Maneaua e viața mea – 16.02

Maneaua ne afectează pe toți. Că ne place sau nu, asta e, maneaua e în ringtonuri, la televizor, pe scara blocului, chefuri etc. Și acu’ pe bune, io când fac un grătar cu gașca ascultăm muzică rock sau p-acolo, da’ dacă te duci la o nuntă maneaua e la putere și n-ai ce să faci că nu se cade să le strici karma mirilor. Maneaua e un fenomen la nivel național, mă risc să spun că e chiar regional. Adică-n Balcani e veselie fără număr.

Maneaua nu-mi place, recunosc că-s trei toate la care nu fac urât dacă sunt la o nuntă și când e vorba de maneliștii cântăcioși, nu-i suport nici pe varianta casetă audio sau CD, dacă e să-i văz live fac plici.

Anno Domini una mie… cre’ că trecute de 2000, nu mai știu sigur, primește fratilii vostru o nouă decorație, Ordinul Godfather-level expert, pentru că deveneam naș a doua oară-n viață. Finu’ doi de meserie DJ, adică expert în tot ce mișcă-n materie de muzică pe o rază de 200 de km, în cluburi, cârciumi, formații cântăcioase, zâne de botez și dansatoare din buric.

A avut o nuntă spectacol și n-o spun că am fost io naș, așa a fost. A avut formație cu două guriste, fiecare axată pe anumite stiluri de muzică, doi DJ invitați care au mixat când își trăgea formația sufletu’, două trupe de cabaret cu pene și sclipici, două gagicuțe care au prestat la niște buricate și… surpriza emisiunii.

-Nașu’… tre’ să-ți zic ceva… da’ să nu-ți fie cu supărare.

-Să nu dea dracu’ să nu te mai însori că te strâng de gâți, mi-am luat și concediu, costum… alea, alea.

-Nu nașu’, stai liniștit, da’ n-o să-ți placă.

-Varsă tot că-s atent.

-Nașu’, probabil că ai auzit de stilul muzical numit generic „maneaua e la putere”. N-am ce face, la cererea publicului spectator am arvunit un manelist. Nu prestează mult, cam juma’ de ceas la sarmale. Nici nu-ți dai seama când începe că a și plecat. Plus că e cunoscut, Pulifrici de la Bărbulești.

Am scris și io așa un nume la plesneală că nu auzisem de el nici atunci când a fost evenimentul.

-Stai lin că nu-i bai. E nunta ta, dacă tre’ să fie și un moment d-ăsta, asta e.

Și vine nunta. Totul ceas elvețian. Trecem de primărie, trecem de popă și ajungem la salon. Nuntă frumoasă, lumea elegantă, cuplu’ de nași fabuloși, ajungem la momentul culminant, maneaua de aur. Vine domnu’ manelist și-ncepe prestația. Ce nu pricepeam io era faptu’ că presta la mine la masă. Le zicea de dor și jale în sufletu’ meu și cu privirea la mine-n ochișor.

Prima dată am crezut că vrea bani. Chiar îi dădeam dacă tăcea, da’ la ăștia e pe invers. Mai rău cânta și-ncepea și cu d-alea „auauaua, să trăiască barosanuuuuu’, nașuuuuu’ pungașuuuu’, of, of, măi, măăăăi”. Nici să-i zic un ‘te-n gâții mă-tii mai încolo că n-am aer de tine nu puteam că avea microfonu’ aproape de mine și se auzea-n toată sala.

Trebuia să fac ceva că toată sala era cu privirea pe mine. Și am început să dau din cap pe ritm, am luat fața aia suferindă și asta e, da’ tot nu pricepeam ce dracu’ vrea ăla de la viața mea. Bănuiam că-i de la costum și chiar mă certasem cu lumea că cică nu se merge la nuntă-n calitate de naș cu tricou’ în Sepultura. N-am înțeles de ce.

Și cum stăteam io așa și mă gândeam cum să scap de gurist, mă uitam prin sală și văd masa cu prietenii lu’ finu’ cum se hlizeau și făceau atmosferă cu brichete aprinse ca la concert. Ulterior am aflat ce s-a-ntâmplat. Deștepții ăia, știind cât de mult îndrăgesc maneaua, s-au dus la manelist.

-Frățică, nașu’ e fanu’ tău nambăr uan. De când a auzit că ești invitat special n-a mai dormit nopțile. Te rugăm mult, du-te la masa lui să-i cânți la ureche că moare de drag de tine.

Spre dimineață când lumea era încinsă pe pahare și nu se mai dădea dusă spre vastele apartamente personale, a trecut fratilii vostru la butoane și le-a pus de Iron Maiden. În zece minute s-a eliberat sala… muahahahaha!

Maneaua e viața mea – 16.02