Deja-vu pandemic – 21.10
Deja-vu venit în prag de seară. Atenție, articolul e lung, da’ cred că merită. Sună telefonu’ și le capătul apelului video era fratele meu din Italia.
-Bă, ce faceți, sunteți bine?
-Momentan da, totul ok pe la mine prin vastele apartamente, globalo-regional prin Românica nu-i nimic ok.
-Văz, mi-e și frică să mă mai uit la televizor. Te-am sunat să văz ce faceți și să vorbesc și io cu cineva din gașca pro-vaccinare că-s înconjurat de nebuni. Mai au puțin ăștia și mă răstignesc, mi-e și frică să mai spun ceva. Îți aduci aminte când mă sunai anu’ trecut în primăvară să-mi iei pulsu’?
-Da… io-te că s-a schimbat foaia, acu’ mă suni tu.
Vă spuneam anu’ trecut de prima mea carantină venită în urma unui drum de Italia. La el mă dusesem. AICI
-Băbăiatule, la mine-s tare răi ăștia nevaccinați, mai au puțin și mă omoară cu pietre.
-Și la mine tot așa, numa’ că la tine e statu’ care-i obligă la chestii. La mine nu-i nimic, nici guvern n-avem… mă rog, avem un surogat interimar care se pipi cu boltă pe noi, pe pandemie, pe tot.
Toată lumea zice de un deja-vu, Italia la-nceput de pandemie în antiteză cu România de azi. Io zic așa, e parțial greșit. Italia la-nceput de pandemie nu avea variante. Pe vremea aia nu exista vaccin și se mergea pe singura variantă disponibilă, aia cu scapă cine poate. În România de azi există vaccin, e moca, e dovedit că-i singura armă de care dispunem împotriva scârbei de virus și nimic.
Adică nu nimic, avem infectări record, suntem pe primul loc la mortalitatea raportată la mia de locuitori, suntem în picaj liber. Io-s curios ce părere o să facem delegației OMS. Oamenii ăia cred că vin în România să studieze dacă nu cumva s-a făcut p-aciulea un upgrade la virus.
Stăteam și mă gândeam ce aș fi făcut eu dacă eram în funcția supremă decizională pentru gestionat pandemia în România. Greu, foarte greu de luat decizii care să nu-mpartă și mai rău populația, care să nu lezeze pe nimeni și să te-ncadrezi în politically correctu’ mă-sii. Cum să faci să respecți voința unui individ de a nu se vaccina, să-l protejezi pe cel vaccinat, să faci să fie toată lumea mulțumită și rata de infectare mică, să-ți meargă economia, să fie bine ca să nu fie rău.
1. În primul rând aș interzice orice părere exprimată public (inclusiv acest articol), de la social media și până la radio șanț, ăla de la rând la pufuleți. Frate, n-ai studii de profil, n-ai dreptul la părere. Infectarea auditivă cu păreri tip Șoșoaca, ca aia cu sterilitatea pe trei generații, e un exemplu.
O altă tâmpită s-a găsit ea să filmeze un spital modular AICI. În afară de faptu’ că are privire de looney toones, filmează ceva de la distanță și își dă cu părerea. N-a avut „decât” 50000 de reacții. Am înțeles că s-a pus pe rol un dosar penal și foarte bine, poate așa pricepe că-i mai ieftin să-și dea telefonu’ pe vibrații și să și-l bage undeva.
Acu’ o să ziceți că „stai așaaaaa, unde-i libertatea de exprimare”. Vă zic io unde trebuie să fie, apropo de declarațiile de mai sus, trebuie să fie în budă și să tragi apa de trei ori.
A bun, vreți libertate de exprimare, nici o problemă, ai acest drept garantat, dar atenție, după ce scoți o dudă pe gură, păi ți-o asumi frățică. Și dacă vine sancțiunea cu zădărnicirea răspândirii bla, bla, plătești dacă ai fost prost. Data viitoare conectezi și creierul la gură că poate-ți iese mai bine. Sau taci ca să nu pierzi o bună ocazie, vorba cuiva.
Deci, ești vaccinat, tu, tata tău, mama tău, etc, mucles!!! Ești nevaccinat pe motiv de treaba ta, mucles și tu. Dintr-un foc rezolvăm scandaluri și separatisme. Am ajuns să ne certăm ca tâmpiții și la mesele în familie, duminica.
2. Accesul restricționat pentru nevaccinați. Asta se face deja, mai mult pe hârtie. Ba mai mult, io aș lăsa posibilitatea unui restaurant cu terasă exterioară generoasă, să organizeze o porțiune din ea cu mese pentru nevaccinați. Nevaccinat nu-nseamnă virusat. Să poată să intre și un nevaccinat, dar în anumite condiții. Fără simptome, eventual un test rapid și musai la exterior.
Acest lucru ajută atât segmentul de populație nevaccinat, cât și zona Horeca, dar trebuie să se-nțeleagă că e o măsură care protejează pe toată lumea. Și dacă prind pe cineva, persoană fizică sau juridică, care-ncalcă măsura, le-aș trage niște amenzi să-i usture pe toate părțile.
Deșteptu’ de Câțu venise cu pârțu’ neuronal de a interzice accesul persoanelor nevaccinate inclusiv în marketuri. Adică n-are virus, scapă de Covid, da’ să moară de foame. Eu aș face altceva. Le-aș permite două zile pe săptămână să meargă inclusiv la cinematograf. Facem pariu că la marketuri, cinematografe, teatre, etc, există personal nevaccinat de care habar n-avem?
Între aceste zile, locațiile respective să intre într-un proces de dezinfectare cum în mod normal, se face și acum… cred că tot pe hârtie. Asta-mi aduce aminte de reorganizarea unui cabinet stomatologic.
Prietenul meu doctor stomatolog, la-nceput de pandemie, a investit în chestii de lucrează pe la NASA. Dezinfecție cu raze nu știu de care, nu laser că încă mai are cabinetul. Rărit numărul de pacienți, cu pauză generoasă între ei să apuce sculele alea să-și facă treaba. Deci e demonstrat că se poate.
Revin la Italia de mai sus. Ăia au dat lege că dacă nu te vaccinezi, n-ai ce căuta la muncă. La noi nu poți face asta. Italienii profită de un 80% vaccinați, probabil că și de un 10% trecuți prin boală, cine dracu’ să mai facă scandal acolo. De frică bruma de nevaccinați au intrat în silenzio stampa.
La prima vedere, dacă ești nevaccinat și citești regula, o să sari de cur ofuscat, da’ io zic să mai citești odată și o să vezi că poți avea mai multă libertate de mișcare. Dacă ești vaccinat probabil că și tu o să sari la bătaie. Și te-ntreb, de câte ori ai fost la teatru’ în ultimul an? Da’ la film? Hai că nu-i chiar de făcut mutație pe buletin. E loc pentru toată lumea.
Problema mare e la cumpărături. Și sub nici o formă, da’ nici una, nu aș micșora programul magazinelor. De ce să-mbulzesc lumea într-un interval orar mic, când mai bine-l relaxez și nu risc ca la un moment T0 să se calce populația pe măști.
Pentru alte chestii cu aport mare de oameni, meciuri de fotbal, concerte etc, măsura cu „doar pe bază de vaccin” să rămână. E complicat să gestionezi situația la astea. Da’ măsura este și acum, personal n-am mai fost la un meci de nu mai țin minte, și dacă vrei cu adevărat, poți… vaccinat.
3. Poate cel mai important punct. După cum am spus, din punct de vedere vaccinare trebuie să respectăm dreptul fiecărui individ. Dacă cineva nu vrea vaccin, asta e, nu trebuie obligat. Dar acel cineva trebuie să respecte regulile și drepturile celui vaccinat.
Dacă nu vrei vaccin și n-ai încredere-n sistemul medical, nici o problemă. Da’ atenție, Doamne fere să-l iei de undeva, probabil de la alt nevaccinat, pentru că s-a demonstrat științific că un vaccinat virusat nu-ți mai dă covidu’ plin de mușchi. Mai pe scurt, îl iei mai greu și e de preferat să-l iei de la un vaccinat pentru că șansele să fie chiar o simplă răceală există și sunt reale. AICI aveți chestii edificatoare.
Deci Doamne fere să-l iei și să ai nevoie de spital. Pentru că atunci ține clar de liberul arbitru și de opțiunea ta. N-ai vrut vaccin recomandat de OMS, Sănătate etc, păi stai frumos acasă și sun-o pe Olivia Steer, Șoșoacă sau pe cine vrei tu ca să te facă bine. Nu mai umple spitalele, lasă-le așa goale cum zice tembele aia de mai sus.
Dacă suni la salvare și oamenii ăia mai au un caz, o persoană de 70 de ani, vaccinată, cu alte probleme de sănătate amplificate de covid, asta e, trebuie să fie servită prima. Și dacă mai e loc, să vină și la tine. Apropo, nu mai e loc.
Dragă nevaccinatule, acest punct trei nu trebuie să te lezeze. Ai avut de făcut o alegere și ți-am respectat alegerea, asumă-ți alegerea făcută. Eu am ales vaccinul în condițiile în care nu știu cum mă afectează peste cinci, zece sau nu știu câți ani. Mai asumat d-atât nu se poate.
Partea proastă la toate chestiile astea trei e că trebuiesc aplicate-n România. Adică trebuia și un punct patru. Toată lumea să conștientizeze hăul în care ne aflăm în acest moment. La legi suntem bunicei, cu publicarea normelor de aplicare avem noi probleme mari.
Exact în momentul când scriu articolul acesta, dom’ preșu’ e-n ședință cu pandemia. Eu scriu un articol și-l public următoarea zi. Deci nu știu ce se discută p-acolo. Sigur o să mai avem un deja-vu cu reguli de noaptea minții. Sunt o mare pierdere pentru Iohannis, Arafat & CO, io-te ce idei crețe am. AICI model de pamflet dus cu căpuțu’.
Apropo bre nea’ Iohannis, pari puțin mai implicat, știu că ești la mandatu’ doi și cam asta e pe plan politic, da’ pe bune, hai mai repede că-nchide la non-stop.