Înger păzitor de 10… da’ cu dureri de cap

Înger pîzitor de 10

Înger păzitor de 10… da’ cu dureri de cap.

Stăteam așa și mă gândeam cam cum arată îngerașu’ meu păzitor și ce mi-ar transmite live într-o discuție face to face. Cred că în primă fază doi pumni în gură și apoi înjurături monahale de cruce, biserică și altar, toate astea proprietatea lu’ mama și cu terminația, „a mă-tii”. Parcă văd o anticameră cu băncuțe, aștepți frumos la interviu și intră un înger aprod „frățiuer, hai că ești la rând”. Intri-n birou, undeva poziționat mai sus ca nivelul încăperii, la un pupitru fițos, Doamne Doamne cu Petre la dreapta și un dosăroi în față. Se pune pe răsfoit, din când în când se țâțâie, mai un „wow”, un belit de ochi, d-astea cât să te prinzi că-i groasă și se-ntrevede un sejur all inclusive spre iad cu numele tău pe el. „Băbăiatule, subiectu-n cauză are bază bună… da’ a făcut o grămadă de căcaturi… Petre, ce zici? Îl trecem sau… auzi, ia cheamă un martor. Cine s-a ocupat de ăsta că-i cam dus cu bidonu’, a avut înger păzitor? Să vie să ne lămurească.” La un semn deschisă-i calea și s-apropie de noi, un înger atât de simplu, după fizic, după port. Cu cearcăne mari, slăbuț, prăfuit, cu ceva firimituri de pâine-n barbă, semn clar că a fost sculat de la masă, se apropie de tine, tu ești conștient că depinzi de mărturia lui și-ncerci o formulă de salut cu zâmbet la purtător. El trece pe lângă tine, te lovește conștient cu umăru’ și mârâie printre dinți un „gâții mă-tii, de când te aștept… Doamne iartă-mă…”

Înger

Și atunci îți dai seama ce bine-i cu înger păzitor, cum a lucrat el non stop și din câte rahaturi te-a scos, că dacă nu era el, mureai de zece ori până acu’. Ești în poziția ghiocel, din când în când te mai minunezi și tu la anumite faze pe care le-ai uitat, mai că te ceri singur spre iad cu „Boss… hai să n-o mai lungim, scuze de deranj, știu unde-i ușa și mai întreb la ieșire de unde-mi iau bilet spre dark side… parcă tre’ să cobor la a treia, stația Purgatoriu cu peron pe partea dreaptă, nu?”. Atunci domnu’ înger zice „Doamne, stai puțin, baza o are bună, e plin de miștocăreală, a făcut multe da’ prin imprudență că-i tembel și nu gândește mult, așa l-ai lăsat pe pământ, hai Doamne să-i dăm o șansă, bagă-l la divizia Înger păzitor – Siguranță și încredere, îi dau pe mână un aiurit ca el și să se descurce”. Atunci îți dai seama că biletu’ ăla all inclusive spre iad nu era chiar așa rău.

Înger păzitor e cea mai grea meserie dacă pici cu cine nu trebuie. Te duci la îngeru’ de la cadre pentru repartiție. Și vezi acolo înger Victoria Secret, o fostă călugăriță trăită-n rugă și smerenie, te uiți cu băluță-n colțu’ gurii și față-ntrebătoare, și un înger secretară foarte preocupată de pilirea unei unghii, se uită la tine cu dispreț și-ți spune intuitiv la gândul tău „stai lin pretenaș, când femeia asta citea a două mia oară biblia tu făceai gargară cu cocârț prin cârciumi”. N-ai de comentat, așa e, are dreptate.  Între timp prin fața ta mai trece un înger pe nume Charlie cu trei bunăciuni după el, cam agitate pentru gustu’ tău da’ tot te roade invidia.

7fac1bf69ffd4f7d192355b7f0b81068

La un moment dat vezi un înger căzut psihic cu privire de nebun, care-și smulge penele cu nervozitate. Un altul te lămurește că respectivu’ a fost pe post de înger păzitor la Ozzy Osbourne, al treilea pe anu’ ăsta, primii doi au dat bir cu fugiții și s-au dus în gașca lu’ Lucică unde e muuuuult mai bine.

Îți vine rându’ și te ia-n primire un înger de la HR. „Așeeea, ce avem aici… mda, băiat bun da’ cu probleme… carevasăzică, brânză bună-n burduf de câine… asculți muzică rock, nu-i rău cu toate că avem probleme cu ăștia, te scoate din naibi (nu se folosește cuvântul draci) prostia și răutatea gratuită și ai referințe bune de la fostul tău înger păzitor, te propune ca înger prestator la Dana Budeanu”. Simți că-ți pică ceru-n cap da’ n-are cum că ești în cer. Te gândești că-ți mergea perfect un Bruce Dickinson, mai ascultai o muzică bună, mai miroseai la un cocârț de calitate, așa cu Budeanca… ești candidat perfect la retard funcțional. Te foiești, implori, verși o lacrimă, poate, poate schimbi ceva. Îngeru’ de la HR dă din umeri, spune sec „e ordin de sus”, și pleci să te preia un înger care se ocupă cu treiningeli de profil. Pe hol, fostul tău înger păzitor cu un zâmbet satisfăcut, te anunță că a fost repartizat la Gabi Firea, fire evlavioasă și cu frică de Șefu’ ăl mare, te bate prietenește pe umăr și-ți zice „lasă c–ie, să vezi și tu cum e… apropo, mai am o surpriză pentru tine, m-am ocupat personal ca să vezi cât te iubesc, tâmpitule” și se pune pe strigat „Cipricăăăăă!!! Bă Cipricăăăăă!!! Unde-i mă Paul că-l am pe băiatu’ ăsta noi să-l dau în primire. Pauleeeeee!!!” Te prinzi repede că Paulică Ciprică o să se ocupe de tine. De undeva dintr-un capăt de hol întunecat se ițește o siluetă de liliac cu aripile strânse și te gândești că la antrenamente e un drac detașat în rai pentru bună purtare. Se apropie de tine și începi să-i distingi și vocea printr-o melodie fredonată ușor. Cunoști melodia, sigur ai mai auzit-o da’ habar n-ai de un’ s-o iei. La câțiva pași de tine silueta-și deschide aripile și pe fondul sonor al râsului în hohote ale fostului tău înger păzitor și ale melodiei „Împodobește mamă bradul” îți cunoști noul mentor: Fuego.

Înger păzitor

Înger păzitor… chiar e cea mai grea meserie din lumea… de apoi.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top