CFR – Căile Furate Române – 05.08

CFR – Căile Furate Române – 05.08

CFR - Căile Furate Române - 05.08

CFR, sincer, în loc de furate am vrut să scriu f–te, sinonim cu „sexate”, da’ au intervenit ăia șapte ani cu executare în sânul familiei și am mers pe limbaj elevat.

În ultima perioadă, cele mai mari dude făcute de autorități, alea de eclipsează primăriile în gestionarea gunoaielor urbane și p-alea făcute de poliție, sunt „recordurile” negative pe care le bifează cu grație CFR-u’. E noua Veorica Dăncilă. CFR zici că e rezultatul dragostei dintre Veorica și Raluca Turcan, asistat la naștere de Grapini.

Trenuri bușite din cauza unui mecanic beat, trenuri întârziate 30 de ore care rivalizează cu orice chestie social media, adică pleci de la Constanța și ai timp să agăți o gagică, să-ți întemeiezi o familie, faci copii, e ok că acu’ școala e on-line, când ajungi acasă vine primu’ cupon de pensie.

Cea mai tare a fost garnitura aia anunțată pe un peron și ea era la alt peron. Trenu’ a plecat fără pasageri AICI. Acu’, întreb și io, nenea nașu’ taxatoru’ n-a văzut că n-are de unde să-și ia șpaga de țigări și bere? N-a văzut că-s vagoanele goale?

Ce probabil nu știți voi, mă rog, o parte din voi, pentru că noi ăștia copilăriți în altă eră, trăiți și crescuți fără mașină la scară, știm foarte bine, e că CFR călători nu-i retard de ieri de azi. Hai să vă spun întâmplări reale.

Acu’ o sută cinci zeci de ani, eram navetist de weekend la Brașov. Clar că era vorba de o gagică. Mă duc la Gara de Vest din Ploiești, pe la ora 08.20 ca să prind un personal de 08.30. Ianuarie, frig, vânt, winter is coming… adică is here. Mă duc la doamna de la ghișeu, săru’ mâna, vreau belet. Și na poftim, drum bun, cale bătută. Ies pe peronul pustiu și viscolit, mă uit pe tabela de marcaj, linia 1, totul perfect.

Pe la 08.35 mi-am zis că-i iarnă și se mai întâmplă întârzieri ca deh, nu suntem în Japonia. Da’ ce-mi trece prin scufiță să mă bag în seamă cu nenea ceferist cu steguleț galben.

-Neața bre, auzi, târâtoru’ de Brașov are întârziere mare?

-Nu, chiar deloc. A trecut la și zece minute.

-Ha!?!?! Păi trebuia să fie pe la și juma’ pe aria localității… și mie doamna de la ghișeu mi-a vândut bilet. Adică mi-a luat banii pe un tren care a trecut?

-Sunt probleme cu zăpada la Predeal și d-asta a trecut mai devreme, că o să-ntârzie pe trosonu’ ăla.

-Aaaaa, gata bre, m-am lămurit, așa e perfect!!! Da’ io ce fac?

-Păi în zece minute trece un accelerat care-n mod normal tre’ să treacă pe la 9.10, urcă-n ăla și te-nțelegi cu nașu’ că-i de comitet. Apropo, salutări de la Mitel că mă știe.

Și-l știa, și m-am înțeles cu el, și dacă prostu’ ăla de personal nu ținea linia ocupată-n tunel la Predeal, ajungeam mai repede la Brașov.

 

Mă-ntorceam de la Brașov. Nu atunci, într-o vară și eram în gașcă. Accelerat Brașov-București cu oprire în Ploiești Vest. Luat regulamentar bilet, urcat în tren și a apărut prima virgulă, n-aveam locuri pe bilet. Mă rog, am găsit niște locuri, oricum n-avea cine să ne dea d-acolo pentru că la prima coboram.

Vine nașu’ și mă dau important.

-Să știți că doamna de la ghișeu a considerat că suntem tineri și n-avem nevoie de locuri. Apropo, știți cam pe la ce oră ajunge în Ploiești?

Trenu’ ajunsese pe la Comarnic și abia se târâia că erau nu știu ce lucrări prin zonă. Avea o viteză sub demnitatea lui de accelerat, cam de un personal leneș. Nașu’ se uită la bilet, apoi la mine, iar la bilet, își dă cașcheta pe vârfu’ capului și zice:

-Cam într-o oră. Da-s curios cum o să coborâți la Ploiești.

-Pe scară… cum să cobor altfel?

-Mda, da’ trenu’ ăsta nu oprește-n Ploiești.

Da, aveam bilet, eram în trenul bun, tren inscripționat pe tabela din Brașov cu oprire la Ploiești, tâmpita de la casă ne-a dat bilete până la Ploiești, și trenu’ nu oprea-n Ploiești. La cum mergea puteam să sărim lejer, problema a apărut după zona aia de lucru când a-nceput să ia viteză, probabil să recupereze-ntârzierea.

Tot cu nașu’ am avut noroc.

-Cum trage trenu-n gară la București, fuga la peronul șase că pleacă d-acolo un personal până la Ploiești Sud. Vorbiți cu nașu’ că știe despre ce e vorba. Și salutări din partea mea că mă știe

Nu, nu-l chema Mitel și știa despre ce e vorba. Nu eram primii, nici singurii, și garantat nici ultimii pățiți, trăiască Nașuuuuu!!!

D-asta zic, CFR are căpăcica faultată de foarte mult timp, acum probabil că e în ultima fază. Despre alte autorități de bubuie AICI

CFR - Căile Furate Române - 05.08

CFR – Căile Furate Române – 05.08

1 thought on “CFR – Căile Furate Române – 05.08”

  1. Pingback: Ce Dracu' Am Mai Uitat - 06.08 - Piuituri

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top