Fetișuri de carantină

Nu-i așa că e perfect cu iubi acasă? Atenție mare ce declari că se lasă cu ochi în zeamă. Momentan nu găsesc nimic concludent vis-a-vis de divorțuri online, da’ e posibil să devină afacere înfloritoare. Prima zi îl/o iubești, în ziua doi cam tot așa, din ziua trei te apuci de băutură…și tot așa…da’ să n-ajungeți la violență casnică pentru că oamenii ăia care tre’ să vă despartă sunt ocupați să amendeze băbuțe ieșite după pufuleți în afara intervalelor orare permise de lege. Televizorul a devenit punct de-ntâlnire și centru informatic, masteru’ of the telecomandă e președintele ales…sau impus (dacă Iubi e mai drăcoasă) al apartamentului X din blocul Y, de pe strada Ț, persoana care reglează pulsul minicomunității și temperatura microclimatului. Mai prinzi câte un film care te coafează chiar dacă l-ai mai văzut. Serile trecute-l vedeam pe Bond…James Bond făcând lupinguri printre teroriști și…GAGICI. Trântești în gând o-njurătură și un „bă ce baftă are câte unu’, norocosu’ dracu’ ” și-ncepe piticu’ pervers de pe creierași să-ți pună corpu pe modul tremurat.  Impulsionat de vederea gagicilor Bond, începi să te găndești cum e să stai carantinat cu una din alea…sau  cu Angelina Jolie, sau să te trezească Monica Bellucci dimineața cu omleta aburindă și-n costum de Wonder Woman…HABA, HABA!!! Dacă mergi mai departe cu imaginația, mijești ochii și unde ai dormitorul îți imaginezi o plajă exotică, ai tabloul perfect și dai drumu’ la fetișuri porcoase. Hai să ne imaginăm cum arată carantina cu diverse personalități. O să vă dezamăgesc…nu-i cu picanterii și personajele n-au nici o legătură cu exemplele de mai sus. Fetele nu v-am uitat, vă treceți voi ce vreți la fetiș…spre exemplu’ … Jason Momoa…hai că v-am lovit, nu?

83440785 1792816077519516 8747923903126437888 n

Carantina cu Ion Iliescu – Să presupunem că ai nenorocul să te prinză pandelica cu nea’ Nelu, ce te faci? Sunt ferm convins că marea majoritate a cititorilor mei, care sunteți pe chipul și asemănarea mea, cu puie MSD în ADN, sunteți tentați să dați drumul la fiara interioară, la criminalul neactivat ce zace-n fiecare om conform scrierilor psihologice de profil. Total greșit. Eu zic să googăliți după un tutorial medicinist și să căutați metode de transfuzie de sânge cu ce ai prin casă. Realizați că ați găsit izvorul tinereții? Adică Ponce de Leon a cutreierat de disperat mări și oceane să o găsească și tu stai la o țuică cu ea. Faceți schimb de sânge ca fotbaliștii de tricouri și te-ai scos, chiar o să „partikipi” la eclipsa din 2081. Nea’ Nelu o să moară sigur, că nu-i obișnuit cu sânge de corporatist stresat de viață și Coronavirus.

hqdefault

Carantina cu Pussicat Dolls – Nu știu ce să zic…după primele doua zile, maxim trei, Covid 19 nu o să pară chiar așa de rău. La prima vedere este varianta pe care o alegi dar tre’ să te găndești bine în ce te bagi. Dacă fetișul și carantina se petrece pe o insula exotică, e ok, mai fugi, mai stai pitit, te descurci. Da’ dacă se-ntâmplă in apartament comunist cu o singură budă, nu te văz bine…practic…tu n-ai acces. Numai pentru machiaju’ fetelor și e clar că faci pipi la ficus. Mai e o chestie, priviți-le bine. Care credeți voi că e măiastră la cratiță, ha? Vă spun eu, nici una și o să evoluezi la aparatura electrocasnică din bucătărie de o să-ți iasă pe nas. Nici nu par genu’ de stat la o bere la taifas…deci un NU hotărât.

FB IMG 1534074355355

Carantina a la Grapini – Măria e o Veorica Dăncilă cu față mai prietenoasă, o văd în stare de niște poale-n brâu sau sarmale-n foi de viță, important este să nu vorbească.  Teoretic din punct de vedere fizic sunt șanse să scapi nevirusat și să treci peste perioada asta de cacao. Dar dacă te-ai spetit și ți-ai tocit coatele prin școli, ai un perete cu diplome și un IQ decent, uită de tot și toate, o să te prostești iremediabil. Dacă izolarea se prelungește, ai toate șansele să ajungi cu aceeași dimensiune la creierași ca Covid 19 (cacofonie permisă și chiar studiată)…adică creier lipsă. Practic te transformi în Covid 19 pentru că organismul tău se va apăra și te va transforma-n singura chestie cu toleranță zero la Grapini.

dranea 2 1024x580 1

Carantina cu Dragnea – Imposibil cu iz de utopie. N-ai cum, asta numai carantină nu e pentru că numărul de participanți din celulă depășește limita legală. Așa că mai bine la păscut caprele Irinucăi…sau capra de Irinuca…sau Irinuca capr…

hqdefault 1 e1585145174379

Carantina cu Catanga pentru băieți și cu Foego pentru…toată lumea – Aici totul e permis. Important să ieși singur din izolare…vă rog…trebuie. Dacă personajele nu vă gâdilă la nerv și vă sunt indiferente, vă implor, faceți un bine umanității și rezolvați-ne pe noi ceilalți care facem urticarie acută și cataractă la vederea celor doi. Dacă ești milos și nu te vezi în rol de Hannibal Lecter, fără partea cu canibalismu’, măcar lucrează la psihic și repertoriu până scoți din ei Lita Ford și Joan Baez.

snoop2

Carantina cu Snoop Dogg – Ce? Cum? Care carantină? Ce virus? Închide ușa că iese aroma și ne vedem peste două săptămâni. Cum? Au trecut două săptămâni? Deja? Noi mai stăm o tură. Poți să ne lași nouă unicornu’ roz ăla de lângă Thor și R2D2? Te rugăăăăăm fruuuumoooos.

chuck 1 1 700x394 1

Carantina cu Chuck Norris – Nu există carantină, te transformi în bodyguardul Coroneivirusului să salvezi aparențele pandemiei și preocuparea actuală a guvernelor. Începi cu un puzzle de 500000 de piese și găndești repede următoarea mutare că n-ai la dispoziție decăt cinci minute. Cu puțin noroc, ești ușă-n ușă cu cel care-i carantinat cu Catanga și Fuego …și mai rezolvi o problemă. Apoi vă bagați  la zugrăvit, spălat, gătit și-n aproximativ zece minute n-ai ce face, îi dai drumu’. Legenda spune că atunci se termină pandemia.

P.S.- Ultimă oră. Un tâmpit din China a fost prins brambura pe străzi, încălcând regulile carantinei, pentru că vâna pokemoni. Am auzit de la cineva că există corespondent și-n Spania. De ce nu sunt pokemonii în carantină!?!?!

 

1 thought on “Fetișuri de carantină”

  1. Pingback: Carantina 3.10 - Incursiune-n Narnia - Șifonieru' - Piuituri

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top