Poveste de aproape Crăciun – 15.12

Poveste de aproape Crăciun – 15.12

Poveste de aproape Crăciun - 15.12

Povestea-ncepe în primul an când aveam toate gradele de familist. Om însurat, la casa lui și cu rate la bancă. Eu și fosta mea prietenă, actuala nevastă, încă deslușeam tainele conviețuirii în doi. Din când în când mai apărea câte o provocare pe care o rezolvam în stil propriu, adică… Dumnezeu cu mila.

Într-o seară de aproape Crăciun, mă sună soața de la birou.

-Auzi, luăm o pulpă de porc?

-Ăăăăă… de ce?

-Că ia tot birou’, ce noi suntem cu ciungă-n păr? Și apropo, e aproape Crăciun. Adică… Crăciun, porc, masa de Crăciun, ring a bell?

-Aha… păi dacă ia tot birou’, pana mea, luăm și noi.

-Bine, vezi că o să vie un nene cu o Dacie bleu.

-Să vie porcu’, sunt la prindere!

Io v-am mai spus că-s paralel și echidistant cu bucătăria AICI, da am zis că știu și eu cum arată un picior de porc, dreapta spate. Mă gândesc la un porc și îi vizualizez copanu’. Mă rog, vine nenea, îmi pune-n cârcă pulpa, la revedere și toate cele de taină.

-Gata Boss. a venit porcu’, mă rog, piesa de la trenu’ de rulare.

-Păi apucă-te de el, îl pun eu la pungi, tu să-l tranșezi.

-Aaaaaa… ok…

-Vezi să scoți de friptură, oasele separat, hai, bagă mare.

Mă uitam ca curca-n crăci. În primul rând am căutat chestii de tăiat. Aveam cuțit da’ trebuia o ghilotină ceva, o chestie mai mare să-i dau la gioale. Găsesc eu un toporaș, până în acel moment nu știam că am topor în casă, oricum am notat chestia asta pentru că nu se știe niciodată când ai nevoie pe la ședințele de bloc, și mă pun pe tranșat.

Și acum începe adevărata poveste… de groază. Tare al dracu’ picioru’ de porc. Ce cuțit sau satâr, direct cu toporu că altfel nu mergea. În cinci minute aveam bucăți de carne și pe tavan. Nu vă spun ce era pe mine. Atunci mi-am dat seama ce-s cu șorțurile alea pe măcelarii de profesie.

Bietu’ porc era ciopârțit de ziceai că a tras de el o haită de hiene. Moscoleala aia a mea și a bucătăriei din dotare n-a durat foarte mult. Soața mea, cuprinsă de o neliniște metafizică și-a adus aminte că pe mine nici la curățat de cartofi nu mă prinde, la asta de fizică cu modificări stări de agregare la picioru’ de porc nici atât, a venit repede acasă și a oprit dezastrul cam pe la loading 50%, please wait.

Io eram plin de cărnițe minuscule, cu un zâmbet tâmp și plin de-ncântare pe genu’ „io-te ce a făcut Zeus, hai recunoaște, cine-i spartan șmecher și spărgător de oase”. Și-a pus mâna-n cap, avea gura deschisă-ntr-o încercare nereușită de articulat sunete și după câteva secunde a zis încet: ieși. Și ghici, am ieșit într-o ieșeală care dăinuie și azi.

Și să vă mai zic o poveste rapidă, tot pe temă. Se duce nevasta la cumpărături și cumpără momițe de curcan. Le spală, le aranjează frumos pe o farfurie și vine la mine la calculator să-mi arate grozăvie.

-Io-te pretenaș, ce zici, îți plac?

-Ăăăă… da… da’ ce sunt?

-Tu nu vezi, sunt de la curcan, a ce arată?

-Rinichi?

Io v-am zis că mă pricep.

Poveste de aproape Crăciun – 15.12

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: