New Orleans: cum să te faci pilaf – 01.10

New Orleans nu e ieftin, logic, totu’ e pe coco și e locație turistică. Cum nu-s rezultatul dragostei pasionale dintre mătușa Tamara și sultanul din Brunei, bugetar și băiat simplu de la țară da’ puternic sponsorizat de sor-mea mai mare care încă mă crește, e cam complicat să te mucifici prin New Orleans ca român cu pedigree obișnuit cu băutura de mic. Adică prețuri bre, nu jucărie. Să vă dau două exemple ca să vă prindeți de gravitatea situației. Un magnet de frigider e de la șapte dolari în sus. Și șapte dolari e doar magnetu’ pe care-i scrijelit cu un cui NOLA. Dacă vrei ceva șmecheros e de la zece-n sus. La pilelală, berea aia la pahar de-njurăm noi roackerii pe la concerte că-i scumpă, aciulea-i nouă dolari de mai bine bei magneți la șapte. Face românu’ țuică din lanțu’ de la câine, de ce n-ar face ceva cu cifră octanică mare și din magneți, nu?

Buuuun… deci cum te faci muci în New Orleans dacă prețurile-s mari și nu ți-ai adus din Românica spirtu’ Mona, ha? Vă spui io. Succes garantat, doi pași simplii de-nceput pentru că următorii sunt în funcție de ficatu’ fiecăruia.

Primul pas e să te uiți pe la reclame și să cauți daiquiri. Sunt niște sonde cu pai d-un metru cu o licoare aproape de punctu’ de îngheț, arată ca zăpada fleșcăită în prag de primăvară numa’ că-i viu colorată și are diverse arome nu ca zăpada pe bune. Știu și aia ce gust are c-am mâncat când eram mic. Io-te asta e.

Îți iei cu recipient și o găsești de pe la 13 la 16 coco. Io mi-am luat de bossulan, d-aia de 16 pentru că aia de 13 era-n formă de pluță și în afară că mă simțeam în inferioritate cu ditamai scula-n mână, nici nu-mi surâdea ideea să sug din aia pe Burbon Street. Mă vedea dracu’ fun cunoscut și zicea „io-te la depravatu’ ăla mic a lu’ Vlad”. L-am preferat p-ăsta-n formă de cocoș care de fapt și de drept e tot o pluță da’ mai undercover așeeea. După ce-l golești poți să-i faci plinu’ la juma’ de preț.

Aromele și culorile-s felurite. Găsești de la mov la portocaliu, roșu, albastru, mama dreacu’. Gusturile nu le știu decât la ăsta portocaliu și să vă spui drept, am uitat cu ce aromă era, cred că mango. A fost simplu, l-am întrebat pe precupeț ce-mi recomandă și mi-a răspuns cu o-ntrebare, „mai dulce sau vrei să-ți rupi fâșu’? „. Am mers pe rupt de fâș și așa m-am trezit cu șleamu’ ăla rupt din apus de soare. Iei o gură și-ți paralizează neuronu’, așa de rece e. Simți că-i tare da’ pentru că-i rece și afară cald, îți dă senzația de răcoreală. De fapt și de drept bei o chestie scoasă dintr-un circuit frigorific care n-a-nghețat datorită alcoolului din ea. Și aproape un litru de zăpadă cu galus de oo și alcool tu-l bei cu paiu’. După juma’ de cocoș de d-aia mi-am calculat șansele și am emis ipoteza că duc maxim patru bucăți. Acum stau și mă gândesc mai bine, cred că trei ca să nu dorm pe străzile Cartierului Francez, să apuc să cuplez fața și 4X4 să ajung la hotel. Vă zic, îți șterge hardu’, rămâi fără amintiri a doua zi, te trezești pe jos la colț de stradă și-n curu’ gol.

Apoi cu eprubeta-găleată te dai pe străzi și te așezi și tu lângă o cârciumă la care-ți place muzica. Recomand o șapcă la tine să o pui la mișto-n lângă tine pentru că de la al doilea cocoș o să te ajute și fața și poate faci un ban cinstit dacă intonezi frumos „Cine a pus cârciuma-n drum” sau „Dragostea din Tei” că-i mai cunoscută pe plan internațional.

Cu plăcere și să dați un daiquiri că v-am salvat banii și v-am mucificat creierii în New Orleans.

Pentru alte tâmpenii AICI.