Avem lift, ce facem cu el – 03.10

Avem lift, ce facem cu el – 03.10

Avem lift, ce facem cu el - 03.10

După ce m-am întors din New Orleans, adică cam nouă ceasuri de condus și mers legal că am două posibile polițiste-n mașină și din cinci în cinci mile „vezi că sari calu’ Boss și te lasă fără permis și poliția din Louisiana, nu numa’ aia din Băicoi”, de parcă nu-i caz de mândrie personală cu „Boss, am rămas fără permis în Louisiana sau Texas… nu la Băicoi că se joacă ăia cu semnu’ de intrare-n localitate, Doamne fere!”, și a doua zi lumină plimbăceală pe la Kemah și Galveston, stăteam seara la cocârț și o auz pe sor-mea.

-Mâine mergem în San Antonio! Am io nește puncte la Merriott și-mi expiră. Ce ziceți?

-Mergem! Biscuiiiiim în San Antonio!

Am plecat și am ajuns după două escale. O să vă zic despre ele mai târziu când pun și pozele pe facebook să vă las link regulamentar și alea, alea. Tre’ să rețineți că am ajuns spre seară după o zi călduroasă de stat în soare. Adică bătuți în cap… de soare ce-i drept da’ suficient de mult cât să avem băluță-n colț de gură. Ne cazăm regulamentar și hai spre cameră. Deși tanti de la recepție ne-a zis stânga spre lift, noi am plecat spre dreapta spre bude. Nu-i rău că oricum ne pipiloi pe noi. Reconfigurare traseu, am trecut iar prin fața recepției unde trei recepționiste ne priveau amuzate și am ajuns la lift. Mă rog, lifturi… A,B, C, D și cre’ că atât. La prima vedere lift normal cu butonaș de „hai bre să mă iei în zbor să mă fac liftuitor”. Numa’ că botonu’ nu interacționa cu noi în nici un fel. Nici măcar apăsat nu se lăsa, un bou. La un moment dat se deschid ușile la unu’ din lifturi. Urcăm și stupoare, mumu butoane. Ne uitam ca vițelu’ plus două vițici, la poarta nouă. Am uitat să vă zic, trebuia să urcăm la etajul 23. Dormeam în hol și pe scări nu mă duceam. Să moară mă-sa, ăsta-i cu comandă vocală! Taci că a plecat prostu-n sus. Pe la etaju’ 19 se oprește și urcă o tanti cu un nene. Pe un afișaj mic exact pe muchie, acolo unde se pitește ușa liftului când se deschide, apare 23. Bă al dreacu’ lift, ne-a simțit, e telepatică vaca. Nu, nu era telepatic liftu’. Cuplu’ ăla urca la același etaj, absolut întâmplător și norocos pentru noi.

Ulterior am aflat că apăsam ca proștii pe un ochi electronic care ne citea cardu’ de intrare-n cameră. Impropriu spus apăsam, că n-apăsam nimic pentru că era neapăsabil. Logic, ăla doar scana căcaturi. Și știa liftu’ un’ să te ducă. Dacă noi n-am pus nimic la scanat, ne dădeam cu liftu’ până a doua zi când trebuia să eliberăm camera. Noroc cu oamenii ăia că ne-au dus pe etaju’ mă-sii. N-ai cu cine bă, niște țărani.

Bonus – Ne dădeam de la San Antonio spre undeva, mai puțin contează unde. La un moment dat eram printr-un orășel și aveam un indicator de stradă pe care scria Gloxinia. Sor-mea zice că ce nume în latină de plantă exotică. Io n-am auzit că mă ocupam cu condusu’ și că fredonam în tandem cu scula muzicală din mașină „Burn MF, Burn MF” de la FFDP.

La-ntoarcere de la undeva spre casă am trecut tot p-acolo și văz și io Gloxinia afișată pe stâlp.

-Io-te ce nume de boală venerică are strada asta!

Sor-mea indignată total.

-Bueeeei, io i-am zis nume latinesc de plantă și tu o terfelești?

-Aaaaa… ok… e nume latinesc de plantă… probabil ciupercă pe care o iei în urma contactului sexual. Da’ face flori frumoase și merită să te bagi. Iese cu antibiotic.

N-ai cu cine bă, un țăran!

Avem lift, ce facem cu el – 03.10

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: