Un gigolo de doi bani… mai precis 1 leu și 20 de bani

shame

Am plătit pentru el, total contrar principiilor mele, totuși e o afacere și nu mă așteptam la o implicație emoțională din partea lui. L-am privit cum stătea impasibil și tăcut, de un alb translucid, fără nici o urmă de emoție, un „poker face” perfect pe care nu se citea nimic. E e clar că nu puteam lega cine știe ce conversații elevate, da’ recunosc… măcar o invitație la o cafea înainte, o speranță de socializare minimă, ceva care să alunge tracul și emoțiile. Deși am sărit bine de patru zeci de primăveri,  mă aflam pentru prima dată în fața acestei experiențe, plin de emoții, cu neputință psihică și fizică spre orice reacție, nu știam ce să fac, cum să abordez problema, singura certitudine era că trebuia să o fac și atât. Fusesem îndrumat de prieteni care trecuseră deja prin această experiență și-mi spuneau că totul o să fie ok, să mă relaxez, să-ncerc să-mi înving părerile preconcepute. Ieșisem din duș, îmi petreceam prosopul pe pielea udă într-o încercare de tragere de timp, gândurile mă măcinau, așteptam să se-ntâmple ceva… orice. El, nemișcat, aștepta. Aș fi dat oricât pentru un pahar de tărie. Mi-am zis „Gata… asta e… trebuie să-ncerc”… și am făcut primul pas.

Azi dimineață am folosit prima dată un supozitor!!! Băbăieți… n-a fost ușor… cam din a treia încercare s-a dus pe tunel. Fundu’ meu sexos și virgin de Shakira, (al meu virgin că a lu’ Shakira… nu mă exprim) s-a cam împotrivit nițel. Apoi am avut senzația de „aoleo… îl scap pe drum”, da’ acu’ e bine, durerea de spate a scăzut puternic și se pare că-mi trece total de pot să plec sâmbătă pe munte. După un camion de nasturi antiinflamatori, stickere cu ardei iuți de mi-am epilat juma’ de blană de pe spate și trei flacoane cu diverse geluri unguente pentru balamale de „tinerel” reumatic, se pare că trebuia să mă penetrez cu scârba aia de supozitor să-mi treacă durerile de șale. Nu vă spun că e șase lei o cutie întreagă, fund încăpător să ai, dexteritate în mână și o voce-n căpăcică să te amăgească și să te țină de vorbă până la „hop, gata, a intrat tot”. Bă ș-al dracu’ dacă m-a scos la un film înainte, la o prăjitură… la ceva de destins atmosfera.

Piuituri recomandă penetrarea cu diclofenac supozitoare, îți ia durerea cu mâna… io-te… fără mâini, vorba bancului. Pentru alte sfaturi medicale stați p-aproape că vedeți că mă pricep.

1 thought on “Un gigolo de doi bani… mai precis 1 leu și 20 de bani”

  1. 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
    In sfarsit… si tu ”bobițâ”…
    Bravo! Gata, a trecut! Ai trecut in randul femeilor ca Shakira! 🤣🤣🤣🤣🤣🤣

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top