Vultur și dragon… army style – 02.02
Vultur și dragon, nume de cod în armata noastră. Sună a titlu de film chinezesc cu zburători. Nici o legătură.
Din minunata mea gașcă eu și încă un prieten am dat startu’ la maturizare. Noi am plecat prima dată în armată, noi ne-am grăbit la-nsurătoare, am fost deschizători de drumuri. Maturizarea nu s-a prins prea bine, cel puțin de mine.
După ce ne-am făcut datoria față de patrie și deja eram la casele noastre, au început ceilalți prieteni să plece la oaste. Noi veteranii, știam că nu-i roz prin unitățile militare și pe cât am putut ne-am dus în vizită să-i ștergem de lacrimi p-ăștia mici, să-i îmbărbătăm cu” fii bărbată, Zoe!”. Două mini povestiri de bivuac în care n-am fost eu personaj principal.
Vulturu’ de la marină
Prieten vechi și bun e luat la oaste, inițial am crezut că a tras bățul scurt pentru că a nimerit la marină. Am zis inițial că apoi mi-am dat seama că oricum e la termen redus și șase luni nu-i chiar așa o problemă mare, chiar dacă era la mare… Neagră… la marină. Eu mă pregăteam să plec pe litoral și dat fiind că stăteam la o verișoară pe strada Soveja din Constanța, Academia de Marină era fix peste drum.
Vorbesc cu al meu mariner să-mi dea detalii prețioase vis-a-vis de oră de vizită și locație exactă.
-Deci intri-n clădire, vezi că e o recepție și-ntrebi de Vulturu’.
-Bă ne-am dat dracu’! Ce-i mă aia, unitate militară sau hotel? Aveți recepție?
-Normal, ce, la tine nu era așa?
-Nu, io chiar am făcut armată. Și Vulturu’, bă mă lași, nume de cod că nu vă mai încap numele de familie.
Am uitat să vă spun, pe vremea aia, prietenu’ mariner era ceva mai gras ca o coadă de mătură model Nimbus 2000. Adică dacă el era vulturu’, îmi imaginez cum arăta ăla cu nume de cod pitulice. Mă rog, ajung în locație, chiar aveau recepție cu un marinar pe bune, adică în uniformă.
-Salutare, îl caut și eu pe X-ulescu.
-X-ulescu… X-ulescu… parcă-mi spune ceva numele.
Atunci mi-am zis să-ncerc instrucțiunile primite.
-Aaaaa… Vulturu’… ?
-Vulturu’! Păi de ce nu vorbiți românește, imediat îl chem.
Și apare al meu, în pantaloni scurți și tricou, fără nici o legătură cu marina militară, jumate beat și vesel nevoie mare.
-Bravo bro, io am venit să-ți arunc portocale cu praștia și tu ești la pension. Apropo, sunt crăcit de invidie, bravo frate, Vulturu’ ăsta da nume! De la ce vine? Ai capturat o navă de pirați? Te-ai bătut cu Moby Dick de Marea Neagră?
-Aiurea, e numele la cea mai ieftină vodkă de pe piața constănțeană.
Dragonu’ de la tunuri
Îl mai știți pe prietenul meu mic și scump, ăla cu vulpea transformată-n cățeluș? AICI Buuuun, el e esență tare în sticluță mică, medicament curat de-l pui la rană și te repară imediat, are un metru și ceva mărunțiș. A venit vremea cătăniei. A dispărut din peisaj și ne auzeam la telefon. Exact, bossulan, avea mobil în armată.
Într-o zi apare la locul nostru de bere, cătrănit nevoie mare.
-Hai bine ai venit, ce-i de ești supi?
-Bă, mi-a furat telefonul.
-Nu te supăra, da’ cam așa-i normal, cam așa-i în armată, se mai fură. Bine, dacă mă-ntrebi pe mine nu aveai ce să cauți cu telefon, da’ mă rog…
-Bine că ești tu spartan.
-Și acu’, dacă vreau să te auz la voce cum facem?
-Io-te aciulea un număr de telefon al unui coleg, suni și-ntrebi de Dragonu’.
Am leșinat de râs. Abia apăruse Mulan, știți povestea aia cu chinezoaica care se bagă-n armată și avea un dragonel pe care-l ținea pe umăr, la ăla m-am gândit.
