găsea pe la raftul de cărți, nimeni, vă spun eu.
Fosta mea prietenă, actuala nevastă, se-ndepărta periculos printre rafturi.
-Ce faci!?!?! Nu te-ndepărta! Rămâi în zona contactului vizual!
-Termină cu tâmpeniile, du-te și pune-n căruț un bax de apă.
Mă-ndepărtez pe culoarul lat, numa’ bun să faci liniuțe cu cărucioru’, da’ singur n-are nici un farmec. Fac dreapta și împietresc. Pe culoarul de apă o mogâldeață mă privea cu ochi mijiți. În prima fază am vrut să fug, apoi mi-am zis că poate-i mai bine să fac pe mortu’. Cât n-am mișcat, mogâldeața s-a prelins pe lângă raft și a dispărut.
Am răzbit toată zona aia goală din market și am ajuns la haleală. Aici parcă s-a mai animat peisajul. Un nene la raionul de pește ascuțea un cuțit. Dintr-o privire am ochit un cuplu de pensionari. Dacă ne ataca ăla, eu fugeam mai repede.
În sfârșit la casa de marcat. Aici am găsit cea mai adormită, cea mai nervoasă pe viață că s-a trezit la ora asta, cea mai voce guturală și puțin răstită, acră ca varza pe care o arunci din butoi primăvara, tăntița colectoare de bănuți. Plătim și scăpăm.
-Cum dracu’ te-ai așezat fix la acritura asta!?!?!
-Taci, încă n-am scăpat, să fugiiiiim!!!
Pe bune, e traumatizant la cumpărături dimineața pe răcoare, intrat doar pe baza certificatului de vaccinat. Am zis că data viitoare mă duc de la 7, la deschidere. Legenda spune că printre rafturi o să vezi unicorni, pe Godzilla și o familie de Bigfooți.