Cu chenzina la Monte Carlo – 06.03

Monte Carlo Cazino, agonie și extaz. Sunt legente care bântuie locația despre oameni care au ieșit din clădire putred de bogați sau reversul medaliei când și-au pus capăt zilelor fix pe treptele cazinoului.

În urma unei postări pe Silviu Iliuță – Cronici pe bune în care o prietenă se-ntreba ce anume se-ntâmplă în capu’ unui om ahtiat după jocurile de noroc, mi-am adus aminte de peripeție în Monte Carlo.

Să-nțelegeți cam cum mă situez eu față de jocurile de noroc, tre’ să vă spui că-s praf și prafu’ cel mai fin e-n suspensie în aer. Pentru mine siteurile de pariuri sportive sunt fizică cuantică, Black Jack cred că se servește cu gheață, mă pricep la Popa Prostu’, nici o legătură cu Teo de la Tomis, știu șeptică, îmi plac mai mult zarurile, adică oricând un Yams sau o Bacara și dacă mă bag la un joc cu miză sigur pierd.

Nu cred în jocurile de noroc, nu-mi plac dacă există un câștig și-nrăiește participanții, mai bine la un pahar de vorbă cu om deștept și-s mult mai câștigat.

E o firmă de turism prin Românica prietenoasă cu pensionarii. Au un program ieftinache și-n fiecare an scoate diverse pachete cu vizitarea anumitor locații pe care-n mod normal doar le visezi dacă depinzi de o pensie mioritică amețită. Singura problemă e că perioadele-s alese-n extra sezon. Firma asta primește și d-ăștia care dau cu sapa pe câmpu’ muncii dacă-și achiziționează un card de pensionar care costă cam 25 sau 50 de euro că nu mai țin minte exact. Parcă 25 și am plătit 50 pentru că am luat două.

Cardu’ ăsta, pe lângă faptu’ că te scoate la pensie mai repede ca statu’ român, te ajută la discounturi pentru chestiile opționale. Dacă te duci în trei excursii, cu un 10% pe fiecare te scoți la bani din primu’ concediu petrecut în programu’ Rabla. Așa-mi place mie să-l alint.

Cu programul Rabla am ajuns pe Coasta de Azur și printre obiectivele propuse se afla și Monte Carlo. Stăteam pe partea italiană în San Remo și grație autobuzelor și trenurilor am ajuns până la Saint Tropez pentru o singură fotografie în fața Jandarmeriei Saint Tropez, aia din filmele cu Louis de Funes.

Și io-te așa ajunge fratilii vostru la Monte Carlo. În grup, în afară de mine și soață, un cuplu de prieteni și două sute cinci zeci de mii de pensionari recalcitranți gratuit. Normal, era excursia lor, noi eram sub acoperire. În afara unei excursii la Torino pe care am primit-o cado n-am luat nimic de la ei. Am preferat rucsacu-n spate și explorare pe cont propriu că ajungeam la nebuni cu turiștii minunați made in Romania.

La Monte Carlo aveam în plan printre alte chestii, vestitul cazino. Am ajuns acolo și cu tupeu de copil tembel, m-am avântat în stabiliment așa cum eram, în tricou cu mortăciuni, pantaloni militari, rucsac în spate și aparatul foto la vedere. Imediat m-am trezit lângă mine cu niște neni foarte bine crescuți, aveau cam doi metri fără ceva mărunțiș, care m-au invitat respectuos să mă duc la garderobă dacă mai am nevoie de aparatul de fotografiat.

La fel de respectuos, m-am dus fără să comentez. Am întrat în cazinoul din Monte Carlo într-o sală plină de păcănele. Bă da’ nu d-alea de la birtu’ din Cuțupendii de Jos, erau niște chestii mari și înalte, pline de beculețe și butonașe. Zicea-i că-s borduri de nave spațiale nu păcănele. Mă uitam la ele ca curca-n crăci. Ei și aciulea mi-au picat plombele. Toată gașca de mămăițe era la păcănelele alea și le butonau de le săreau capacele. Prietenul meu îmi zice:

-Hai bre, nu băgăm și noi un bănuț că nu se știe cum rămânem p-aciulea?

-Băgăm să ce? Cum mama dracu’ joci la pupitrele astea desprinse de pe Stația Spațială Internațională, ha? Io-ncerc să văz cum dracu’ se joacă și să mor dacă pricep. Mătușele noastre din grup au o dexteritate de nu țin pasu’ vizual.

-Spanac, băgăm bani și apăsăm și noi la butoane până iese ceva.

-Ne ies ochii-ți spun io. Mai bine ne mai luăm o sticlă de cocârț diseară, o bem și ne visăm pe un iaht.

N-am băgat că oricum habar n-aveam să păcănim. La un moment dat, o tanti de la noi din grup ne-a văzut și ne-a întrebat dacă ne ajută, da’ ne-am dat sfătoși să nu părem proști picați din lună.

M-am mai plimbat puțin p-acolo până am găsit o sală laterală în care am intrat ca la mine-n sufragerie. O sală selectă plină de mese, probabil poker. Zic să mă duc la o masă să mă uit și io. În mintea mea era ca-n parcurile din România unde joacă pensionarii table sau șah și tu-ți dai cu presupusu’ după margine. N-a fost așa.

A venit alt nene care părea cu un revolver pe sub sacou și m-a dat afară elegant. Atunci mi-am strâns gașca și le-am zis să părăsim locația că io nu scap nebătut.

Și io-te așa mi-am făcut muci și mi-am terminat cariera de jucător/parior profesionist. Atâta s-a putut. În rest a fost o super vacanță cu locuri minunate și o ghidă foarte tare pe meserie. Păcat că nu ne avea doar pe noi sub aripa ocrotitoare.