În Praga pe dreapta – 20.11
Pentru că Daniela Deaconescu mi-a adus aminte de peripeții de prin vacanțe prin cartea ei „Oglinda Turismului ieftin” AICI, tre’ să v-o zic p-aia cu Praga. Cine pune mâna pe cartea Danielei o să vază că-s două tipuri de turiști, autocariștii și avioniștii. La Praga am fost avionist. Adică am plecat din Românica cu avionu’, la aeroport am avut transfer local și joncțiunea cu restu’ grupului a fost la hotel. Restu’ grupului se afla într-un turneu european cu autocarul.
Aveam instrucțiuni clare cum că s-o sun pe ghidă când ajung, să ne cunoaștem și să punem țara la cale pentru că datorită distanțelor mari, comodității și berii cehești am hotărât să nu mă complic. Am vrut să ajung la Karlštejn Castle și la Karlovy Vary ușor și fără bătăi de cap. Praga am făcut-o cu rucsacu-n spate ca să pot să bântui nestingherit peste tot, să fac poze, să bere, să… alea, alea. Noi grup de patru persoane picate din cer direct la hotel via aeroport, așteptând infanteria, adică autocaru’. Și sun ghida.
-Săru’ mâna, sunt Cătulică purtătorul de cuvânt al celor patru veniți pe calea aerului. Noi suntem la hotel, totul e ok, ne-am cazat și suntem bine sănătoși, dvs. cum stați și mai ales pe unde?
-Bună ziua, mai avem de mers. Chiar nu știu când ajungem… probabil pe seară după ora 21.00.
-Nici o problemă. Ne vedem la micu’ dejun că noi ieșim în oraș și nu știm când ajungem. Să nu ne uitați că vrem și noi mâine la castel. Hai săru’ mâna și drum bun.
A doua zi ne-am văzut la micul dejun unde am cunoscut și gașca de turiști. Nu v-am zis, hotelu’ super ok, camere frumoase, lume bună și dimineața un bufet mai mult decât generos. Aveai din toate și pentru toate fițele și figurile de român ieșit din țară care credea că și-a luat hotel cu tot cu restaurant. Cum spunea Daniela în cartea ei, exact așa am văzut io cu ochii mei în restaurantul hotelului la micu’ dejun. Undeva lângă noi la o masă alăturată o mamă cu fie-sa. A’ bătrână cu nurca la purtător, plină de aur și c-un aer de „io mă trag din cruciați”, cea mică plină de gablonțuri zdrăngănitoare de ziceai că-i șarpe cu clopoței. Cea mică era pe la aproape de 30 de primăveri și la fel de importantă ca mă-sa. Când le-am văzut cum șparleau mâncare pe care o dozau în gențile Prada, am început să vorbim în engleză între noi ș-am plecat din zonă de rușine. Mă rog, ne vedem cu ghida.
Doamna ghidă o fostă profesoară de nu mai știu ce, pensionară și ușor zăpăcită după impresia mea. Avea o stângăcie ușor sesizabilă, o nesiguranță-n acțiuni de parcă nu mai fusese-n zonă. oricum nimic notabil și deranjant.
-Știți, am o problemă, n-am loc în autocar și dacă nu vă supărați am apelat la un transport local pentru dvs.
-Perfect! Absolut nici o problemă.
Restul zilei a decurs normal, am stat destul de retrași față de restu’ grupului și ne-am văzut de treaba noastră. După vizita de la castel ne-am întors în Praga, am stabilit următoarea vizită și am anunțat-o că mă poate suna dacă are nevoie de mine că io mă tirez iar în oraș.
-Păi nu vreți să mergeți cu noi? Vă lăsăm unde încep turul pietonal. Tot mergem spre centru și n-am mulți turiști, aștept un minibus.
-Mulțumesc mult, mergem.
Și a venit mașina care avea o problemuță, șoferul era ucrainean și vorbea numa’ limba lui. Nici aici n-am văzut un impediment că omu’ avea job-ul clar să ne ia și să ne ducă-n centru.
-La Loreta e punctul în care încep turul pietonal, vă descurcați d-acolo?
-Da doamnă, e perfect.
Și plecăm. Tot drumu’ ghida a-ncercat să vorbească cu nenea șoferu’. De fapt n-a-ncercat, chiar a vorbit, da’ fiecare pe limba lui. La un moment dat ziceai că se ceartă. Am râs cu lacrimi. Doar eu care parcursesem d-acasă virtual toate străzile principale din Praga chiar știam unde sunt. Ba chiar am și priceput că șoferul a priceput și el că tre’ să ne lase la La Loreta, numa’ ghida nu. Problema mare era cu ceilalți turiști care nu prea pricepeau ei ce se-ntâmplă și îi luase un soi de panică în circoteca aia de dialecte. Am mai stins io conflictu’ puțin.
-Doamnă stați liniștită că a-nțeles. Acolo ne duce.
Nu prea m-a crezut ghida da’ nici n-avea ce să facă. Exact în dreptul zonei de unde trebuia să-nceapă turul pietonal era o mare stație de tramvaie și autobuze unde logic, oprirea era interzisă și șoferescu’ a trecut ca vântu’ și ca gându’ p-acolo. Ghida a luat foc și cât pe ce să-i tragă una după ceafă. Iar show, iar scandal în mai multe limbi. Am crezut că leșin de râs.
-Doamne, unde ne duce nebunu’ ăsta! Unde ne duuuuci! Ai trecut de Loreta!
Astea toate-n românește. Ăla săracu se apăra și tot zicea de poliție-n limba lui.
-Doamnă, nu poate să parcheze acolo, cu poliția nu te joci p-aciulea. Stați liniștită, sigur e în zonă o parcare specială.
Și am avut dreptate, la câteva sute de metri, hai să zic 1 Km, era o parcare.
-Io cum mai ajung la Loreta! Nici nu mai știu unde sunt!
-Stați calmă doamnă că vă duc eu. Dumneavoastră să vă luați repere ca să știți să vă-ntoarceți la mașină că nu poate să vă ia d-acolo. Vă așteaptă aici.
Și io-te cum Cătulică s-a făcut ghid local de ocazie cu toată gașca după mine. I-am dus la La Loreta, m-am asigurat că d-acolo se descurcă doamna ghid da’ a apărut altă problemă. Nu mai scăpam de restu’ turiștilor. Parcă aveam un cârd de gâște după mine, gălăgioase și nemulțumite. Atunci am trecut la măsuri extreme. Mi-am luat gașca mea de patru și marș forțat prin zona aia cu multe străduțe mici și alambicate până am scăpat de coada care n-a avut de ales și a trebuit să meargă cu ghida. Asta e, n-am avut ce face, nu puteam să merg cu circu-n Praga pe centru că vorba aia, mă mai cunoaște și pe mine lumea.