Dă-mi Boltu’ înapoi și cursele cu soare – 08.09

Dă-mi Boltu’ înapoi și cursele cu soare – 08.09

Dă-mi Boltu' înapoi și cursele cu soare - 08.09

Boltu’ a cam început să dea rateuri. Vă povesteam acu’ ceva timp cum am descoperit Boltu’ și ce fericire pe capu’ meu să găsesc varianta înlocuitoare pentru taxiurile clasice, alea cu șofer cocalar, fără mască și cu festivalul național „Maneaua de haur” în difuzoare. AICI

De la extazul curselor normale la scufiță, fără muncă de lămurire cu șoferu’ că-i bine cu mască pentru că așa zice legea și bunu’ simț, cu muzica unui post de radio neutru și de la schițatul căutării restului de bani, acum au început să se schimbe lucrurile și singurul avantaj notabil e ăla că-s mai multe mașini în trafic.

Garantat o grămadă de taximetriști d-ăia pe care-i dădeam cu huo, acum sunt șoferi Bolt sub acoperire. Cred că o să încerc iar taxiul normal, că poate a rămas acolo cine trebuie.

De mai bine de o lună, poate două, absolut toți șoferii vin să mă ia fără mască. Normal, o să ziceți, dacă-i singur în mașină. Problema e că și atunci când mă urc, tot fără mască sunt. Când le spun, se conformează, da’ așa, mai în doru’ lelii și cu-nțepături la ficat de la înjurăturile pe care le primesc subliminal.

Acum când intru-n Bolt tre’ să salut de două ori, a doua oară de mă aud și pietonii de pe trotuar, și obțin o mârâială nedescifrabilă. Mă rog, nu l-am chemat să facem conversație și pot să trăiesc fără salut voios de pionier.

În rest, mașinile au rămas curățele, ce-i drept au apărut și niște tomberoane cu ITP luat pe nașpa, da’ iar subliniez că nu-i cumpăr, vreau doar o cursă.

Duminică seara, ultima seară de libertate, ies la bere la Rock Cafe. Am mai observat o chestie. Șoferii Bolt sunt rude primare cu Einstein și pentru ei timpul e relativ.

Adică aplicația zice că vine Gigel cu Opel Corsa, cu numărul bla, bla, în două minute, și te trezeșți cu Tilică, în Dacia Logan, până aici nimic deranjant, în șase minute, și aici devine deranjant.

Mă urc în mașină, repet ritualu’ cu mască, cască, vaccin și bună searaX2, plecăm și-l aud pe șoferescu.

-Hm… cam mică nota…

-Ha!?!?! Țe!?!?!? Mereu am dat cinci stele.

-Nu nota noastră, a dumneavoastră.

-Ha!?!?! Țe notă!?!?!

-Nota dvs, aveți 4,80. V-ați certat cu vreun coleg?

-Aoleo, nici măcar 5 de trecere? Nu, nu m-am certat cu nimeni, aveam în plan da’ n-am făcut-o până acu’.

Îmi pare rău că n-am întrebat 4,80 din cât, din 5? Că așa nu stau chiar rău, stau cu mâna pe sus, răspund la lecție și-mi refac media generală. Mai nasol dacă-i din 10, că atunci pa și pu, ne vedem la toamnă. După cum a spus-o șoferescu, cu țâțâit și dat din cap, e cam nasol. Apropo, știe cineva care-i scala de valori a Boltului?

Mă rog, totul ok, am ajuns la destinație.

La plecare, pe la un 22.00, comand Boltu’ cu preț mai dodoloț, normal, e seară spre noapte și juca România cu Liechtenstein, cu ridicare colet plin cu bere în 13 minute. Cum la ăștia timpu-i relativ, mi-am zis că vine-n cel puțin 20 de minute, deci mai am timp de o bere.

Bafta mea a fost că după 10 minute am verificat comanda să văz dacă a trecut de Potigrafu, sau Comarnic dacă vine din nord. Și surprize, surprize, fără Andreea Marin ca prezentatoare, comanda anulată pe motiv de scumpire bruscă. Adică-n loc de 12-13 lei, crescuse la 18 lei și ceva mărunțiș, aproape 19 lei.

Adică la distanța pe care merg io, ăsta-i preț de linie aeriană low cost. Problema deranjantă nu-i asta, trebuia să ajung acasă cumva, problema e că nu m-au anunțat și dacă după berea aia și la mine timpul devenea relativ, stăteam cu ochiu-n zare degeaba și fără finalizare.

Cum până acum mă suna șoferescu să-mi spună că-i la 100 de metri distanță și „acu’ ajung”, de data asta nimic, pe model „dă-l dracu’ de repetent, să plătească examenu’ dacă vrea să-l ia”.

Știe cineva, se poate liberaliza prețu-n zece minute? Adică poate schimba tariful un șofer X ?

Am plecat cu un taxi normal ajuns în 1,30 minute, la 12 lei cursa.

Dă-mi Boltu’ înapoi și cursele cu soare – 08.09

 

1 thought on “Dă-mi Boltu’ înapoi și cursele cu soare – 08.09”

  1. Pingback: Taximetrist, O Meserie Grea - 21.01 - Piuituri

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top