Raci, craci, draci, laci – 25.05
Pentru că am fost cuminte și nu-s chiar în depresie că am mașina-n service și că n-am carnet, o gașcă faină de prieteni au hotărât să mă scoață la restaurant. Și nu la orice restaurant, m-au dus la capitală la Taverna Racilor. Dat fiind că sunt deja la ziua 3 de dietă, până să mă apuc de ea, mi-am făcut perfuzii cu cartofi prăjiți și maioneză, am tras pe nas carne în toate stările de agregare și m-am frecat pe gâtuț cu savarine ca să fiu un dulce și am zis „GATA, MERGEM!”. Și am mers. Atenție, următorul articol conține numai păreri personale.
La mine la țară la Ploiești, n-am nevoie de rezervare pentru restaurant, la raci e nevoie de telefon înainte. Și e normal, noi am fost cu ciungă-n păr și am ajuns în locație ca niște floricele hămesite. Aciulea era ca la bâlci, amalgam de lume care mai colorată, mai sobră, mai din toate tipurile. Mi-am luat moaca de Banderas cuceritorul de femei trecute de prima tinerețe și m-am dus la o tanti cu iz de șefuță la raci. Hai săru’ mâna, hai că poate când se eliberează, hai că sunt băiat fin și țiu cont. Se pare că tanti nu-l iubește tare pe Banderas pentru că m-a trimis cu profesionalism la coadă. Noroc că aram cam a treia masă la rând și primu’ a intrat imediat, adică eram pe locul doi. Prima fază de mare valoare sentimentală a fost că stăteam acolo și socializam cu locu’ unu, adică ăia din fața noastră.
Imediat la juma’ de metru de noi, începeau mesele de pe terasă. La prima masă, o familie care aștepta comanda. Și vine comanda, ospătarul a servit-o regulamentar, a urat un poftă bună și apoi s-a uitat către noi și le zice la aia, la number oani.
-Imediat cum termină domnii, luați dumneavoastră masa. Hai că imediat termină.
Ăia cu dumicatu-n gât și priviri pierdute și speriate spre noi. Noi glumeți cum ne știți, ne bătea gându’ să ne aliniem lângă masă și să bălim p-acolo, să suspinăm și să dăm ochii peste cap. Da’ pe bune, nu se face așeaaa… bine, ospătaru’ a-nceput.
Mă rog, trecem peste și primim masă. Înăuntru la nefumători că alea d-afară erau ocupate, dar iar n-are vină locația cu raci. Ne-am așezat și aproape instantaneu ne-am trezit cu un ospătar zâmbitor și amabil. Și după ce am stat noi juma’ de ceas, probabil că 45 de minute la coadă, ne zice el senin că preparatele durează până apucăm noi să interacționăm cu ele, mai precis timpul de preparare e de o oră. IziPizi, ăsta-i semn de prospețime și asta e, așteptăm. Acasă la mama lu’ rac am comandat orice altceva, mai puțin raci. Am avut așa: o supă de fructe de mare, două porții de fish&chips, paella cu fructe de mare și un calamar pane. Prețurile nu-s chiar prietenoase, adică e bine să ajungi dacă te trece șefu’ la primă. Mai luăm noi niște beri, niște limonadă, un cui provizoriu pentru pus pofta, răbdare și așteptăm. Și așteptăm… și mai așteptăm puțin… În jurul nostru se așeza lume, mânca, plătea, pleca, noi așteptam. Și-l chemăm pe nenea ăla zâmbitor cam după o oră juma’ să-i zicem de sănătate pentru că urletele noastre de lupi în iarnă nu l-au sensibilizat.
-Imediat, mă duc să văd la bucătărie.
Apare cu farfuriile și cu replica „acu’ a fost gata”, ca imediat după să vină cu niște ceșcuțe cu chestii vâscoase, niște sosuri din partea lui că a uitat de noi. Se-ntâmplă, la ce nebunie era p-acolo pot să spun că e scuzabil. Ne-am convins că a uitat de noi pentru că produsele erau călâi spre reci. Da’ ce mai contează, foamea primează. Și acu’ vă scriu cu liniuță de la capăt.
-Supa de chestii marine – N-am gustat dar prietenul care a mers pe varianta asta, omu-i treiningit pe temă și știe cu d-astea. A zis că a fost ok-uță. Paella care a fost tot la el, la fel de ok-uță cu un amendament, nu crede că avea șofran și fusese înlocuit de curry. Adică era pe degete de ziceai că a fost la budă și a avut hârtia rară sau într-un singur strat. Mă rog, nota a fost de trecere.
-Calamar pane – Dat fiind că nu sunt calamari în Herăstrău, n-am ce să zic, nu pot să compar cu Grecia. Deci de trecere, dacă erau mai calde și lămâia mai mare, era și mai bine.
-Fish&chips – dezastru total. Băbăieți, cu voi de la raci vorbesc, mai mult cu bucătaru’, păi cu macrou plin de oase faceți voi fish&chips? Bă, nu se face așeeeea! A fost și prost, rece și scump în draci. E 14 lei un Kg de macrou, voi cereți pe chestia aia 44 de lei 400 de grame în codițiile în care mai mult de jumătate erau cartofi prăjiți. AICI aveți rețeta de fish&chips, scrie cod sau șalău, AICI altă rețetă, scrie cod, da? Repetați după mine, COD! Nu macrou și musai filetat că-ți moare clientu’ la masă cu osu-n gâți.
Io-s masochist, o să mai vin la Taverna Racilor că poate a fost racu-n perioada aia din lună și a dat rateuri. Și poate comand chiar raci că poate ăia-s fruncea. Pe scurt, pomu’ lăudat da’ nu sunt supărat, au văzut că suntem de la țară, de la Ploiești. Da’ pe bune, de la țară da’ mai știm și noi cu d-astea. AICI alte chestii fără nici o legătură.