Elefănțel cu surprize – 18.12

Elefănțel cu surprize – 18.12

Elefănțel cu surprize - 18.12

Elefănțel traficant, elefănțel cu surprize ca kinderu’, elefănțelu’ e mă-sa plușăriilor din Plușărenia. Vă spuneam ieri sau alatăieri… sau… vă spuneam AICI, că a venit Moșu’ din US… adică Moașa, sora mea americancă.

Istoria coletelor de la sor-mea e stufoasă și cu bilet de trimitere la Voila. Cine mă cunoaște sau cine mă vede la look, știe că sunt fan de chestii vestimentare militare. În afara faptului că sunt trainice și țin la tăvăleală, cu toată modestia din dotare vă spun că-s frumușel în ele. De aciulea rezultă că arăt ca picat din Kandahar sau că fac parte dintr-o organizație paramilitară care se ocupă de recuperat bani, tratamente cu ciocanu’ pe rotule și trafic de chestii interzise. Bine, mă ajută și mecla.

De fapt eu sunt un delicat, un romantic care are colecție de bufnițe, minioni și chestii din Star Wars. Toate zăpăcelile din căpăcica mea sunt alimentate cu brio prin colete cado de sor-mea, care este după chipul și asemănarea subsemnatului. Cum coletele trebuiau vămuite, adică în prezența unui lucrător vamal și a unui lucrător de la poștă, trebuia să deschid coletul să vază ăia că nu primesc droguri sau arme.

Vă dați seama cam cum se uitau la mine când scoteam din colet o șapcă de pușcaș marin, apoi un minion în costum hula cu sutien din nuci de cocos, apoi un tricou de camuflaj, după care apărea din cutie o veveriță de pluș și tot așa până când îi vedem tentați să sune la 112. În acel moment mă uitam cu ochi de cățeluș uitat în ploaie și ziceam duios „jucării pentru ăia mici… să se bucure și ei”. Așa mă scoteam, de un’ să știe oamenii că ăia mici sunt tot eu, 3 în unu’ ca detergentu’.

Sora mea are momente când se crede Escobar. Nu cu droguri sau chestii de risc, da’ mai cumpără chestii valoroase și le pitește prin chestiile din colet. Vezi Doamne americanii de la poșta lor sunt proști și nu le vede, iar românii de la poșta noastră n-au scaner și n-au cum să le vază. Parcă-i văd p-ăia în US la monitor cum exclamă „io-te la doamna, îi trimite o brățară lu’ fra-su și n-a declarat-o, să trimitem FBI-u’ și CIA”.

Vine coletu’. Aveam așa: trei calendare și două plușării, un măgăruș și un elefănțel. Înainte de recepționare colet, îmi zice sor-mea să fiu cu băgare de seamă la elefănțel. Ăsta are butonaș de-l apeși și vibrează, spune o poezie, orăcăie sau face ceva și io nu l-am văzut. Dar greutatea mult peste media unei plușării mi-a dat un hint că e cu surpriză. Și-ncep să-l pipăi cu simț de răspundere până am găsit un buzunărel secret, exact prin curu’ elefănțelului.

Acolo am găsit surprizele, două brățări șmechere, una pentru je, cealaltă pentru nevastă. După ce am dat din coadă de-ncântare, iau iar elefănțelu’ la pipăit și mai avea ceva da’ n-aveam acces la el. Aveam toată mâna-n curu’ lui de ziceai că-l ajut să fete și nimic, nu reușeam să scot cevau’ ăla.

Mă uitam deja după cuțit, praf îl fac, să vezi ce cezariană frumoasă. Elefănțelu’ parcă-și schimbase mimica feței, era așa, mai speriată și cu ochii beliți… bine, probabil și de la mâna mea din curu’ lui. N-avea gură  să-mi zică „lasă-mă bre-n pace, am livrat tot”. M-a oprit nevasta când a intuit privirea de Jack The Ripper și m-a îndrumat să vorbesc cu sor-mea, poate nu-i nimic și tranșez plușăria degeaba.

Așa a fost, ce simțeam eu era dispozitivul de scos sunete sau ce făcea jucăria. Locul în care stăteau brățările, era de fapt locul bateriilor pe care sor-mea le-a scos să bage brățările. Cât să ducă și jucăria aia că n-are dimensiunile unui elefant pe bune. Și d-aia nu scotea sunete, că n-avea bateriile și dispozitivul de pus bateriile.

Când mă fac mare mă fac vameș. Nimic n-o să pitiți de mine, mă antrenează sor-mea.

Mesaj către vamă – Stați liniștiți, am plătit vamă la colet și taxă de prezentare. Apropo, taxa de prezentare e abuzivă, n-am prezentat nimic la nimeni… slavă Domnului. Plus că la cadoaie nu se percepe vamă, că d-aia-s cadoaie.

Elefănțel cu surprize – 18.12

2 thoughts on “Elefănțel cu surprize – 18.12”

  1. hahahaha! ce vames ar fi iesit din mine! sa fi trecut prin vama pe la rusi prin anii ’70-’80, cand ramaneai cu ruble. vindeai ca innecatu’ tot ce puteai, dupa care constatai ca nu poti cheltui toti banii, erau prea multi. sa-i arunci? nu te lasa inima. trebuia sa-i pitesti impreuna cu cele doua grame de inelus de aur cumparat cu frica. cand ajungeam la vama ne lua in primire kgb-ul, nu vamesii. acolo sa fi vazut performante, care mai de care mai inventiv….

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: