Masa câmpenească pe Coasta de Azur – 07.03

Masa câmpenească regulamentară, servită pe ziar, cu tacâmuri de plastic și bucate alese, în peisaj mirific, adică faleza din San Remo.

Vă povesteam ieri descălecatul meu la Monte Carlo AICI. Nu că zic, nu că mă laud, da-s foarte bun de mers cu mine în vacanță. Am o abilitate și o baftă să găsesc cazări ieftine și locuri unde poți lua masa la prețuri rezonabile. Sunt mai tot timpu’ cu rucsacu-n spate, mă dau cu toate transporturile-n comun și bifez toate chestiile de pe lista cu „de vizitat”. În final, după ce tragi linie, o să vezi că la capitolul financiar stai foarte bine.

Să nu mă-nțelegeți greșit, nu-s zgârcit, poți să-mi ceri cât vrei pe o intrare la un muzeu pe care-l vreau vizitat, nu e nici o problemă, da’ o să zic pas la un restaurant unde să iau masa cu nu știu ce fiță de picturi pe farfurie la preț de cocaină. Să vă dau exemplu.

Noi stăteam în San Remo și o excursie la Monte Carlo era 30 de euroi de fes. Te lăsa într-o parcare și trebuia să te-ntorci după două ceasuri. Noi am plecat mai devreme, am mers cu trenu’, am mers prin tot orașu’, am vizitat tot ce se poate vizita, am prins inclusiv schimbarea gărzii la palat, am halit la o pizzerie exact la steaguri, acolo de unde se dă startu’ la Formula 1, toate astea la prețul de 50 de euroi pentru patru persoane.

În afara țintelor turistice principale, Nisa, Monte Carlo sau Cannes care-s musai de vizitat, eu vă recomand și orășelele mai mici ca Antibes, Menton și dacă ai ajuns pe Coasta de Azur și n-ai fost la Eze, ai fost degeaba.

Într-o zi mai ușurică, după ce am bifat chestiile de văzut, ne gândeam unde să luăm masa și tring clopoțelu’ din căpăcică. Am străns gașca aproape și m-am pus pe discurs motivațional.

-Oștenii mei, vreți masă copioasă?

-Daaaaaa!

-Dragii mei, vreți masă servită în cadru pitoresc cu vedere la mare și printre palmieri?

-Daaaaa!

-Perfect, urmați-mă și nu comentați. Să vedeți locație șmecheră pe care o știe fratilii vostru.

Bănuiau ei că ceva nu-i în regulă mai ales că știa toată lumea că io nu mai fusesem în San Remo.

Frumos încolonați, am intrat într-un supermarket unde m-am oprit la raionul de preparate. Friptane, fructe de mare, salată, acritură, de toate pentru toate gusturile, bericioaică și sucuri, le-am înghesuit în coș, fuga la casă și hai la masă.

Cu papornița plină, am mers cu gașca pe faleză în San Remo și la prima bancă am descălecat. Au belit ochii fetele și nu le venea să creadă că masa mult promisă o să fie pe o bancă pe faleză. Da’ chiar nu mințisem cu nimic. E cu vedere la mare? Este! Printre palmieri? Exact printre palmieri! Aveam și ziar pe care să-ntind bucatele. Aveam și tacâmuri de unică folosință, șervețele, pahare, tot ce ne trebuia.

Foamea a învins. Bine, fetele n-au stat pe bancă cu noi să le vază lumea, de parcă le cunoștea cineva-n San Remo, s-au băgat după bancă pe o bordură. Masa a fost copioasă și de bossulan la un preț de două pizze la un restaurant de mâna a doua. Noi am avut fructe de mare, fițe, chestii umplute cu brânzeturi, o minunăție chiar dacă am mâncat cam ca la pauza de la cosit.

Și nici n-a trecut cineva prin zonă care să exclame „Io-te la ăla micu’ a lu’ Vlad de la Ploiești, mănâncă pe bancă ca boschetarii”. De parcă dacă se-ntâmpla chestia asta îmi intra mie calamaru’ cu cocoloașe. D-aia nu mai puteam io. Bine că n-a venit poliția să ne-ntrebe de sănătate și să ne zică poftă bună.