Viziuni pe care le ignori – 23.01

Viziunile alea cu rol de cobit, alea pe care le ai înainte să acționezi într-un anume fel. O să-ncerc să fiu mai explicit și să-mi spuneți dacă-s defect tare sau se-ntâmplă și pe la voi. Viziuni cu rol de un fel de deja-vu pe invers, în viitor. Adică în loc de „bă, ce mama dracu’, parcă am mai fost/făcut aici/asta” e cu „sigur dacă fac asta o să iasă rău”. Și nu mă refer la chestii pe care le pritocești când tre’ să alegi o decizie pentru viitorul mai mult sau mai puțin apropiat, mă refer la… hai să vin cu exemplu că vă bag în ceață.

Eu la bucătărie. Nu vă speriați, n-a murit nimeni, n-am gătit nimic, eram la o țigară. Am o cană cu funcție de glastră în care-mi pun suc. Da, știu, am dărâmat un mit, mai beau și suc. Și-mi pun ceai cu simț de răspundere, cam juma’ de litru. Îmi aprind un tutun și văz o pungă de alune nou nouță care-mi făcea cu ochiu’.

În momentul când am pus mâna pe ea a apărut viziunea. Ați văzut seria aia cu Sherlock Holmes jucat genial de Robert Downey Jr.? Cum își calcula el chestii, unghiuri, vectori, viteze și frecări, io-te mai jos exemplificare.

Exact așa și io. Viziunea-mi spunea că sigur o să iau punga aia de alune, o să mă chinui s-o deschid, le lipesc ăștia de parcă nu vor să ajungi la conținut, incomodat de țigară o să-mi alunece măna cu viteză drept în cănoaia mea de o să pun ceiuleț de lămâie prin toată bucătăria. Da’ cum să vă spun, viziunea s-a dus departe, m-am văzut și înjurând cu mopu-n mână.

Am fost suficient de retard să-mi spun „prostii, n-are cum” și n-am schimbat locația cănii. Exact așa s-a-ntâmplat, i-am tras una de am pus ceai și pe mine, pe centrală, pe sub mobilă, mai repede vă spun unde n-am pus. S-a distribuit perfect prin toate locurile cu damage 100%. Exact ca-n premoniție, finalul a fost cu mop și sudalme.

Vin de la cumpărături. Baxuri de chestii, pungi cu alte chestii, io plin ca un pom de Crăciun, mâini blocate total și-mi spun: sigur o să-mi sune telefonul. Și ghici, sună.

Tot plin de cumpărături. Încă de la transhumanța produselor din coș în portbagaj, mă gândeam uităndu-mă la jihadul din mașină că la bafta mea, sigur nu-mi scot cartela de intrare-n bloc și să vezi cum mă frec de perete în speranța că interfonul de la bloc o să interacționeze prietenos cu cartela din buzunar și va deschide ușa. O să mă-ntrebați de ce n-am lăsat din mână baxu’ de apă ca să pot scoate cartela, ca orice om sănătos la căpăcică.

Simplu, io nu-s sănătos la căpăcică și am senzația că dacă las ceva pe jos, bax sau paporniță, sar germenii și virușii pe ea. Și oricum fața băbuței care trecea prin proximitate și seria de cruci prestată la vederea mea cum mă unduiam pe ușă blocului, a fost cireașa de pe tort.

Ultima și cea mai tare. Nu știu cum naiba mă obișnuisem să stau cu un băț de Marocco-n gură. Știți ce-i ăla, da? Ca un băț de frigăruie, lung și ascuțit la capete. M-am văzut cum mă împiedicam și țepușa aia îmi ieșea prin ceafă. Probabil că văzusem Final Destinațion în perioada aia.

Nu mi-e ieșit prin ceafă, da’ s-a înfipt în ceru’ gurii de stătea bine mercic acolo și se bălăngănea ca o săgeată. Și nu m-am împiedicat, doar m-am înfipt într-un toc de ușă.

Frustrant e că viziunea vine cu lux de amănunte, io n-o bag în seamă. Pentru alte tâmpenii, AICI.

Viziuni pe care le ignori – 23.01