Demontez fetișuri la comandă, rog seriozitate – 02.05
Fetiș pentru el
Cu mișcări de felină se dă jos din mașină, altoiește trei maimuțoi în parcare, mai împușcă doi la intrare-n cârciumă, își aprinde o țigară de la țeava-ncinsă a pistolului, câteva picături de transpirație îi sclipesc pe pielea bronzată în timp ce se preling ușor printre sânii generoși ce stau să-i evadeze din costumul de piele mulat și atunci… pui pauză la film. Prinzi un stop cadru perfect care-i pune-n evidență silueta perfectă și te gândești că acum ai nevoie de cinci minute cu ea, un inel cu diamant ș-un popă-n proximitate… și asta e. După mintea ta încinsă ăsta-i primul pas către fericire.
E pe dracu’ ghem! Ai nevoie de sarmalele lu’ mă-ta, orezu’ cu lapte pe care-l mâncai în copilărie când îți petreceai vacanțele la țară la mă-ta mare, ai nevoie de una care nu-ncurcă nurofenu’ cu pastila de calgon, de una care nu se uită ca curca-n crăci la mașina de călcat și la aia de spălat, una care să-ți împerecheze șosetele că tu ești retard și crezi că asta e specializare la Oxford.
Bun, hai să presupunem că aia din film le știe cu bătaia și cu pistolu’ da’ are cunoștințe temeinice și-n bucătărie, da’ te-ntreb acu’, ai tupeu să ieși la bere și s-ajungi împachetat pe la patru din creierii dimineții, ha? Păi n-ai, normal că n-ai, pentru că bătaia ta ar fi subiect de știri la ora cinci. Bă băieți, grijă mare că nu-i ok cu astea ireale.
Mai rău o să te doară capu’ de la mâncarea cu ciuperci otrăvitoare, asta dacă o face. Asta e-n stare să te pună pe tine să faci copii pe motiv de deteriorare siluetă și dacă mai comentezi mult, tot la sarmalele lu’ mă-ta ajungi… ceea ce nu-i rău, da’ treci prin traume inutile fizice și psihice când poți să mergi din prima pe direcția asta.
O vezi tu p-asta din imagine cu carte de muncă la un SRL, cu opt ore de muncă pe zi, să conducă zi lumină prinsă într-un job de profil auto și seara când ajunge acasă, toată numa’ zâmbet să-ți facă cartofi prăjiți că ai tu pofte, ha… o vezi? Dacă răspunsul e da, nasol, e cazu’ s-o lași mai ușor cu băuturica și cu etnobotanicele. Stai potolit că nu vrei așa ceva, crede-mă și nu cerceta. Cu o „pământeană” ieși în avantaj clar, cu burta plină, drăgălit și fără datorii la bănci.
Fetiș pentru ea
Fetelor ce mama dracu’ faceți cu unu’ care se trage din operele artiștilor renascentiști, unu’ numa’ pătrățele, mușchi și licheni, ha? Bine… știu ce faceți că nu-s tâmpit, da’ nu-i de luat acasă că o să vă ocupe baia, penseta o să fie noul patent, oglinda o să vă spună că „cea mai frumoasă din țara” e frumușelu’ ăla care se plimbă pițiponcește pe la tine prin dormitor.
Merge și fetiș cu unu’ ușor rubensian, cu un ușor iz de tutun combinat cu cocârț, că dacă folosește și parfumu’ care trebuie chiar iese ceva sexy și incitant. E nevoie de unu’ care știe să-ți schimbe priza, becul din bucătărie și starea de spirit cu adaos de zâmbet pe mocuță. Știe ăla din poză unde-s Halele Centrale sau cât mai e uleiu’ Bunica în galantar la market? Exagerez acum, nici eu nu știu cât e uleiu’, da’ știu cu precizie de GPS pe care galantar e… sau sun un prieten, mă descurc.
Decât unu’ care-n afară de adresele sălilor de forță și a saloanelor de bronzat artificial altceva nu știe, eu zic să mizați p-ăla care știe unde se plătesc taxele locale, ăla care știe diferența dintre pătrunjel și leuștean (apropo, asta-i provocare pentru mine, le-ncurc… da-ntreb precupeața), chiar dacă pe drumurile lui se mai împiedică de o cârciumă, de stadion sau de un birou’ de pariuri sportive.
Pune-l p-ăsta din poză să se uite la mixeru’ tău care dă rateuri că se uită ș-atât. Din punctul lui de vedere n-ai decât să faci „atlabam” maioneza până faci scurtă la mâini și nu te ajută că i se bulește manichiura. Hai să nu ne aburim cu sexuțu’, în definitiv tot pe la trei minute, maxim cinci la cei „level expert” ne-nvârtim toți și dacă ai noroc să pui mâna pe un zece minute plus, „god level”, să nu te mai intereseze dacă six pack-u e la abdomen sau e de bere la rece-n frigider, aprinde o lumânare și mulțumește divinității.
Deci…cine mai dorește, care mai poftește… dă-mi mesaj că-ți demontez toate fetișurile și visele erotice. Normal, nu se aplică la Jason Momoa și Angelina Jolie… sau Ciprian Marica. Și mai am câteva exemple care nu sar din regulile de mai sus da-i trec cu vederea. Ceva cu reclame AICI