Marketing pe bază de iepure – 13.08

Marketing pe bază de iepure – 13.08

Marketing pe bază de iepure - 13.08

Iepurele e ceva drăgălaș, e simbolistica sărbătorilor de Paști și-n general nu ne batem joc, da? „Da” pe dracu’ ghem! Noi românii avem bancuri cu iepurașu’ și cei posesori de kinderi pe inventar îl înjură când îi lasă cu găuri în buget când face pe darnicu’. Bă da’ să profiți de imaginea lui ca strategie de vânzare a mărfurilor de căcat, e cam prea de tot.

Am un prieten motorist fioros, posesor de motor și pleată-n vânt. Culmea e că nu-i un tâmpit și-l ajută căpăcică. E puțin nebun da’ asta n-are relevanță în prezentul articol. Într-o seară avea al meu o poftă teribilă de pepene. Se-ntorcea de nu știu unde și undeva pe traseu trage dreapta la un pepenar. Omu’ pregătit maxim, avea expuse două grămezi de pepenoi cât planetele sistemului solar, fără Mercur. El un Mercur căuta ca să-i meargă-n frigider.

-Hai noroc, auzi bre, unu’ d-ăla să-mi încapă-n frigider ai?

-Salut șefu’, cum să nu, căutăm să fie bine.

Și se duce-ntr-o grămadă mai pitită așeeea, mai cu pepeni subnutriți și refuzați la CTC, se face că caută p-acolo și vine cu un amețit da-n standardele gabaritice ale frigiderului. Pe o parte avea o zonă de ziceai că-i ronțăit de castor.

-Păi… ăsta așa mușcat din el?

-Domnu’, ascultă la moșu’ că asta fac de când m-am născut. Pepenele ros de iepure e cel mai dulce și cel mai copt. Iepurele niciodată n-o să roadă verzitură. P-ăsta-l țineam pentru mine, o să mă pomenești.

Prietenului meu i s-au deschis chakrele, tocmai asistase la o lecție din bătrâni, învățase ceva interesant, era ca un citat din Coelho. E clar că știe iepurele ce face și nu-i prost, era alegerea perfectă. A plătit, a mulțumit frumos și fuga spre casă să-l pună la rece.

A stat săracu’ cu ochiu’ pe ceas până la 11 noaptea ca să se răcească pepenele. Când să-l taie mai să se rupă cuțitu-n castravete. Verde cu ceva galben prin el, nici sâmburii nu erau formați, numa’ bun de pus la murături. Și dă-i și-njură de toate zeitățile și de mama lu’ iepure prost, chior și cu gusturi de cacao. Și tocmai când înjura el cu foc a avut o revelație. Cum dracu’ să pui botu’ la prosteala asta cu iepurele care știe care pepene-i dulce în condițiile-n care ăla roade și lemnu’ putrezit de WC din fundu’ curții. Ăla de foame mănâncă de la scoarță de copac la beton armat. Îl doare la bașcheți că-i verde, mov sau bleu bebe, de ronțăit să fie. Al dracu’ precupeț, l-a făcut ca magicienii cu iepure-n joben.

Io i-am zis, probabil că iepurele atașat culturalo-gastronomic la castravetele lui, avea diabet și d-aia prefera mai pe verde.

Și mai am prieteni AICI.

Marketing pe bază de iepure – 13.08

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: