Ai avut vreodată trac? – 14.07
Trac d-ăla care te blochează pe scenă, d-ăla de-ți pune ciungă-n păr și-ți golește creieru’ de te crede lumea retard. Nu mă refer la tracu’ din arborele genealogic, ăla de s-a combinat cu un hun, un țigan, un tătar sau alte etnii și pe care-l avem toți prin ADN. Deci, ați avut vreodată trac? E nașpa, vă spune fratilii vostru. E o senzație de picat din lună, fix pe scena sau în fața unui public care așteaptă să zici tu ceva. Și tu habar n-ai cum te cheamă cu buletinu-n mână. Maxim de ce-ți iese e doar un deschis de gură ca un pește tălâmb și cam atât. Nu poți să mai articulezi sunetele pe care oricum nu poți să le scoți. Încerci să refaci o legătură neuronală și n-ai între ce și ce, neuroni-s la băi, la tratament.
Stăteam cu ai mei colegi la o cafea matinală și nu știu cum dracu’ s-a deschis discuția asta. Am trei povești, una-i a mea și când credeam că am fost cel mai afectat de trac, am descoperit că joc în liga mică. Mai am două faze care m-au pus la colț.
Trac după o grămadă de repetiții
Pe vremea lu’ Ceșcaru, fabricile și întreprinderile comuniste aveau brigadă artistică. Sor-mea activa într-o astfel de brigadă care pregătea un spectacol mascat de Crăciun. Că pe vremea aia era spectacol de Geril. Obligatoriu începeai cu rahaturi gen ce tare-i partidu’ cu cei mai iubiți draci pe varză din fruntea lui, cam 15-20 de minute, apoi îți făceai programu-n sine. Spectacolul era gândit să fie deschis de doi pitici, io și o fetiță, intram pe scenă și o dădeam cu iarna pe uliță, chestii specifice de sărbători, apoi venea restu’ trupei și-ncepea show-u’. Cum s-ar zice noi prestam în deschidere, fix câte o strofă din nu mai știu ce poezie. Adică nu-l făceam pe Hamlet, era easy peasy. Mama mea, aka Laleaua Neagră, tocmai ce ieșise din tură de noapte și cumva își înghițise somnu’ să vie să-și vază odoru’ în debutul actoricesc.
Sala plină, mama-n sală, o grămadă de ochi focusați pe mine. Am ajuns pe scenă și s-a declanșat jihadu’. Adică s-a declanșat nimic. Ziceai că n-am repetat de cinci catralioane de ori, că nu văzusem până atunci locația, scufița vidă de orice informație, nu reușeam să-mi amintesc măcar o frântură de ceva, din orice poezie, un „Cățeluș cu păru’ creț”, un „Melc, melc, codobelc” și mi-a ieșit o tăcere de Oscar. Noroc cu fata care mă acompania, știa și partitura mea pe care mi-a șoptit-o ușor. Nu s-a prins nimeni, doar eu, ea, popa și tot satu’. N-o să uit niciodată privirea lu’ mama.
Trac, șah la persoană adultă
Un coleg d-al meu, a pățit asta acu’ doi ani. Adică major, vaccinat și reprezentantul unei firme. A fost trimis de firma la care lucra să facă act de prezență la o-ntrunire de marketing. De la act de prezență s-a trezit că avea un scaun pe scenă și trebuia să-ndruge verzi și uscate vis-a-vis de economia de piață, segment target și alte chestii. Mi-a spus că cică a luat cuvântu’ și habar n-are ce a zis. Cică nu s-a dat cu pietre. Probabil că a recitat „Capra cu trei iezi”, varianta corporatistă, sau orice altceva despre care asistența nu era interesată.
Trac până la leșin
Câștigătoru’ de azi, cel care ne-a trimis în liga mică direct în categoria pistol cu apă, e un alt coleg d-al meu care a pățit fix ca mine, adică plin de repetiții, cu lecția-nvățată și cu mamă-n sală. Numa’ că el n-a avut sufleur ca mine. Pe el l-a apucat panica și palpitațiile când a constatat că are creieru’ dus și neted… și… a leșinat. A căzut în mufalină. Ei da, așa da! Dramă frate!
Deci, cum stați? Ați avut trac și pentru o perioadă scurtă să fiți la fel de deștepți ca o ferigă?