De la Ploiești la Iași, plin de glume pe imaș – 30.05
Salutare lume, scuze de absența îndelungată… da’ am fost absent motivat. Weekendu’ trecut au fost zilele Ploieștiului și apoi a trebuit să plec la altă lucrare la Iași. N-o să-ncep să vă plictisesc cu chestii organizatorice, doar vă spui că am făcut parte din trupa formidabilă care a reușit să pună pe picioare un festival de trei zile și-s foarte mândru de cum a fost ultima seară unde ne-am pus amprenta direct noi, cei din Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești. Am avut concert rock-etno-simfonic cu orchestra noastră dragă alături de Lupii lui Calancea și a fost mă-sa mă-selor. Vă spui faze haioase și până la Iași vă spui de Ploiești.
Ploiești
Pe scenă nu mai știu cine, cre’ că Antonia. Mă duc prin spatele scenei să ceva p-acolo. Perimetru’ scenei închis cu garduri d-alea jandarmerești. Niște dreptunghiuri metalice cu câte două picioare și cu gratii de-nchisoare. Gratiile alea nu-s chiar apropiate. Adică dacă ai patru zeci de kg. ud, ai loc printre ele. Un agarici pe varză destul de mare, cre’ că de la varza, era de Cernobâl, se chinuia să intre printre zăbrele. N-am înțeles de ce n-a dat gardu’ la o parte da’ mă rog, cine-s io să judec. Și intrase cam 90% da’ nu-i intra căpățâna. Și dă-i chinuială, urechi înroșite, opinteli și alea, alea. De partea cealaltă a gardului, un jandarm cât China. Bă da fix lângă el. Reușește ăla să se strecoare în perimetru’ nostru și-l auz pe jandarm uimit de prostia lu’ ăla.
-Alo, un’ te duci pretenaș?
Ăla roșu tot și cu urechile traumatizate, se uită la jandarm stupefiat.
-Păi… aici că nu-i lume… da’ de ce? N-am voie?
-Ba daaaaa, noi am pus de proști gardurile astea. Normal că n-ai voie.
-Aaaaaa… n-am știut… îmi deschideți și mie gardu’ să mă duc înapoi?
-Nuuuu, te duci fix pe unde ai venit!
Legenda spune că… are două variante de data asta: până la finalul festivalului ăla a reușit să se sustragă dintre gratiile alea sau varianta doi, a primit factură de la Jandarmerie pe bucata aia de gard care ulterior a fost îndepărtată chirurgical.
Tot de la Ploiești. Noi tehnicii din Filarmonică am cam făcut tot. De la scenă, la lumini și alte chestii. Una din chestii era să ne uităm și pe la public să fie cuminte și sănătos la bilă. Am avut și cort medical undeva-ntr-o laterală, da’ acolo la gard, în primele rânduri, puteai să naști prin cezariană că n-avea cin’ să te salveze în afară de noi. Exact în fața scenei, adică unde era bubuiala mai mare și toți bașii din lume, aveam tot garduri d-alea da’ acoperite cu bannere. Dacă erai din neamu’ lu ‘ Frodo nu prea vedeai de ele și io le cam pusesem gând rău. Aș fi băgat puțin cutteru-n ele.
Eram pe lângă scenă echipat cu bandă TESA, cutter, șoricei, coliere de plastic pentru fițoși, tot ce trebuie în caz că trebuie. Și pe bubuiala aia vine un coleg agitat să-mi spună ceva. Io am înțeles că tre’ să dăm alea jos de pe garduri să vază spectacolu’ și oamenii ăia născuți pe secetă și cu creștere mică. Și am scos cutteru’ cu lama erectă ca Ștefan cel Mare paloșu’ la Podu’ Înalt.
-Îl tai io! Da’ tre’ să-l recuperăm că sigur e pe inventaru’ cuiva!
S-a uitat speriat la mine speriat, a mai repetat ce-mi zisese, io tot aia am înțeles.
-Stai liniștit, o rezolv, îl tai io dă-l în morții lui! Îl trecem la casate!
Apoi am realizat ce se-ntâmplase. Îi venise rău cuiva. Colegu’ s-a prins că io nu m-am prins despre ce e vorba, sau a crezut că m-am prins și eram posedat de spiritu’ lu’ Jack Spintecărețu’, ăla cu venitu’ rău și-a revenit ca prin minune la vederea mea cu cutteru-n mână, cu urlete războinice de „Îl tai io!”, în final toată lumea fericită numa’ io n-am înțeles cum am rezolvat problema ca prin minune fără să tai nimic.
Iași
Imediat după ce am terminat cu zilele Ploieștiului, am plecat la Iași cu Orchestra Flacăra Prahovei și cu cei mai frumoși și mai talentați dansatori, Ansamblul de Dans Doina Prahovei. A fost ca un concediu. Am asistat la spectacole folclorice frumoase, m-am plimbat cu dansatorii, am făcut o tonă de poze, m-am întâlnit cu Ana mea de la Iași, am pilit cu Gili Barbu la o cântare d-a lui, a fost fain tare. Apropo, dacă-l vedeți pe Gili că prestează pe la voi prin oraș, lăsați tot și mergeți la cântare. Dacă nu v-o place să-mi dați cu „huo”. Notați vă rog, Gili Barbu.
În echipa noastră au fost și cântăreți de folclor, capete de afiș lpe a festivalurile de gen. Unu’ din ei, nu dăm nume că-i persoană cunoscută, cum ajunge la Iași trece și pe sfânta Parascheva. Și-a făcut poză, a pus-o pe facebook și a intervenit scârba aia de auto corect. El a vrut să scrie „În vizită la Cuvioasa Parascheva” da’ i-a ieșit „În vizită la Dubioasa Parascheva”. Vă imaginați cam ce a ieșit până a operat modificarea.
Tot la Iași, organizatorii ne-au pus la dispoziție un autobuz să ne mișcăm prin urbe. Stăteam cam la 12 km. de Iași și parcă să chemi o tonă de taxiuri și să destabilizezi piața pe tema asta, e de porc și nu se face așa. Autobuzu’ nou, regulamentar, da’ autobuz… d-ăla cu chestii de cumpărat bilete, autobuz pe bune, d-ăla retras special pentru noi din transportul în comun. La noi în gașcă Gelu Voicu, super artist cunoscut pe toate axele Românicii, super haios și mai ales, super om. Într-o seară când ne-ntorceam din oraș am hotărât să oprim la Lidl să ne luăm bere, ciocolată, bere, bere, pufuleți și bere. Am intrat cu autobuzu-n parcarea de la Lidl. Toată gașca a intrat în magazin, io am rămas afară la fumat. O tanti care l-a recunoscut pe Gelu Voicu a venit la mine.
-Nu vă supărați, am văzut că ați coborât din autobuzu’ ăsta. Domnu-i Gelu Voicu?
-Da doamnă… știți cum e cu starurile astea, unu’ vrea limuzină, altu’ vrea jeep-an, Gelu nostru vrea cu autobuzu’. Om simplu și fără pretenții doamnă, nu ca toți fițoșii.
A plecat gânditoare și vorbind singură.
