Ambalaju’ rulz! – 26.11
Ambalaju’ la români e ca porcu’ de Crăciun, ca CD-u’ de la oglinda retrovizoare și iconițele cu Arsenie Boca. Ambalaju’ rulz și e de o importanță maximă. De la punga cu pungi și până la cutiuța șmecheră de la parfumu’ ăla scumpu’ care ține bine cafeaua sau o mână de piulițe, la noi ambalaju’ nu dispare, la noi se transformă și are o altă utilitate.
Era și un banc: – Unde dracu-i zahăru’? – Vezi că e în cutia aia metalică de ceai pe care scrie sare.
Are și rol de capcană. Vine cineva pe la tine și vede o sticlă de ceai. Trage un gât serios și surpriză, a băut ulei de măsline de s-a lubrifiat pe viață. Au fost multe cazuri de pălincă pusă-n sticlă de apă plată. Și exemple-s multe. Pe scurt, poți să vinzi orice, de la statuete din chirpici și până la aer de Ploiești cu noxă bio, dar obligatoriu în cutie fițoasă, și e succes garantat.
Povestea 1 – Ambalaj tip sticluță cu chimicale
1900 toamna, primesc de la sor-mea un after shave de fiță, într-o sticluță pepită cu puf. Mă pregăteam de ieșeală la gagici, fratilii vostru avea păr pe cap, lung și frumos, ce să vă zic, fezabil tare, un Lorenzo Lamas în filmu’ ăla când era roacker pe motor. Hai să-mi dau barba jos să mă pupe gagicile cu spor.
După bărbiereală, iau sticluța cu pricina și mă pufăi pe meclă. Instantaneu am luat foc. Explicația științifică: mama mea, aka Laleaua Neagră, a considerat că sticluța aia nu e pusă-n valoare. Conținutul ei a fost turnat într-o altă sticluță în care avea tata lavandă, adică s-a cam dus dracu’ after shavele meu. În sticluța originală, mama s-a gândit că ar sta foarte bine niște acetonă. Aveți întrebări?
Povestea 2 – Ambalaje de firmă cu chestii autohtone
Marți seară mă văz cu prietenii Z și V la un cocârț. Z era pe happy meal tip Z, marcă înregistrată, adică bere și shot-uri de chestie d-aia din plante de zici că-i sirop de tuse, V stătea pe bere și io, happy meal tip Cătală, adică cocârțu’ meu cu pepsic. La un moment dat, după doi cocârți, apare prietenu’ D și ne zice „hai la mine pe terasă că-s și J cu T la mine, îi ține potoliți cu bere nevastă-mea S, până ajung și eu”.
Normal că ne-am dus. Prietenul D ne-a dus în fața barului plin de sticloanțe felurite să ne luăm noi ce vrem. V a rămas pe bere, băiat deștept, io cu Z am mers pe varianta cocârț, tot băieți deștepți numa’ că a intervenit elementul surpriză.
Am ochit o sticlă de Jack cu licoare cât să mai pui un pahar și una de JB cam jumate-n ea. Stătem cu Z la-mpărțeală frățească, am zis hai să-l terminăm pe Jack, apoi schimbăm macazu’ pe JB.
Și a apărut elementu’ surpriză. În sticla de Jack era vișinată, bună, nimic de zis, și-n aia de JB am găsit cognac de casă, bun și ăla, mai bun chiar ca vișinata. Pe final, pentru siguranță, am dat-o pe bere că cel puțin știam sigur ce se află-n sticlă.
Stați liniștiți, suntem bine, mulțumesc de-ntrebare. Da’ d-asta zic, hai să renunțăm la ambalajele vechi că ne duc în eroare și mahmureală.