Când eram toți mecanici – 06.04

Când eram toți mecanici – 06.04

Când eram toți mecanici - 06.04

Mecanic pe vremea lu’ Ceașcă era similar cu român, în proporție de 60-70%. Bine, ne ajuta foarte mult și mașina. Dăcioara străbună ne-a târât cu demnitate în toți anii de comunism. Legenda cu patentu’, sârma și ciorapii de damă nu-i o legendă. Pe marginea drumului dacă aveai trusa de prim ajutor auto, acel patent care nici nu strângea extraordinar de bine, banala sârmă și o gagică pe locul din dreapta, musai cu ciorapi fini pe ea, rezolvai orice problemă. Dacă benzina, scânteia și nu pornea, o-mpingeai și tot o lua. De mașină zic. Singurele probleme pe care nu le puteai rezolva loco, erau alea cu rupturi de fiare și aveai nevoie de piesă de schimb sau un aparat de sudură. Pe scurt, mai dădeai un ciocan, mai înălțai niște sfinți, niște draci, da-n cele mai multe cazuri nu rămâneai pe marginea drumului.

Ei bine, cea mai mare problemă pe care o avea Dacia era țăcănitu’ de la volan. Putea să existe orice problemă tehnică, electrică sau mecanică, nimic nu ne surprindea și nu era de nerezolvat, din contră,  dacă totul mergea perfect sigur era ceva în neregulă, dar țăcănitu’ de la volan ne era letal. Țăcănitu’ de la volan era de fapt un mecanic neexperimentat și avea valoare variabilă de la mașină la mașină. De cele mai multe ori, în toată ecuația asta, mașina nu avea nici o problemă sau problema era mică dacă țăcănitu’ era mare. Ce mă distra-n perioada ÎETM, adică înaintea erei telefoniei mobile, era suficient să deschizi capota la motor și să bagi o moacă de mecanic gânditor de la NASA, că imediat se mai opreau lângă tine doi trecători și un vecin care-și dădeau cu presupusu’ la motivu’ defecțiunii. Tre’ să vă zic poveste cu mecanic – țăcănit la volan care m-a trecut de mahmureală cronică și m-a umplut de febră musculară.

Era după Revoluție, nu mă-ntrebați anu’, perioada în care vorbeam la telefonul mobil la secundă ca să nu plătim, tineri, frumoși și vai mama noastră din punct de vedere financiar. Bă ziceai că au banii ceva cu noi. Care reușea să strângă de o gioaglă de Dacie era bossulan. Săream toată gașca pe ea, o bibilim, îi puneam mileu la lunetă și alimentam cu pipeta. Într-o seară geroasă de sâmbătă, pleacă ai mei nu știu unde, am dat alarma de strângere la oastea de bețivi și ne-am strâns la mine. A fost grav. Ne-am pus alcool și-n urechi, mai puțin un prieten care venise cu mașina că trebuia să plece dimineața.

Dimineața, ăsta micu’ a pășit ușor printre „cadavre” și a plecat în treaba lui de nici nu l-am simțit. După zece minute ne-a dat trezirea la toți.

-Deșteptarea! Hai să mă-mpingeți că bendixu’ de la sifla cu trei clave nu face servici.

-Fulger, cap de mort, bombă, deget ridicat! N-am pictograme d-alea să exprime-njurături.

Cu greu am încropit o echipă de salvare compusă din doi inși, io și-ncă unu’ la fel de mahmur ca mine. Minionii din căpăcica mea organizau un festival de black metal sau se certau. Bubuia tărtăcuța tare de tot. Coborâm în parcare, contactu’ cu aeru’ rece ne făcuse să avem imaginea mai clară și-n culori. Se urcă al meu la volan, dă cheie și nu se-ntâmplă nimic. Mă rog, niște țac țacuri pe la electromotor. Asta e, merge cu hei rup.

-Nu mai încerc că-i omor bateria pe frigu’ ăsta.

-Frățiuer, hai c-o pornim, stai acolo că te-mpingem.

Și am împins. Am împins mult. După primii două sute de metri nu mai era ger afară. După altă 200 de metri vomitam cărăbuși. În următoarea sută de metri ni s-a terminat strada și riscam să intrăm într-un bulevard cu trafic. Am întors cazanu’ care se-ncăpățâna să nu pornească.

-Bre n-auzi, benzină ai, da?

-Ce să-ți zic, noroc cu deșteptu’ din tine că nu mă prindeam de ce nu pornește. Normal că am!

-Am întrebat și io că mai avem puțin și te ducem până acasă, așa, cu tracțiune animală.

Și dă-i iar la-mpins. După alte două sute de metri puteai să-mi iei sânge că nu-mi mai ieșea alcool la test. La un moment dat ne-am oprit și am făcut-o la timp pentru că altfel muream. Celălalt cal putere, prietenul de suferințe bahice și efort, a cedat primu’.

-Dă-o-n mă-sa de fierătanie, pornea și fără motor la cât am împins! Pe bune, hai să-i dăm foc, îi facem un serviciu. Zice că are benzină, deci o să arză frumos.

-Stai să-mi coboare inima din gât și hai să gândim puțin. Ceva n-are de ne chinuie așa.

Și am început metodic ca un mecanic. Are d-aia, are. Da’ din cealaltă are, are. Atunci ce mă-sa n-are? Ei, mecanicii din noi nu au văzut țăcănitu’ de la volan. Dar ne-am prins. Știți când nu-ți merge netu’, suni la firma de net și prima-ntrebare e aia cu „este în priză”? Așa și noi.

-Bre, când noi împingem de tâmpiți, tu ce faci?

-Stau în mașină și când vă mișcați voi mai natural, bag a doua.

-Bun, așa se face. Presupun că-i dai și contact, da?

-Ce contact?

-Cum adică ce contact?! Ai o cheie-n contact pe care o-nvârți.

Și mă uit în contact, canci cheie.

-Bă ej’ nebun?! Tu n-ai cheia-n contact?!

-Nu… de ce? Trebuie?

Am crezut că-l omorâm. În doi metri a plecat tomberonu’. Puteam noi să-mpingem în ocolu’ pământului că n-avea cum să pornească. D-asta zic, orice mecanic priceput, în primă fază verifică dacă e un țăcănit la volan și abia după aia verifică mașina.

Când eram toți mecanici – 06.04

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: