Pofta ei VS pofta lui – 24.03
La bărbat e simplu, el trăiește-n simbioză perfectă cu pofta și e-n stare să mănânce de pe jos. Că vorba aia, nu ne cheamă pe toți Charles și nu toți avem adresa-n buletin la Buckingham Palace. Noi bălim și ne-ngrășăm dacă trecem pe lângă KFC. Pofta ne atacă imediat și ne-ndrumă direct spre sursa ei. Am halit și end of story.
Pofta bărbatului e simplă de la A la Z. Adică vine pe teme super cunoscute, spre exemplu se declanșează la bere sau cocârț, la cartofi prăjiți și friptane, la chestii super știute. Niciodată n-o să vedeți un bărbat că poftește la carne de lemurian pe pat de muguri de ylang-ylang, pentru că n-a mâncat lemurian și pentru că nu știe ce-i ăla ylang-ylang, în mintea lui probabil un jucător de fotbal din China. Într-un singur caz la bărbat vine pofta așa ca proasta fără să dispună de fișier în care să existe gust + miros = love. Atunci când bărbatu’ vede o persoană care ronțăie la lemurianu’ ăla și-n mintea lui arată ca o shaorma cu de toate sau seamănă cu ceva care-i aduce aminte de mă-sa mare și de gustu’ copilăriei.
Și cel mai important lucru la toată faza asta cu pofta, bărbatu’ care poftește la rahat cu apă rece, cumpără rahatu’, ia o sticlă de apă rece și gata, a rezolvat problema în doi timpi și trei mișcări. La femei e altfel…
Femeia are capacitatea și imaginația de a avea pofte d-astea cu blocaj la neuron. Dacă-i și gravidă și vrea ea urechi de elefant flambate-n alcool de baobab la unu noaptea, în condițiile în care locuiește-n Alaska și cel mai apropiat elefant se află la umbra unui baobab la zece mii de km depărtare, e cam nașpa. Da’ hai să nu ne ducem în extrem. Pofta bărbatului descrisă mai sus se aplică și la femei, cu o singură particularitate la care de fapt am vrut să ajung da’ v-am dus așeeeeea… mai academic să vă dau senzația că io chiar mă pricep la tâmpeniile pe care le debitez. Hai să vă spui particularitatea.
Reiau puțin că poate v-am făcut cu capu’. Deci bărbatu’ vrea rahat pe varză, cumpără rahat, îl pune pe varză și gata lucrarea. Femeia merge prin magazin, vede rahat pe varză și brusc o ia pofta. Le pune frumos în coșul de cumpărături, se mai dă huța prin magazin, plătește la casă, ajunge la mașină și pofta s-a dus că are memoria scurtă ca peștele. Ajunge acasă, se miră că a dat banii pe rahatu’ ăla pe varză pe care-l băgă-n frigider. Acu’ intervine bărbatu’…
Bărbatu’ vede rahatu’ pe varză din frigider, e conștient că nu-i al lui da’ pofta lui nu știe carte ca o altă componentă importantă a bărbatului, știți voi care, și se-nfige-n sursa poftei. Într-un timp cuprins între câteva milisecunde și două zeci și patru de ore, pofta femeii revine cu „auzi fată, parcă aveam rahat pe varză-n frigider”. Atunci se declanșează jihadu’ conjugal.
O altă variantă și mai frustrantă e aia-n care bărbatu’ a trecut deja prin show-u’ descris mai sus, ajunge iar în punctu-n care vede rahatu’ din frigider da-și pune pofta-n cui că știe că bătaia doare. Timpu’ trece, data de expirare de pe ambalajul rahatului coincide cu data din calendar, varza s-a ofilit demult și atunci atentează la produs. Exact ca-n primu’ caz, jihadul conjugal se declanșează mai rău și mai traumatizant.
-Da’ expira… am zis că nu-l mai vrei…
-Nu contează, era AL MEU!
Concluzia e că pofta bărbatului e mai de la țară așeeeea, fără pretenții și fițe, și se lasă cu finalizare aproape imediată. Hai să zicem că e miezu’ verii și bărbatu’ vrea suc de muguri de brad culeși la prima brumă. E clar că n-are de un’ să ia da’ ia o bere și gata. Deci pofta bărbatului e și prostăloaică. Pofta femeii e pe fiță și nu-mi dau seama cum mama dracu’ se poate pune-n hold. E clar că-i cuplată la un radar care sună alarma exact când dispare din zonă factoru’ declanșator.
Io-te chestii culinare AICI.