Speriat de bombe – 13.03
Să vă spui cât sunt de fraierică și speriat de bombe pe o scală de la 1 la 10… 20. Acu’ două săptămâni eram io-n vrie totală că mă pregăteam de niște concerte și chestii pe care o să le narez zilele următoare. Adică eram mega ocupat, telefonu’ lipit de ureche, atenție distributivă… d-astea de-ți recomandă medicu’ de familie împotriva stresului.
Într-o seară apare tanti Esca și zice că președintele Macrou al Franței a zis… tri lu li lu-mi sună telefonu’. Bla, bla la telefon și n-am prins decât că bombe, avioane și trupe franțuzești în Ucraina. Nasol, Macrou a descoperit cocaina. Dacă vă mai aduceți aminte înainte de răzbel, Macrou a vorbit cu bou’ de Putin cum că „bre Putinache bre, nu-i frumos și stai dreacu’ potolit cu tănculețele alea pe la graniță”. A doua zi s-a lăudat că-i totu’ ok și a treia zi Putin a atacat de făceam glume cum că tre’ cineva să nu-l mai lase pe Macrou la telefon că face numa’ rahaturi. Deci vise d-alea cu am litobe rău de tot dacă se umflă pufuleții-n „leo prezident de la France”.
A doua zi eram în drum spre birou foarte aproape de primărie și vorbeam prin mesaje cu o prietenă din București care tocmai ce se pupase cu o gagică pe DN1. Cu mașinile bre, nu vă gândiți la pornoșaguri. Și-mi spunea că nenea mecanicu-i mai găsise boțit și o piesă care nu era praf total da’ dădea semne că o să crape în viitorul apropiat și ce să facă, să mai umble la cont sau s-o adopte p-aia românească cu merge așeeea. Și cum îi explicam io de sifla cu trei clave și principiu’ vaselor comunicante care nu mai sunt comunicante printr-un radiator spart, prin Ploiești încep să sune alarmele de bombe și calamități.
Mă uit în jur, lumea normală la scufiță-și vedea de viață. Deci e ok, fac ăștia probe prin Ploiești la alarme că dacă se lasă cu „fugiiiiți!” să fim siguri că ne merg instalațiile. Panica a apărut când brusc mesajele prietenei cu pupatu’ vis-a-vis de bujii și semeringuri s-au oprit și a apărut un mesaj cu „auzi, în București sună alarmele de bombe”. Mesaju’ a și venit după cinci minute-n care io aveam deja alarme pe stoc și eram deja-n filmu’ ăla în care calculam de unde vine atacu’. Clar nord-est, în Ploiești sună mai devreme cu cinci minute, adică cam cât îi ia unui Suhoi 34 să parcurgă distanța fără să se folosească de DN1 sau A3, apoi sună-n București și tot așa-n restu’ de țară care-i pe linia intuită de un atac aerian… limpede ca ceru-n ziua aia, ne atacă Putin și ne dă cu bombe în cap. ‘Te-n gâți Macrou, băga-ți-aș turnu’ Eiffel în părțile moi că iar ai făcut-o de mouton.
Mă luase puțin panica și mă uitam ca prostu’ pe cer să văz flota atacatoare. În jurul meu lumea-n continuare-și vedea de viață, io cu „înge, înge, rașu’ meu” și instinctu’ de Rambo-n Defcon 5. Îi dau mesaj prietenei mele că și la mine sună alarmele, să stea calmă că-s io panicat și pentru ea, că sunt în drum spre primărie de unde o să am informații și eventual dacă nu zic nimic în trei minute… adio mamă și să fugă-ntr-un subsol de bloc fără bulină roșie.
Ajung la primărie și mă duc la poliția locală care e și ei lume, adică-și vedeau de viață și de consemnu’ postului relaxați.
-Bre oameni buni, e un exercițiu cu alarme?
-Da… ce, nu știați?
-Nu… E pe toată țara sau am întrat în război?
-Pe toată țara… și s-a anunțat. Chiar nu știați?
-Aaaaaa, ba daaaaa, da’ din când în când îmi place să-mi dau emoții. E tot un exercițiu pentru inimă și puls mărit. Vreau să văd cât de rezistent sunt la infarct.
E clar, tre’ să fiu mai atent la doamna Esca.
După ce mi-am calmat și prietena m-am dus pe terasa primăriei la o țigară că poate chiar ne atacă cineva și să fiu în primele rânduri la spectacol.
Tot cu bombe da’ altfel de bombe, cu bețivi și cu arici, AICI Dacă nu pricepeți mare lucru și ați deschis televizoarele mai târziu, în articol aveți link către alt articol și ajungeți la origini.