De ce-njurăm politicienii – 22.06

De ce-njurăm politicienii – 22.06

De ce-njurăm politicienii - 22.06

Păi în primu’ rând pentru că putem. Și-n al doilea rând pentru că politicienii merită să fie înjurați… cam 90% din ei. Dar motivul principal pentru care-njurăm politicienii, acel motiv de Oscar fără număr de ordine care să-i indice valoarea ierarhică tocmai pentru faptu’ că-i peste toate motivele generale și particulare din lume, e ăla că ne place al dracu’ de tare și că așa suntem construiți noi. Bine… atârnă greu și faptu’ că n-ai ce să faci altceva-n Românica zilelor noastre în afară de-njurat politicienii din fotoliul tău din fața televizorului sau pe la un protest prin piață. Ăștia care mergem la vot zici că mergem special să-l punem primar pe X-ulescu ca să-l putem înjura-n tihnă că sigur n-o să facă el ceva bine. Nu mă transform în avocatu’ diavolului da’ tre’ să vă spui că am câțiva politicieni pe care-i plac. Nu-s mulți, da’ sunt.

Hai să luăm un exemplu… să mă gândesc… la ce capitol stă Românica prost… uf… greu… gata, știu, reparație/construcții de autostrăzi/drumuri/poteci bla, bla. A fost așeeea de efect artistic asta cu gânditu’. Dacă nu se face nimic în direcția asta, e clar, se-njură că nu se face nimic. Dacă se face se-njură că se face exact când treci tu p-acolo și stai în trafic. Dacă se face iarna, se-njură că e iarnă și nu se face așa că nu iese calitate. Dacă se face vara, se-njură că e vară și se-ncurcă traficu’. La fel și pe timp de zi, pe timp de noapte e nașpa că nu doarme lumea de la zgomot și tot așa. Păi ăștia când să facă o lucrare cu o durată medie de, să zicem trei luni, ha? Că tre’ să se facă în sezonu’ cald și sigur ne ciufulește o mini vacanță de Paști, de Rusalii sau orice alte zile libere legate-ntre ele.

Vă spuneam că am fost la fântânile de la Unirii care mi-au plăcut foarte mult pentru că sunt chiar miștoace și făcute cu cap ingineresc. Imediat au apărut comentarii. Io am înjurat că era traficu’ oprit prin zonă. O prietenă înjura că cică-s făcute ca piscine pentru puradeii băștinași. Altcineva o-înjura pe Firea că a dat nouă milioane de euro pe lucrare. Bine, pe Firea chiar o-njuri de plăcere, io n-o-nghițeam nici când era știristă. Da’ dacă privești treaba ca  pe o investiție-n turism, io cred că n-a fost mult și că merită. Știți cât a costat omoloaga din Dubai? Vă spui io, 217 milionuțe de dolărei, ce-i drept ăia au avut și un lac de construit. Nici nu vreau să mă gândesc ce costuri lunare de-ntreținere sunt. La noi s-a mers pe dotarea existentă a zonei. Și la noi cică au fost bani de la Groapa Nova.

Un individ pe care-l cunosc de niște ani și pe care l-am blocat prin social media pentru că nu-i mai suportam frustrările, la postările mele vis-a-vis de evenimentele culturale din Ploiești venea cu comentarii în care înjura Poliția Locală că-i plină zona de hoți de buzunare deși n-am auzit de incidente de acest fel, jandarmeria că are prea mult albastru, shaormeria X că n-are cu de toate, adică fix d-astea ușor tangențiale cu evenimentu-n sine și fără nici o legătură cu actul artistic. N-aveam o problemă cu critici constructive și pertinente de „ce sunet de cacao” sau „în loc de luminile alea mai bine vă aduceam io niște lumânări că erau mai de efect”, da’ să n-ai habar de ce se petrece pe o scenă și-n loc de asta să te ocupi de cazierele celor din public, asta-i așeeeea, o minte odihnită și hai să-njurăm politicienii că nu știe să presteze live nu știu care artist. Pierdem frumosul dintr-un anumit moment și asta e păcat. Da, am înjurat politicienii pe podu-n reparație de la Fetești, da’ să nu uit că io veneam de la mare, io și juma’ de Românie, cealaltă jumîtate era pe DN1 la Posada, unde am petrecut incredibil de miștoc alături de gașca mea faină. Și știam că o să fie nebunie-n trafic, mi-am asumat riscul.

Astea nu-s motive de înjurat politicienii. Astea-s chestii de hai că se poate, mai faceți voi ceva, noi mai răbdăm puțin, rezultatu’ să fie bun și de calitate. Și slavă lu’ Dumnezeulică, avem cel puțin un catralion de motive să-i înjurăm. Motive d-alea pe bune și fără drept de apel. Hai să-ncercăm să fim hateri originali și profesioniști. Să-i înjurăm când nu fac sau când fac prost. Când fac io zic să le lăsăm mamele și părțile anatomice-n pace și să dezvoltăm economic și cabinetele psihologice că și ele tre’ să trăiască. Știu că o-njurătură la timpu’ ei te scutește de două ședințe la psiholog, da’ hai s-o dăm pe meritate.

De ce-njurăm politicienii – 22.06

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top