Sinistrat de avion – 07.04
V-a fost doruț de je? Cum nu?! Nici o problemă, io tot vă spui peripeție de sinistrat de avion… și nu orice tip de sinistrat, sinistrat de avion d-ăla bunu’, nu d-ăla low cost. E lunguță postarea da’ tre’ s-o dau cu lux de amănunte și vă rog să fiți toleranți, am plecat pe 4 d-acasă și am ajuns pe 6 aprilie la destinație. Articolu’ ăsta e scris imediat după ce am ajuns acasă și am băut un cocârț.
După muncă și răsplată. Adică dacă am fost cuminte, am păpat tot și am prestat la job de nu vă spui, o venit vremea concediului. Aviz amatorilor de cultură din Ploiești, asta e… cultura o să meargă mai încet fo două săptămâni. Vă rog să nu plângeți, promit că mă-ntorc. Și pentru că n-am mai fost de doi ani prin US și pentru că vine ziua lu’ Mada, sora din dotare, am zis că-i vreme de descălecat în Texas.
Spre US e cu escale și poți să te bagi la un low cost până pe un aeroport respectabil cu poteci către Lumea Nouă și d-acolo să iei un avion pe bune, sau îți iei bilet direct la o companie cu coroniță ca să n-ai probleme. Probleme ai, da’ doar la contu’ bancar. Io așa fac, mă bag la o companie care trece Atlanticu’ și iau bilet din București.
Mno bun, am plecat pe 4 în creierii dimineții spre Otopeni… Henri Coandă pentru cei ce au deschis televizoarele după ’89. Avionu’ trebuia să plece la 08.30. Am ajuns regulamentar, am fumat până aproape de răuț ca să mă ție și să nu-mi pulseze vena preț de 16 ore. Eu și toți pasagerii de pe British Airways 885, spălați, aranjați și cu părinții tunși, eram încolonați pe tunelu’ de-mbarcare de pe la ora 8. Chiar îmi spuneam că io-te ce pasageri educați suntem.
Pe tunel am stat cam 30 de minute și nu pricepeam de ce s-a colmatat burlanu’. Mi-am zis că n-a terminat doamna de la curățenie de dat cu mătura. Mă rog, ne mișcăm într-un final da’ deja ne prinsesem toți că nu mai plecăm la timp. Nici o problemă, legătura de pe Londra pleca după aproape cinci ore de la aterizare, deci timp căcălău Măria Ta. Hai că ne așezăm, ne punem centuri, stingem țigări, totul ok. Avionu’ s-a pus în mișcare, deci plecăm… io am adormit.
La un moment dat m-am trezit și avionu’ parca undeva p-un câmp. Chiar mă felicitam că ce bine am făcut că n-am simțit prima bucată de drum, eram la fel de obosit de parcă nu dormisem, taci că am șanse să dorm până la destinație. Totuși era ceva suspect. Nasol, unde sunt aplauzele de la aterizările specifice avioanelor de Românica? Nu erau pentru simplu’ motiv că nu decolase.
Practic tomberonu’ s-a fâțâit puțin pe pistă, a-ncercat să chestii specifice, n-a mers și s-a parcat pe buza câmpului, acolo unde debarcă sărakii de la Ryanair. M-am simțit puțin lezat… adică ok, când merg cu Ryanairu’ sau cu Wizzu’ n-am probleme să mă lase pe răzor, da’ și acu’ când mi-am amanetat un rinichi să mă dau la fițe tot așa?
Era clar o problemă tehnică. Ne-a zis un nene că imediat cheamă inginerii și să vezi cum zburăm noi de ne merg fulgii. Și tot așa cam o oră. După ora asta apare Dorel aeronauticu’, cu geanta de scule, cu scară d-aia pe care cobori din avion și se pune pe meșterit la un flaps. Avionu’ era lovit în aripa dreaptă.
După altă oră ne anunță că nu se poate repara cu noi în avion și că ne debarcă. Și ne-a debarcat după altă oră pentru că Românica și până au venit autobuzeleeee… a durat ceva. Revenim pe aeroport io m-am dus la fumat că era păcat să mă vedeți la știrile de la ora cinci cu trei victime pe conștiință, persoane foste lucrătoare pe terminal.
Variantele erau două. Primo, să vie alt avion de la Londra, adică aproximativ cinci ore, plus realimentare, plus îmbarcare, plus trei ore înapoi, total un milion cinci sute de ore și ajungeam când trebuia să mă-ntorc din concediu. Secundo, să repare tomberonu’ și să plecăm cu el. Timp necalculabil că nu știam când se repară și dacă chiar se repară și chiar ajungem într-o singură bucată la destinație.
Deja aveam statut de sinistrat că n-avea cum să mai ajungem la cursa de Houston. Asta e, mergem înainte.
Într-un final ne-mbarcăm tot în tomberonu’ ăla și ne anunță că plecăm imediat, adică-n minim 30 de minute că-i trafic ca pe DN1 în zona Posada. Cred că între 14.30-15.00 am decolat. Am auzit Tatăl Nostru în cel puțin trei limbi de circulație internațională și două fără circulație internațională.
Ajungem la Londra și am auzit aplauzele. Mai că-mi venea să aplaud și io. Acum aveam statut de sinistrat 100%. Dar dacă aveam bilet la British de la A la Z, adică de la B la H, București-Houston, m-a durut la bașcheți, să se ocupe că-i treaba lor. Să mă cazeze, să mă hrănească, și niște pupici pe părțile moi ar fi potriviți că n-am ajuns la America în timp util și tre’ să-mi mint burtica că n-o să bage carne de văcuță când i-am promis și tre’ să mai rabde puțin.
Acu’ vă spui și zic și io, toată lumea supărată că ce companie de cacao, că ce avioane reciclate, că alea, alea. Da’ pe bune, dacă nu-i mai fâlfâia lu’ ăla flapsu-n zbor, ha? Aud? Lasă că mai bine așa. Și altă chestie. Am ajuns la Londra și armata British Airways se mobilizase. Aveam totul gata, de la check inu’ făcut pentru prima cursă, transport moca, hotel moca, papa moca și toate ok. Un cocârț n-au dat și ei da’ aia e, m-am descurcat.
Ca să nu mă stresez a doua zi dimineață cu bagaje și chestii, am optat pentru transfer bagaje ș-am plecat la hotel cu mâna-n… buzunare și hainele de pe noi. Acu’ aveți de-nvățat, le spun cu liniuță de la capăt.
Deci Ghidul Sinistratului în caz de pierdut avion de legătură și lăsat/sau pierdut bagaj la/de aeroport.
– faci cald în cameră ca să-ți menajezi chiloțeii și tricou’, de recomandat să dormi la cucu gol
-dacă nu se poate că-i frig sau ești pudic, îi întorci pe partea cealaltă și mai merg o zi
-dimineața când te duci la aeroport tu ești dușat, da’ posibil ca hainele să fie ostenite și să se resimtă. Atunci intri-n duty-free la parfumuri, îți pui moaca aia de parcă te tragi din cruciați și acasă la mama ta ai fost îmbăiat numa-n roua dimineții și lăptișor de matcă, îți dai cu cinci, șase testere de parfum și crede-mă că și dacă ești proaspăt venit de la o coasă de trei zile pe 45 de grade la umbră, miroși ca proaspăt scos din cutie.
-spălat pe dinți cu o gumă Orbit
Pentru alte sfaturi… căutați pe net surse demne de-ncredere.
PS Biletu’ l-am luat de la o agenție mică, Geo Junior pe numele ei. Și acu-i fac reclamă că merită. Bine, e și o prietenă d-a mea în gașca d-acolo… adică gașca compusă din două doamne. Deci s-au agitat gagicile mai rău ca mine. Pe mine la un moment dat mă durea la bașcheți când ajungem și cu ce, ele mai aveau puțin și veneau cu geanta de scule să repare avionu’. Io le recomand.
PS Tot cu avion, tot către Texas AICI.