7 nereguli de respectat în avion

7 nereguli de respectat în avion7 nereguli de respectat în avion

7 nereguli de respectat în avion și pe aeroport sau biblia cocalarului zburător. Câteva nereguli de bază pe care dacă le urmezi, sigur te alegi cu o amendă, un pumn între felinare sau legat în arest. Sau toate trei.

1. Șansă de pumni între felinare. Când se anunță poarta de-mbarcare în avion, să te bulucești la coadă. Sau mai bine intră direct în față. Eventual îmbrâncește o băbuță, dărâmă o mamă cu copil, trebuie să fi primu’, nu te lăsa amăgit de chestii mincinoase ca „nu pleacă avionul fără dvs” sau „stați liniștit, aveți locul asigurat”. Astea-s tâmpenii de marketing ale companiilor aeriene.

 

2. Șansă mare de pumn între felinare. Dacă ai bilet cu loc la botul avionului, musai să te bagi printre primii. Apoi fă-ți un selfie să te vază toată Poplaca ce șmecher ești tu. Fulgy din Clejani o să facă plici de invidie. Nu uita să zăbovești cât mai mult pe culoarul de acces. Așa e normal până îți pui bagajele, eventual ocupă și spațiul vecinilor. Tre’ să-ți scoți chiloții din fund, că doar n-o să stai cu ei să te jeneze, nu e nici o grabă.

Ce dacă-n spatele tău e coada ca la pâine înainte de ’89, avionul o să-ntârzie la decolare și însoțitoarele de zbor mai au puțin să-și facă seppuku, tu ești cineva, ai plătit aproape 50 de euro pe zboru’ ăsta.

 

3. Pumn între felinare cu arestare. După ce te așezi, o să vezi că stewardesele se vor precipita prin zonă, vezi Doamne au chestii de făcut. Aiurea, își mișcă formele prin dreptu’ tău doar, doar se aleg cu o pipăială. Ele adoră să fie pipăite și să primească palme la fund. Sau te duci spre budă, te bagi după perdeluță, te uiți la însoțitoarea de zbor și zici „ola cica, ke faci frumoaso, te fac o pipăială și apoi îmi aduci o halbă de bere și cinci mici?”. Să vezi cum se execută… cu pumnu’ ăla-ntre felinare.

 

4. Pumni din toate direcțiile. Nu uita să te descalți, să te-ntinzi jumate pe culoar și cealaltă jumătate între scaunele din față, cu ciorăpeii cât mai aproape de ceilalți pasageri. O să vezi, or să se bucure. Ajută foarte tare să-mpingi în scaunul din față, poate adoarme ăla din el și pierde chestii importante din cursă.

 

5. Se lasă cu zăbrele. Cum ajungi în avion să-ncepi cu glume care să conțină cuvintele „bombă”, „deturnare”, „jihad”, astea-s bilete all inclusive către un sejur la răcoare.

 

6. Amendă. Prețul biletului plătit îți garantează orice. Vezi că poți să fumezi la budă. Avionul e de unică folosință, nu-i probleme dacă-l lași ca-n cocină, oricum îl aruncă ăștia.

 

7. La aterizare nu aștepta semnal de desfacere centuri. Dacă nu te grăbești să cobori, avionul decolează iar și-n loc de Spania la căpșuni, ajungi în Germania la sparanghel.

 

Respectă acești pași și sigur o să ai ochii umflați, amendă la purtător sau, după caz, o arestare cu executare și interdicții pe aeroporturi sau companii aviatice. AICI avei reguli de respectat pe bune.

Despre avioane mai ai AICI, AICI și AICI.

7 nereguli de respectat în avion

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top