Da dragă, roșie să fie – 20.11

Roșie ca focu’, așa arăta prima mașină a familiei Vlad. Anu’ una mie, nouă sute, pana mea că nu mai știu. Nea Tătelu se hotărăște să cumpere mașină. După ce a consultat mai mulți dealeri auto, adică unu’ singur pentru că pe vremea aia aveai de ales între Dacia, Dacia și Dacia, știu că mai aveai de ales și o Lada, un Traband și un Moskvich, a ales Dacia 1300.

La culoare a fost foarte simplu. Mama, aka Laleaua Neagră, a zis „Fane, roșie să fie”. Tata, aka Nea Tătelu, aka Zorro, a zis „da dragă, roșie să fie”. Și roșie a fost.

Vine mașina, toate bune și frumoase, numa’ că n-avea numere și pe vremea aia așteptai mai mult ca acu’. Tata avea un prieten din adolescență, mare sculă de basculă pe la securitate, secția rafinării. Și apelează la el.

-Bă Nelule, n-ai și tu pe cineva pe la circulație să-mi dea mai repede numerele de la mașină?

-Stai să văz, vorbesc și te anunț.

Vă imaginați că nu existau numere preferențiale dacă nici mașina nu era chiar preferențială. După un timp, sună Nelu.

-Fane, te duci la miliție, întrebi de X-ulescu, are un set de numere comandate de un șef d-al lui care nu mai vrea Dacie, vrea pe dracu’ să-i cânte nu știu ce mașină de import care vine peste două luni. Îți dă ție numerele alea că până-i vine lui mașina, mai scoate zece seturi.

-Hai să trăiești că m-ai descurcat, dau o țuică.

Și pleacă tata la miliție. Aici surprize, surprize, varianta comunistă fără Andreea Marin. Nenea ăla îl aștepta, avea și setul de plăcuțe cu numere, problema era alta. Dat fiind că inițial erau pentru bussulan milițian, erau nu mai știu ce număr, liniuță, PH de la Prahova, altă liniuță, 123.

Ca să ai număru’ ăsta pe vremea lu’ Ceșcaru trebuia să te tragi din cruciați. Ori erai prin structuri de miliție sau securitate, ori membru de partid d-ăla cu epoleți grei, sau frate cu însuși Ceșcaru sau cu coana Leana. Nea Tătelu nu era nimic, mă rog, era alb ca varu’ când a văzut numerele.

-Bă Nelule, ești nebun? Tu ai văzut ce numere mi-au dat ăștia?

-Bă da’ mai faci și figuri, ce numere, ce au, ce căcat vrei, anu’ de naștere?

-Bă sunt d-alea mici de securist ca tine.

-Foarte bine, te-ai scos, poți să mergi în orice duminică că nu te oprește nimeni.

Cine a făcut ochi după ’89 probabil că nu știe că pe vremurile alea o duminică mergeai, una stăteai. În funcție de numărul de la mașină, număr cu soț, număr fără soț, sau par și impar pentru fițoși.

Și așa i-au rămas numerele. Problema era alta. În general, numerele mici se puneau pe mașini albe, negre sau albastre. Mașina lu’ tata era roșie că așa hotărâse mama. Ce-i drept, nu-l oprea nimeni în trafic, da’ se uita miliția destul de chiorâș după Dacioară.

Până într-o zi când un tablagiu de modă veche, culmea, vecin cu noi, a vrut să-i arate lu’ tata cât e de prost… el, milițianu’. Tata a oprit în fața blocului să coboare sor-mea cu niște sifoane, loc permis și fără probleme, și milițianu’ l-a lăsat fără carnet. Așa d-al dracu’ și pentru că putea.

Logic, tata…

-Nelule, mi-a luat un bou carnetu’.

-Bă Fane, ăla e un cretin care a amendat-o și pe mă-sa, așa a vrut el. N-am ce-ți face, stai pe bară o lună. Ai vrut tu mașină roșie să se vază-n trafic, deșteptule!

După ani și ani, băiatu’ lu’ tata ăla frumos, deștept și șarmant, adică eu, că poate aveați dubii, dă examen de permis. Cu cine credeți că a dat examenul? Exact, milițianu’ ăla peste care trecuse Revoluția și ajunsese la rang de polițist.

-Hm, io-te mă, tu ești vecin de bloc cu mine! Și-mi pare și numele cunoscut…

-Nu știu, cred că da, nu prea ies din casă, sunt mai mult cu-nvățatu’.

Ce puteam să-i zic, bine că pe vremea aia semănam mai mult cu mama.