Kavouras – Papa bun made in Grecia – 24.09
Kavouras e o cârciumă șmecheră… stați că prea încep brusc. Hai să fac o introducere sexoasă.
Vă ziceam că sunt în Grecia, Halkidiki, orășelu’ Siviri. Siviri e micuț, cochet și foaaaaarte liber în perioada asta. Un mare avantaj al zonei este că la opt km. vest, este un alt orășel, Kallithea, tot cochețel da’ mai mare și cu mai multe oferte gastro-distractivo-mucificatoare.
Găselnița e pentru pasionații de fotografie la răsărit. Adică dimineața pleci în Kallithea la răsărit, plajă și chestii, seara te duci în Siviri la apus, plajă și chestii. Până acu’ asta cu răsăritu’ nu mi-a ieșit, logic, când te culci la patru-n creierii dimineții precoce, cam greu cu trezeala la șase.
E… acu’ să ne concentrăm pe chestii, adică băutură și mâncare. În concediu unu’ am căutat un magazinel să iau o vedere pentru sor-mea. Găsești pe toate potecile grecești, inclusiv în Vrasna unde descălecasem eu.
Problema mare e că la vedere ai nevoie de timbru să o trimiți unde vrei tu.
Timbre nu găsești și când întrebi de ele, grecu’ are o privire de parcă n-a auzit în viața lui de ele. În Kallithea am găsit și d-ale și d-alea.
Dacă tot eram acolo și foamea se apropiase de toată gașca cu pași de felină, un prieten a dat o căutare pe stabilimentele de profil și am ales o tavernă cu un catralion de reviewuri poleite cu laude.
Și așa am ajuns la Kavouras Sea View Restaurant. View la sea e pe bune și nu-i vrăjeală cronică.
Problema e că atunci cănd intri-n restaurant, e un nene în prag de pensionare cu pseudo greață-n suflet, pe model nazistu’ cu supe din Seinfeld. Zici că-ți testează nervii să vază dacă te califici să mănânci la ei.
Prietenul care găsise cârciuma, era cu telefonul lângă el pregătit să le zică de morți și răniți. Ne-am calmat puțin, am zis hai că-s obosiți și la final de sezon și hai să avem puțină răbdare să vedem de ce-s toate comentariile alea bune, dacă și zeii din Olimp mănâncă acolo.
Am mai răbdat puțin să ne aducă o scrumieră, încă puțin să ne aducă berea, și exact când eram pe punctul să le f-t Partenonu’ din Atena și partea feminină a zeițelor, s-au deschis cerurile, am fost învăluiți de o lumină caldă și a venit mâncarea.
Gașcă de 11 persoane, fiecare a comandat altceva și vă jur cu mâna pe inimă că am gustat din 60% din farfurii. Atunci ne-am prins că olimpienii nu-s clienți, sunt în bucătărie.
De la supa de pește și până la paste și burgeri, realmente făcute cu nectaru’ zeilor. Prietenului meu i s-a-nmuiat recenzia belicoasă, nu mai vorbea și îi citeam orgasmu-n ochișori. Prețurile ca la toate tavernele, nimic exagerat, am păpat de ne-am tras pe mâini.
Focurile de artificii au fost platourile din partea casei, cu struguri, înghețată și un soi de baclava, da’ nu era baclava, o chestie umplută cu cremă de vanilie, atenție, mie nu-mi place vanilia da’ am păpat cu mârâituri de câine posedat dacă cineva își arunca privirea în farfuria mea.
Deci Kallithea, taverna Kavouras și o să-mi dați cu sănătate și să-mi trăiască familia.
Kavouras – Papa bun made in Grecia – 24.09