Doru, meteo influencer – 19.11

Doru e un fost client d-al meu, actual client al colegilor din showroom. Pentru protecția datelor, am folosit un pseudonim care absolut întâmplător, este exact numele lui. Doru are un magazin cu ace, brice și chestii pe care le vindem noi, accesorii pentru scule, de la burghie și până la rulete și etc-âuri.

Pe vremuri când prestam prin showroom, exact când aveam o tonă de clienți care aveau un catralion de tone de probleme, de la de sudat vapoare, la lansare de navete spațiale și până la chituit submarine, toate astea super urgente și musai cu consultanță tehnică de profil, apărea Doru cu gentuța lui sub-diplomat, un fel de servietă diplomat da’ din material textil.

Putea să fie afară 40 de grade, pe cer trei sori strălucitori, zumzet de albinuțe și toate florile-nflorite, când apărea Doru cu fața lui gravă, preocupată, rigidă spre uitătură urâtă, toate dispăreau, norii s-adunau, iadu-ngheța, pe mine și pe colegul meu ne lua capu’ grav.

Și-ncepea să care de pe rafturile aranjate de poză, zece pânze de debitat draci, cinci discuri de tăiat laci, zece de polizat pitici de grădină, și tot așa până completa un cearșaf de factură lungă cât o zi de post.

În afara faptului că stătea o oră pe capu’ meu, îmi strica și zenu’ rafturilor. Am încercat din răsputeri să-l fac să trimită o comandă înainte de descălecatul de la noi din showroom. I-am explicat beneficiile acestui demers, că găsește marfa pregătită direct din depozit fără să-mi facă găuri pe rafturi, că nu pierde vremea, mai ales că venea din alt oraș, că nu-mi rămân ceilalți clienți cu mâna la inimă de la uitătura lui, el nimic, că n-are timp, că n-are chef, că n-are cască și că nu vrea, punct.

Asta e, p-ăsta-l avem, cu el defilăm. Îl rezolvam pe nebun, își lua jucăriile și pleca. Imediat stihiile naturii se potoleau, cei trei sori apăreau de după nori, viața își relua cursul în speranța că data viitoare, Doru va încerca să schițeze un zâmbet pe fața lui rigidă.

După niște ani, io mă transfer pe online, colegul din showroom primește întăriri. O prezență zâmbitoare, ochi verzi, păr lung, forme, personificarea tinereții. Aici chiar nu dăm nume că e prietena mea și dă bine cu dreapta.

Într-o zi frumoasă de vară blândă, cu temperatură perfectă și tril de ciocârlii, stăteam la o cafea cu colegu’ showroomist. La început a fost o pală de vânt rece ca un fior, apoi nori grei au tulburat seninătatea cerului și-n parcare apare Doru. Pfoa, pe bune, exact ce aveam nevoie. Hopa, stai așa, aveați nevoie că io am scăpat de el. Da-l văz pe colegul meu total relaxat.

-Gogule, io-te cine-i în parcare, Apocalipsa.

-Gogule, nup, nu mai e, stai așa, atenție mare la fază.

Se apropie Doru, mie-mi îngheța sângele-n vene, și de undeva din spatele meu, dinspre intrarea-n showroom…

-Domnu’ Doruuuuu, ce plăcere, bine ați venit pe la noi!!!

Mi-a sărit inima pe dreapta. Era colega mea, toată numa’ un zâmbet și voie bună.

-Bună ziua domnișoarăăăăă!!! Ce faceți?!?! Mi-a fost dor și am mai venit pe aici.

-Ce bine, doriți o cafea? Marfa e pregătită, vă așteaptă.

Noi nici nu existam în peisaj, nu că aș fi vrut să mă pun la discuții cu Doru, da’ așa, de gest, un te-n cur măcar. Doru a trecut pe lângă noi cu un zâmbet până la urechi, dacă n-avea urechi râdea circular pe tot ecuatoru’ capului. Până atunci n-am crezut că are-n dotare mușchii care-i ridică obrajii și îi trage de colțurile gurii în sus. Nu credeam că știe ce-i ăla zâmbet.

În timp ce-mi adunam fața de pe jos și-ncercam să-mi aduc glicemia la valori normale, crescuse de la dulcegăriile alea, colegul meu zâmbea sfătos și vremea d-afară-și revenise subit.

-Ei? Ce zici Gogule? Ai văzut ce dresaj a făcut a noastră cu Doru?

-Băbăiatule, cum a reușit? Cât ne-am chinuit noi să-l educăm, să-l facem să zâmbească, să interacționăm mai bine, și io-te la ăsta, zici că a câștigat la Loto.

M-am dus după ei că tot nu-mi credeam ochilor. În showroom era tot un „Domnu’ Doru”, „scumpă domnișoară”, ce frumos, aproape că nu mai existau probleme-n lume, crescuse leul, totul era perfect. În doi timpi și trei mișcări marfa era-n mașină, Doru la cafea. Au mai chițăit ei dulce zaharos o vreme, și s-a spart gașca. La cinci minute o aud pe colegă.

-Pfoa, i-am greșit factura lu’ Doru.

-Nasol, stai să-mi trag mașina d-acolo că se anunță grindină și descărcări electrice.

Total greșit. Pune asta mică mâna pe telefon și…

-Domnu’ Doru, scuze de deranj.

-Nici un deranj, o mare plăcere.

-Știți, din greșeală am pus un preț greșit în factură, v-am mărit prețul la un reper.

-Da’ nu-i problemă, ne reglăm noi data viitoare, stați liniștită. Se poate, e normal să mai greșim. O să vă trimit o comandă nouă în câteva zile.

Atunci am făcut plici. Adică trimitea și comenzi înainte. M-am uitat la Gogu, el la mine, amândoi chelioși cu forme rubensiene, mai ales io, și ne gândeam ce are colega noastră și nu avem noi. Bine, ne-am dat răspunsul repede.

AICI tot cu colegii mei.