6 din 49… 3 din 1000… 6 din 1000… necâștigător

2IPaP4StuqJmu6Gcu12jiI0aVhW0qvg0vhF7vv6rFdJw8KzmjA0TUunpauof6kd5uQEVhU5zQg0iD9NfFm3is0B45JUcZOLeLDe3fay7BSn0I1xj84Kgvc8UI94lUcDf

Ca să nu rămâie repetent pe lista țărilor covidiste, nea’ Iohannis cu nea’ Orban și restu’ găștii de guvernanți, au hotărât să-i mai bage niște interdicții poporului român să nu facă buba. Ei au tot sperat la un capital electoral prin lăsarea lesei lungi până după alegeri da’ „cultura și educația” românilor le-a demonstrat că socoteala din birouri nu se prea potrivește cu aia din teren, printr-un record absolut de infectări de aproape zece miuțe de cazuri. Și avem hotărâre nouă, proaspătă și caldă. La un calcul simplist, în condițiile în care normele intră-n vigoare de luni 9 noiembrie și țin 30 de zile, asta-nseamnă că de ziua României ne-am lins pe boticuri de fasole cu ciolan și Moș Nicolae se amână. Sperăm să rămânem cu Craciunu’ și Revelionul intacte. Măsurile-s luate cam târziu dacă mă-ntrebați pe mine, adică ne-am cam dus în cap din punct de vedere medical și parcă-i un val d-ăla de mătură tot. Dacă citiți textul de hotărâre o să vedeți că e așeaaaa, să fie, să se vază că se ședințesc oamenii aia cu deciziile și oricum tot cu ochiu’ pe alegeri sunt. Prima directivă e aia cu purtatul măștii. Păi asta era și românu-și băga picioarele-n ea în toate modurile posibile, și fizic și-n online. Pe la punctul 3 se specifică interzicerea părăsirii domiciliului între orele 22.00-06.00 în zonele unde rata de infectare se ajunge la 3/1000 de locuitori. Adică dacă sunt un corporatist care-mi tocesc pantalonii pe scaunul de la birou, sunt zelos cu gânduri de mărire și plec de pe plantație pe la orele 20.00 sau chiar mai târziu, mai fac o oră până acasă, halesc ceva și parcă aș vrea să dau o tură, două de cartier da’ e deja 22.00 și nu mai e voie. Teoretic pot să alerg prin cartier și chiar cu simț de răspundere, alergi altfel fugărit de jandarmi, poliție comunitară și poliția poliție, aia cu studii, nu? Măi oameni buni, care-i logica? Nu pricep… dacă ești singur și ai mască, cască, declarație, draci, laci, de ce să nu te poți da prin cartier după 22.00? Nu acolo se ia covidu’, pe alte părți trebuie umblat. La market, la firma unde dai cu sapa, în aglomerații, acolo trebuiesc luate măsuri drastice.

Altă chestie din hotărâre specifică carantinarea totală a zonelor unde rata de infectare ajunge la 6/1000 de locuitori. Măi băieți, dacă ajungem acolo vă spune fratele vostru că e groasă, lungă și-nfiptă adânc în părțile moi. Ce 6/1000 când spitalele zonale nu fac față la 3. În momentul ăla de 6 la care sperăm să nu se ajungă, suntem în pom și pomu-n aer irespirabil și poluat.

Mai am una și vă pup de weekend. La articolul 4 în care se reglementează ieșeala în scenariu de 6/1000, adică se interzice total, aproape total, sunt niște excepții care sar de la regulă. Dacă ești bolnav și tre’ să te vază un vraci sau o babă clarvăzătoare, pentru că doctori nu o să mai avem disponibili în scenariul ăla, sau să-ți cumperi două mii de baxuri cu hârtie igienică, apropo, vă rog să nu-ncepeți iar cu paranoia hârtia igienică, făină, săpunuri etc, la punctul „d” scrie așa „deplasarea pentru servicii de îngrijire personală”, pam, pam și ta, na, naaaaaa!!! Hai să privim puțin cam ce-nseamnă asta. Pentru mine, îngrijirea personală nu reprezintă tuns, ras, frezat pentru că nu mai am păr și port barbă, la masaj erotic nu mă lasă colega de apartament… ce-mi mai rămâne… știu!!! Eu mă-ngrijesc de zen-ul meu, tre’ să am o karmă bună și asta o realizez în aer liber, la un grătar cu un cocârț în mână și așa trag apa lejer peste stresul acumulat într-o săptămână de muncă. Tot îngrijire personală se numește, mă îngrijesc personal de neuronii mei faultați… pe mine, mă…eu, personal. E foarte interpretabilă chestia și am curaj să pun pariu că un polițist cu drag de tastatură, o să poată scrie o carte cu perle și activități scoase de românii prinși pe stradă în reperele orare interzise din scenariu roșu spre negru. O să-ți stea mintea-n loc de ce motive se ivesc.

Mno… cam atât, ochiu pe Palatul Victoria pentru noutăți, masca pe mocuțe și fără aglomerații că e mai bine. Weekend plăcut!!!

 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top