Arunc ca o fată – 27.02

Arunc ca o fată – 27.02

Arunc ca o fată - 27.02

Arunc o piatră de parcă vreau să mă sinucid. Stați așa că vă spui. În această perioadă îmi este destul de greu să fiu fun în condițiile date de jegul din Kremlin. Cumva o să găsesc resurse să-mi aduc blogul pe linia de plutire.

Copil fiind, drăcos ca orice copil, am spart două geamuri la viața mea. Un geam la tataie acasă, adică paguba a fost în familie și un parbriz de mașină pe care l-am asumat urmând învățătura „greșeala recunoscută e pe jumătate iertată”. Paguba a fost tot în familie și cam mare. Mașina era un Trabant și pe vremea lu’ Ceșcaru’ era mașină de import, adică piesele de schimb erau cam scumpe. Una peste alta, am spart eu două geamuri la viața mea, da’ valoric a echivalat cu zece geamuri temopan d-alea scumpe.

Atunci mi-am zic că nu-s bun cu piatra și mi-am încheiat cariera de aruncător.

Anii au trecut și fratilii vostru a plecat în armată. Ajung fără mare plăcere la antrenamentele cu grenada, antrenamente pregătitoare pentru tragerile pe bune. O săptămână s-a chinuit cu mine un locotenent să mă-nvețe să arunc grenada. Mai mult de opt, maxim zece metri nu reușeam.

-Mă Vlăduțe, pe bune, dă-o-n morții ei de grenadă departe că-ți umple curu’ de așchii fierbinți!

Nu puteam. Când aruncam, ziceai că-mi dislocă mâna din umăr și exact în momentul când trebuia să-i dau drumu’ la nenorocire, o făceam pe orizontală și aveam toate șansele să fac carieră la o baterie antiaeriană că mai repede loveam avioane. Grenada prindea viteză pe-nălțime, se deplasa puțin paralel cu solu’ și apoi pica în fața mea. Ăia opt-zece metri au fost record pentru că am dat-o și la cinci. Atunci comandantul a strâns tot plutonu’ și a zis vorbe mari.

-Bă băieți, să ne ferească Dumnezeu de un conflict, da’ dacă apare, nu-l lăsați pe Vlad la grenade că ăsta vă omoară pe toți.

După antrenamente am ajuns la poligon. Aruncatul cu grenada de război s-a făcut în prezența șefului de stat major, un ditamai colonelu’. Adică omu’ te asista la propriu, era cu tine-n tranșeu și-ți dădea notă. Înainte să-mi vină rându, adică ultimu’ din gașcă, șefu’ s-a dus la colonel.

-Să trăiți, dom’ colonel, aș avea ceva de raportat. Avem un militar cu probleme la brațul drept, nimic grav, da’ nu poate să arunce corespunzător.

-Nu discut, toată lumea aruncă cu grenada.

-Poate că-i mai bine să-l lăsăm numai pe el în poligon…

-Nu, îl asist personal.

Colonelu’ un tip ok. Vine la mine, îmi face cu ochiu’ și-mi zice:

-Hai, ești pregătit? Hai că nu-i greu și o să-ți placă.

Chiar îmi părea rău să-l rănesc pe nenea ăsta așa drăguț. Intrăm în poligon printr-un tranșeu din beton și ajungem la locul faptei. În fața mea , după mai bine de zece metri se căsca o groapă făcută de tragerile anterioare. Problema era că groapa aia era mai departe de recordul meu, ăla de opt-zece metri. Cum dracu’ să arunc io acolo?

-Dom’ colonel, nu aruncați dvs că nu ne știe nimeni. Și când ne-ntoarcem mă și lăudați puțin că-s curios ce față face șefu’.

-Îmi place, ești glumeț. Scoate dracu’ siguranța și aruncă, mai am cinci ani și ies la pensie și parcă nu-i vreau petrecuți aici!

-Să trăiți, am înțeles!

Pentru doamne și domnișoare trebuie să explic puțin. Se ia una buc. grenadă, se ține mâna pe clăpiță, cam ca o frână de la bicicletă, se scoate siguranța care e ca un ineluș cu o puță, aia ține grenada să nu facă plici, te uiți unde trebuie să arunci, adică țintești, apoi arunci bâzdâgania care explodează-n zece secunde. Cică după ce o arunci trebuie să te uiți unde a picat.

Io am văzut unde a picat, nu în groapa în care trebuia. A ajuns pe buza gropii, adică tot aruncată opt metri, poate chiar mai puțin că am avut emoții. Ne-am aruncat amândoi pe burtă între betoanele. În învălmășeală și până-n explozie l-am auzit:

-Bă băiatule, tu chiar arunci ca o fată.

-Dom’ colonel, fetele aruncă mai bine, jur.

Și atunci s-a detonat grenada. Pe deasupra tranșeului au trecut schijele și pământul răscolit de explozie. Totul s-a terminat cu bine, am ieșit d-acolo și l-am văzut pe șefu’ a răsuflat ușurat.

După episodul ăsta m-a descoperit un ofițer armurier în urma câștigării unui concurs de tragere la punct fix și m-am reprofilat pe PSL. Nu vă mai spun că am ieșit pe locul doi din mulți participanți din multe unități, după o noapte de băută.

Of, un sniper bun nu găsești când ai nevoie de el. Unu să-i aducă aport de fier în sânge lu’ Putin ca are deficit conform ultimelor analize medicale.

Tot din armată AICI.

Off Topic-Soldatul ucrainean știe de ce luptă și de ce moare, dar tu militarule rus știi de ce?

Arunc ca o fată – 27.02

2 thoughts on “Arunc ca o fată – 27.02”

  1. Povestea asta mi.a adus aminte de mingea de oină. Uram oina din toată ființa mea. Ia imaginați-vă o fata grăsuță, cu păr luuung și cărare pe mijloc, îmbrăcată în negru (eram rocheriță na belea) încercând să să arunce drăcia aia de minge. Arătam ca o pitipoanca d.aia obosită. Frate n.am putut în viața mea să arunc porcăria aia!!! Băieții, prietenii mei din clasă, strigau de pe margine :” hai Oschi!!! ( terminația de la numele de familie) Hai că poți!!! Draci balțați!!! Oschi nu putea nenică. După aruncare :” ăăăăă”.

    1. La aia nu-ți mai spun, aveam senzația că-mi arunc mâna. Compensam la proba de viteză că la aruncat cu bolovanu’ ăla eram praf.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: