Foamea nu e complicată – 29.11
Foamea se apropie cu pași de felină și te atacă necruțător. Spre exemplu, eu fac urât la foame. Da’ urât, nu jucărie. În primă fază-ți dau un hint, apoi urmează o mârâitură și se declanșează jihadu’. Cine mă cunoaște, pentru o viață psihică sănătoasă și feng shui nealterat, știe că tre’ să mă hrănească rapid că iese cu bătaie.
După ce m-ai hrănit, apare soarele, totul ok și faci ce vrei cu mine, inclusiv sunt pregătit să-i trag un șut la oo lu’ Putin.
Când ziua de sâmbătă era tinerică și abia apărută-n viețile noastre, pe la cinci din dimineața m-am întâlnit cu gașca faină să purcedem spre Apuseni la weekend prelungit de ziua Românicii.
Am auzit că există persoane dinamice și pline de viață-n creierii dimineții, bine, și-n Moș Crăciun am crezut până prin clasa a2a, da’ asta nu-nseamnă că l-am și văzut. Deci, da, am auzit că există da’ io o trec la legende. În schimb reversul medaliei îl văz în fiecare zi, în oglindă sau la prieteni.
Am o prietenă extra simpatică, ușor rârâită, care dimineața pur și simplu nu poate articula sunete, da’ foame are. Maxim ce poa’ să facă e să arate cu degetu’ și mai are o gamă de maxim trei onomatopee.
În condiții normale nu-i mare bai, da’ dacă singura variantă pe care o are e un restaurant Subway, atunci e mare problemă. Acolo nu merge cu arătat cu degetu’. Oamenii ăia sunt plini de socializare indiferent de oră.
„Chiflă normală, cu susan, prăjită, normală? Ce punem, salam de pinguin, pulpă de koala sau preferați antricot de dinozaur? Cu frunză de palmier? Sau mergem pe clasic, un baobab? Sos cu extract de lavă din Popocatepetl sau ceva mai puțin iute? ”
Te zăpăcesc de cap oamenii ăia și-ți dau șah mat cu toate variantele astea. Mergeți măi frate și pe chestii presetate, cât să dai un click din ochișori și gata, foamea e rezolvată.
Se duce asta mică a mea să-și cumpere ceva. Adormită și flămândă, aruncă o privire p-acolo, începe bucătaru’ cu oferta, o zăpăcește de neuronii adormiți până a mârâit a-njurătură, a făcut stânga-mprejur și a rămas flămândă până la primul Lidl cu autoservire la foetaje.
Pentru toate restaurantele astea pline de opțiuni, propun așa:
-faceți și chestii basic, o felie de pâine cu ceva, sau așa goală. Dați omului felia, lăsați-l să pape, să bea o gură de apă, să-l vedeți că poate să reziste la o conversație minimă, și apoi turuiți meniul.
-angajați oameni incapabili la socializare. Prietena mea cred că se-nțelegea de minune prin semne cu unu’ ca ăsta. Ce se poate-ntâmpla, maxim în loc de pâine să-i pună mămăligă, în loc de pui să-i pună porc, da’ cam atât. Rezultatul contează, foamea dispare, toată lumea fericită.
-terminați cu denumirile simandicoase, ce dracu-i quesadilla sau easy sub, ha? Tocmai ce v-am zis că e lume care la ore matinale nu poa’ să zică mama, papa, caca și voi vreți să folosească cuvinte din Enciclopedya Britannica.
Faceți chestiile astea și foamea trece, voi rămâneți nebătuți, toată lumea fericită.
Tot despre haleală AICI