Ce să fac dacă n-am avut jucării – 13.04
Am un nepot care pe vremea când era icră, cam pe la cinci ani, avea o tonă de jucării și tot nu-i ajungeau. Avea o replică pe care o servea părinților: io cu ce să mă joc, cu capu’ meu? Ei bine, după aducerile aminte cu dulciurile comuniste, AICI, și dacă tot sunt în butoiu’ cu amintiri, mi-am adus aminte de jocurile copilăriei din umbra marelui URSs. Pe vremea aia noi chiar ne jucam cu capu’ nostru și metafora cu „te joci cu puța-n nisip”, cred că era realitate pură. Existau o mână de jocuri educative, dacă poți să denumești Piticotu’ joc educativ, da’ oferta nu era mare și de jocuri pe calculator nici nu se punea problema. Nu știam nici ce-i ăla calculator și singurele interacțiuni cu jocurile electronice erau atunci când mergeam la mare și le găseam prin Mamaia, în Satu’ de Vacanță. Practic am fost nevoiți să ne ocupăm vremea cu ceva și inventam chestii.
Jucăriile din librării
Jucăriile erau de patru feluri, de băieței, de fetițe, unisex și jucării de traumatizat fetițele. Gama jucăriilor de fetițe se compunea din două, trei plușării, două, trei păpuși, coardă… coardă de sărit, se vede virgula dintre cuvântu’ „păpuși” și cuvântu’ „coardă”, da? Parcă-mi mai amintesc de un set de bucătărie cu oale și chestii… și cam atât. La băieței aveam o gamă de mașinuțe vai mama ei, soldăței de plastic, faimoasa minge de 35 de lei și să mor dacă-mi mai amintesc ceva. La categoria jucării unisex erau jocurile. Piticot, Nu Te Supăra Frate, un joc în care sigur te ofticai și te supărai, Remy, Table cine știa, io nu, nici acum nu știu, Șah, Bunul Gospodar, un fel de Monopoly comunist și end of story. La jucăriile de traumatizat fetițe erau pistoale cu apă, elefănțeii cu apă și pungile cu apă, toate astea și-n varianta winter edition, adică zăpada sub formă de bulgări.
Jocurile de iarnă
Jucăriile perioadei de iarnă depindeau de un singur lucru, zăpada. Canci zăpadă, canci jocuri. Când eram io mic, în cartierul de reședință încă se construiau blocuri. Dracii de noi, intram p-acolo și furam plintele de prin camere, pe vremea aia erau făcute din plastic. Le-ndoiam la foc și ne făceam patine. Vă dați seama, muncitorii ăia care puneau plintele munceau o zi și când se-ntorceau la muncă vedeau că au muncit degeaba pe model Manole fără Ană betonată. Mai erau momente când ne prindea și ne altoia câte un paznic bețiv. Mâncai bătaie bărbătește și nu-l ziceai la părinți că-ți mai luai o bătaie pentru că „ce ai căutat acolo?”, „de ce ai furat?” sau „de ce te agăți de autobuz?”, întrebări neonaziste și cu final contondent direct pe cur.
Zăpada o aveam de la cazemate și până-n chiloți. Cea mai mare distracție era-n stația de autobuz. Cum autobuzele nu mergeau ca un ceas elvețian și veneau destul de greu, erau full și de cele mai multe ori mergeau cu ușile deschise. Noi stăteam la pândă ca panterele și după ce se puneau în mișcare, aruncam cu bulgări în bieții oameni de pe scară, în râsete și celebra replică „așa e iarna”.
Jocurile de vară
Vara ne puneam cel mai mult mintea la contribuție. În afară de Pititea, Baba Oarba sau alte chestii la care nu aveai nevoie de butaforie sau material didactic, aveam o grămadă de jocuri inventate. A doua librărie a noastră era magazinul de metalo-chimice de unde ne luam metri de țeavă PVC să ne facem arme cu cornete din hârtie. În fiecare an deveneau mai elaborate, cu mai multe țevi și ochitor etc. De la benzinării făceam rost de bidoane pe care le umpleam cu nisip și jucam ruble sau capace. Rublele se numeau ruble că erau de fapt fețele de la cutiile de chibrituri și aveau aceeași valoare ca rubla de azi. Capacele erau chiar capace de la sticlele de bere sau apă minerală, aplatizate cu ciocanu’ sau cu o piatră, după posibilități. Făceam un teanc de d-astea și de la o distanță anume, trebuia să le dărâmăm cu bidoanele alea.
Tre’ să vă zic una tare, să vedeți că io prizam aurolac de mic. Am eu o prietenă care avea un ventilator de masă. Noi ne băgam mâinile într-un borcan cu prenadez, le uscam la ventilator și apoi stăteam și ne exfoliam. Dura ceva până ne dădeam prenadezu’ ăla de pe mâini, da’ dacă n-aveam jucării…
Exact în momentul în care au apărut calculatoarele, am descoperit că-i mai bine să renunț la gama de jucării care traumatizează fetițele și să le inviți la o prăjitură. Jocurile pe calculator le-am descoperit după-nsurătoare… Nu o spun cu răutate sau să mă plâng, din contră, bunăstarea și statutul de familist mi-au adus un calculator.
Ai uitat de : popa prostu’ , septica, tabinet
țară țară vrem ostasi, țarile, frunza,jocul ala chinezesc cu bile de sticla si mai sunt.
Eu eram singura fata intre zece baieti si am fost asa pana cand ne-am insurat/ maritat
Mergeam cu ei la culues de corcoduse…eram maimuță in toata regula ma urcam in toti copacii pana’n vârf…🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Mergeam pe Sportul Studentesc si jucam tenis de camp pana ne iesea limba de un cot…🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Jucam cu ei toate jocurile copilariei si chiar daca incalcam regulile si castigam nu se supatau pentru ca le faceam rost de acea minhe de 35 de lei care nu se prea gasea dar mama lucra la librarie si facea stocuri serioase…😁
Vremuri 😁