Tragem linie – 28.12

Linie făcută cu maioneză și cârnați, cu aport de cocârț și bere Corona că-i de sezon. Să tragem linie și să calculăm pagubele.

Crăciunu’ ăsta mi-a demonstrat și-ntărit convingerea că cea mai șmecheră ocupație de sărbători, de oricare din sărbători, e aia de mesean/musafir. Oricând prefer un drum de câteva ore decât agitația prin bucătărie și casă, exclus DN1 Ploiești-Brașov. Adică prefer un drum pe care să merg, nu să stau.

Am descălecat la Bacău la rubedenii și vă spuneam acu’ ceva timp ce nu-i recomandat să faci în zona Moldovei. AICI De fiecare dată când ajung prin zonă și mă așez la masă mă bântuie două gânduri sau variante. Ori nu le sunt simpatic și vor să mă omoare prin îmbuibare cu mâncare, ori știu oamenii ăștia ceva și sigur vine sfârșitu’ lumii.

La-nceput m-au atacat aperitivele ca un foc concentrat de artilerie ușoară, chiar dacă atunci când le priveai și mijeai ochii puteai să vezi schema explodată tip IKEA a unui porc întreg de dimensiuni medii spre mare. M-a ajutat Johnnie varianta pe negru, ca să bifez pozitiv și la politically correct, m-a susținut, a dizolvat grăsimi și mi-a dat senzația aia de „fruntea sus, ăsta-i începutu’, știu că poți”.

Am constatat că-s două tipuri de aperitive. Alea clasice îmbrăcate-n straie de sărbătoare, adică salata de boeuf e ornată cu moși de zăpadă sau brad de Crăciun ca în cazul nostru, și cele dedicate porcului compuse din piftii, tobe, chestii și șorici. Aperitivele sunt foarte periculoase. În primul rând sunt plasate strategic pe toată masa, în rândul doi sunt felurite și viu colorate și pentru un începător pot fi fatale, mai ales dacă te arunci în luptă cu toate cotloanele burticii.

Valul doi debutează cu mirosuri apetisante de-ți bântuie uraganu’ Katrina prin gură. Sarmalele nu apar așa ca proastele, e ca zmeu’ din poveste, înainte aruncă un buzdugan de miresme să se răscoale spartanu’ din stomac. Și bagi, n-ai cum să n-o faci că arată într-un mare fel. Dacă te-ncăpățânezi să strâmbi din nas ca o pițipoancă la salata Cezar, intervine factoru’ uman, adică gospodina gazdă. Cum să nu mănânci sarmale, asta echivalează cu o-njurătură de mamă.

După sarmale tre’ să te pregătești de ce-i mai greu. Acum este momentul să te repliezi, să mai torni în tine un cocârț, prea tare nu te ajută da-ți resuscitează senzația de foame. Dacă ai și un colebil în zonă, acum e timpul de o doză dublă că vine cavaleria.

Și apare porcul în aceeași schemă explodată, secția prăjeală. Suferi și prima înfrângere, colesterolul se predă. Îl bagi în mă-sa și stai pe baricade cu flamura-n vânt. Ești full dar nu se poate să nu devorezi o fripturică de se topește-n gură de babă netrecută-n viața ei pe la stomatolog. Cârnații aproape-i simți cum se așează pe cur și la burtică, exact ca inelu’ lu’ Saturn. Cureaua țipă, începutul de gastrită râgâie și ficatu-ți bate-n țeavă.

La un moment dat se aude o voce izbăvitoare cu „cine vrea cafea?” și zici, gata, am scăpat. E doar o pauză, o pauză mică, nu-i rost de tras linie încă, vigilența trebuie păstrată la DEFCON 5. Dacă încă trăiești și nu ești deja la UPU, îți sugerez să ai o discuție serioasă cu ficatu’, să-l aburești cu „taci cu tata” că mai ai un hop de Revelion ș-apoi te las, savurează cafeaua aia și mai pune un strat de cocârț.

Atenție, gazda o să te-mbie cu vinoase sau bere, nu te duce-n ispită și nu schimba macazu’ pe alte alcooale că debusolezi personalu’ medical, n-o să mai știe cum să te apuce, cu spălături stomacale sau să te ia de îmbuibare gastronomică cronică.

Ultimul atac e dat de zaharoase. Oricum ți-ai mutut analizele, hai să mutăm și glicemia că-i păcat. Zaharoasele atacă cu regimentu’ de tradiționale cu cozonac & plăcinte, apoi vin cremuitele, prăjituri d-alea asortate și cireașa de pe tort este, ghici, chiar tortu-n sine, fără cireașă, da’ cu feng shui de ciocolată și fructe asortate. N-ai mâncat tort, ești praf și cel mai prost din curtea școlii. Se consideră că ai pierdut tot războiu’.

Se termină tot, tu respiri greoi da’ respiri și asta contează cel mai mult. Te pupi cu rubedeniile și fugi. Impropriu spus asta cu fugitu’, așa-i vorba, tu mai mult te prelingi pe trepte, te târâi ca râma. Ajungi acasă, mă rog, la casa care te găzduiește și primul lucru care se rostește e: MÂNCĂM CEVA?

E momentul când tragi linie și ridici steagul alb.