Bad Luck Club

Dragilor, voi știți ce-i ăla ghinion? Ha, știți? Nu definiția din DEX, mă refer dacă ați experimentat cu adevărat pe propria piele conceptul de ghinion. Lasă trecutu’ pe sub scară, pisica neagră, cifra 13 și cele trei ceasuri rele din distribuția zilei de marți, nu astea generice cu grad de clișeu, să experimentezi ghinionu’ în mod repetat, să trăiești în simbioză totală cu el și să te consolezi cu „asta e” și „atâta s-a putut”. Dacă vă spun că eu cunosc personificarea ghinionului, ma credeți? Am un prieten care acu’ ceva timp era subiect de râs pentru toate planetele nealiniate , horoscoapele și toți zeii din lume. Omu’ ăsta și-a consumat ghinioanele pe toată viața intr-o perioadă a existenței lui, oricum zbuciumată de la mama natură, exact în momentele de studenție, în timpul descoperirii dragostea vieții lui, la primul copil, primii pași în casnicie, când banii sunt puțini, timp limitat…o perioadă-n care nu-ți prisosește niciodată norocu’ și e bine să fie. Povestirile sunt 100% reale, personajul principal, adică prietenul meu este 100% real, sunt ferm convins că o să citească, sunt ferm convins că o să mă-njure chiar dacă nu dau nume, da’ mizez pe umorul lui și pe învățăturile pe care le tragem d-aci. Dacă te consideri ghinionist citește povestirile astea, nu-s toate,  că dacă intru în detalii probabil că o să iasă roman foileton. Dragule ai avut dreptate, am scris…da’ de drag și să ajut lumea să nu-și mai plângă de milă inutil, că-ntotdeauna se poate și mai rău…tu ai mâncat pe pâine chestiile astea, și-n cele ce urmează o să te denumesc generic Bad Lucky Ghinionescu. Tu, eu și prietenii comuni, știm de cine vorbesc :))))

Pe vremurile tulburi ale studenției Lucky al meu a fost primu’ din gașcă cu permis auto și mașină…nu știu dacă a fost primul, da-n orice caz printre primii. Avea o gioaglă de Dacie care funcționa cu sârmă, patent și normal, benzină. Aici aveam noi o problemă, cu benzina, că o găseam doar la peco și costa bani. Dacă plecam cu mașina se făcea chetă și puneam cu pipeta cât aveam nevoie, cât să ajungem și să ne-ntoarcem, chiar dacă de cele mai multe ori mergeam pe vapori de benzină. Decembrie cu o zi înaite de revelion, ne hotărâm noi să facem chef undeva la țară, trei zile și trei nopți ca-n povești. Hai să ne-ntâlnim să facem cumpărăturile necesare. Vine Lucky-al meu, ne asigură că a pus benzină, am verificat personal bonu’ de la peco să-l băgăm în contabilitatea noastră de-mpărțit frățește cheltuielile, plecăm, ajungem cam la o sută de metrii de market și Dacioara a făcut glu,glu, blea, puf, glu și s-a oprit. Sunetele erau de pana prostului da’ noi ne excludeam din casta asta pentru că…băgasem benzină. Mai dăm o cheie, mai o-njurătură…hai să vedem ce dracu’ are…am uitat să vă zic, toți meseriași și mecanici de profesie… glumesc, ne uitam ca curca-n crăci. Dar când am deschis capota era aproape imposibil să nu vedem furtunele de alimentare care erau scoase din țevile de la rezervor și erau băgate intr-un pet de doi litrii din care se alimentase mașinuța pănă când n-a mai avut din ce. Ulterior am aflat că fratele lu’ Lucky a vopsit rezervorul pe interior, normal că sita rezervorului s-a astupat cu vopsea și făcuse manțocăria cu sticla din care sorbea mașina. După ce a sorbit tot, end of story, pana prostului. Partea proastă e că benzina din rezervor era compromisă în combinație cu vopseaua și noi epuizasem banii din buget pentru carburant. Am renunțat la un grătar și ne-am descurcat cu achiziție de benzină proaspătă. Opream din cînd în când să punem benzină-n pet.

Lucky al meu meșterea-n curte la mașină și se trezește la poartă cu un nene imbrăcat în alb cu aspect de medic virusolog. „-Bună ziua -Bună ziua – Aveți găini? -Are mama câteva bucăți. -Perfect, dă-mi o cană să-ți dau un medicament pe care să-l puneți în apa găinilor. Le apără de purici, ebola, fantome și de deochi.” Băiatu’ meu se conformează, da’ cu mâinile moscolite de vaselină aduce cana și o pune pe capota mașinii cu gându’ că o s-o ducă la găini după ce termină cu mașina. La ceva timp, pe poartă apare fra-su’ proaspăt întors de la magazin cu chestii printre care și un bidon de cola. „-Minitehnicuse, vrei o cola? -Vreau” și fără să vrea îi pune fix în cana aia cu medicamentul pentru găini. Normal…a băut-o pe nerăsuflate și abia după ultimul gât și-a dat seama ce a făcut. Dă-i alergătură după nenea veterinaru’, îl găsește la cinci case mai la sud, și panicat îi zice „-Dom-le, am băut din greșeală madicamentul pentru găini!!! -Nu mă interesează dom-le, altu’ nu-ți mai dau. – Dă-l dracu’ că nu vreau altu’, mă interesează dacă pățesc ceva. -Aaaa…nu-i bai, o zi sau două pe budă și scapi”. Legenda spune că dacă prietenul meu se apuca de făcut ouă, probabil că erau moi și pufoase.

Stie cineva semaforu’ de la UPG, fostu’ IPG, măndrețea noastră de Institut de Petrol și Gaze recunoscut internațional … de institut zic că semaforu’ are faimă doar pe plan local. Semaforul e d-ăla pe bază de buton, apeși și vine verdele pentru pietoni. În zonă fiecare parchează cum poate. Dat fiind că al meu era student, clar că n-avea loc în curtea institutului și fusese nevoit să parcheze mașina exact în dreptul stâlpului, așa…milimetric, cât să poată să deschidă ușa de la șofer. Pe la orele 15,30, rush hour în Ploiești. El cu chiulu-n cap, a renunțat la niște cursuri pe motiv de plictiseală acută și dă să plece la chestii mai interesante. Da’ cum să facă asta…trafic intens și mașina lui orientată cu botu’ fix în partea opusă față de direcția în care avea treabă. Și vine găselnița în căpăcică. Dă geamu’ jos, scoate mâna pe geam și apasă pe butonul salvator. Se face verde pentru pietoni, șoferii opresc la roșu înjurând toți, el ambalează mașina, trage total stânga să o ia pe trecerea de pietoni da’ uită de stâlpu cu care interacționase cu câteva secunde mai devreme când apăsase pe buton. Stâlpu fiind foarte aproape de geamul lui pe stânga mașinii, culmea, nu s-a ferit, și Lucky al meu se freacă de el cu mașina pe următoarele componente: ușă spate, aripă spate și lumini spate stânga, un damage foarte mare în condiții de salariu normal, pentru un student nu vă mai zic…reprezenta echivalentul vânzării unui rinichi. A fost un delir de râs pentru șoferii opriți la semafor, nimeni n-a mai înjurat, ba chiar se uitau compătimitor la prietenul meu ghinionist.

Dragul de Lucky lucrează la rampa auto de-ncărcare a uneia din rafinăriile prahovene. Intr-o zi, este trimis să ia probe de pe o cisterna anume, cisterna unei companii cunoscute. Problema mare a fost că-n rampă erau două cisterne identice, brand-uite identic, și el s-a urcat p-aia sigilată și gata de plecare. Acum știm toți că soferii de tir nu se-ncurcă la volan, nu fac nani când e de condus, adică-i dau talpă și gaz la motor. Cum s-a urcat Lucky pe cisternă nea’ șoferu’ a dat cheie și s-a pus la drum. Săracu’ a mers prins ca pisica de cisternă preț de doi, trei Km până l-a oprit cineva pe șofer că ăla n-avea cum să-l vază cum flutura deasupra. Cu emoții și filmu’ vieții derulat prin fața ochilor, a scăpat și de încercarea asta.

Sunt câteva exemple din peripețiile lu’ Lucky Ghinionescu…am mult mai multe povestiri și probabil că o să mai am un articol pe temă. Ce trebuie menționat: este bine sănătos…știu, și eu m-am mirat. Exact cum am spus mai devreme, în perioada aia și-a epuizat ghinionul și acu’ toate-i merg perfect.