2021 spre 2022

2021 spre 2022

2021 e aproape gata. De obicei veneam cu o retrospectivă, un fel de „dacă doriți să revedeți”, o mini cronică a evenimentelor din 2021. Și am realizat că foarte bine pot să povestesc despre 2020 sau 2019. Fiecare an are o balanță a lui și te scoate undeva pe zero. Sunt și excepții care-ntăresc regula, anii ăia super proști în care pierzi oameni dragi, sau anii ăia superi buni în care câștigi la loto.

Ce, n-ați câștigat la loto? Nici o problemă, încă n-a venit anu’ ăla. Simplu’ fapt că citești aceste rânduri rezultă că ești în viață, chestie șmecheră-n anii pandemici. Dacă ai amintiri de vară cu marea sau cu muntele, dacă prin portbagaj încă mai ai geaca de grătare care păstrează iz de fum, telefonul mai primește mesaje de la prieteni cu „hai la un pahar de vorbă” și prietenii virtuali îți așteaptă postările și se mai și hlizesc la ele, mno bine, io-s mulțumit și mă consider bogat.

În câteva ore dăm foaia-n calendar că se face 2022. Io-mi propun să nu mai pierd prieteni și momente frumoase. Îmi propun să cunosc cât mai multă lume și să călătoresc cât mai mult dacă mă lasă concediu’, bugetu’ și covidu’. O să-ncerc să fiu mai bun ca-n 2021, o să-ncerc să râd mai mult, să fiu mai calm, să ajut mai mult și dacă reușesc să mai dau jos din burtă și să fumez mai puțin, o să mă declar mulțumit. Acu’ vedem ce se-ntâmplă.

Dragilor, vă spun un sincer LA MULȚI ANI, să fie sănătate, să fie bani și musai liniște cu zâmbete pe mocuțe. Hai că se poate, nu vă cer prea mult.

Ștergem relele din 2021, ne păstrăm amintirile frumoase și ne pregătim pentru alte provocări. Eu vă aștept în 2022 cu brațele deschise, cu o povestire să o aveți la cafea, și dacă zâmbești și pornești ziua cu voie bună, înseamnă că am făcut eu ceva bine și vă mulțumesc din inimă pentru că ăsta-i scopu’ meu.

Mâine anu’ se înnoiește, blogușoru’ se pornește și începe a distra, pe la laptop a colinda.

 

2021 spre 2022

2 thoughts on “2021 spre 2022”

  1. ”Ba baiatule” stii care-i diferenta intre mine si tine?
    Arta gandurilor puse cap la cap…tu esti scriitor…am citit carti romanesti si straine…nu e o lauda pentru ca tu cu postarea asta mi-ai atins cu fiecare cuvintel toate coardele sufletului meu…
    Asa cum am mai spus …nu mai am ce spune in plus…desi faceam comentarii lacrimogene la literatura intinse pe ‘nșpe pagini…si am avut numai note de 10… tu m-ai intrecut…ca de altfel multi altii de pe pg lui Iliuta…
    Tocmai de aceea m-am axat doar pe comentarii desi as avea ceva amintiri si eu…
    Dar nu … cu asemenea vocatie… tot ce as vrea sa spun eu suna plastic tocmai pentru ca nu am vocatia voastra…
    Sa ai/aveti ( si pentru sotie) un An Nou Fericit!
    Sanatos, si ce-ti doresc eu tie sa-mi dea Dumnezeu si mie…
    Cu respect si admiratie,
    Daniela
    Ps. Pune pe site daca vrei si cartile lui Ili
    Pps. Nu am uitat promisiunea cu cartea…
    Omul respectiv ( care face parte din Asociatia Scriitorilor Romani – de fapt am avut doi dar unul a plecat anul ăsta in Cer, Dumnezeu sa-l odihneasca – iar astlalt a intrat acolo cu patru carti de poeme/poezii cu ajutorul primului…) si cu care vb cu el ore intregi aseara cand l-am intrebat… mi-a trimis un mes rapid cu familia bolnava ceva de ganul dar ma cauta in Ianuarie…
    Deci cum primesc cum iti spun…si de ce am insistat pe el pentru ca pretul total mi s-a parut mai mic fata de altii care au scos si ei carti…
    Deci in Ianuarie sigur ne auzim si sa ne auzim de bine…
    AN NOU FERICIT!!!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: