Casierița electronică, a8a minune a lumii – 26.03

Casierița electronică, a8a minune a lumii – 26.03

Casierița electronică, a8a minune a lumii - 26.03

Casierița electronică, invenție de mare angajament, trăiască mă-sa lu’ ăla care a inventat-o. Te scutește de timp pierdut la coadă, e chiar mai prietenoasă ca o casieriță în carne și oase care-i în perioada aia din lună, sau care are restanțe la sexuț. Dar e clar că cel mai mare avantaj e ăla cu nestatu’ la coadă. Momentan e un avantaj, pentru că la un moment dat o să se prinză și cei reticenți că p-acolo e mai repede și s-a terminat fericirea.

Când prin România nu se inventase casierița robotizată, ajunge fratilii vostru în plimbare prin Londra. În cartierul în care găsisem cazare mai ieftinache, fix la capătul străzii unde era celula teroristă neactivată cu numele de cod „Hotel” în care io stăteam, poveste haioasă pe care o s-o narez în curând, era un magazin. Un d-ăla cu ace, brice și sucuri, un fel de non-stop de la Mega, nici prea mare da’ suficient de spațios și cu de toate.

Împreună cu fosta mea prietenă, actuala nevastă, în prag de seară care preceda o zi lungă și obositoare de la plimbăceală, am intrat în magazin să luăm ceva de glojgăit pentru de dimineață. De fapt și de drept, când am trecut prin zonă văzusem prin geam că aveau Jack Daniel’s la doză metalică. Nici asta nu se inventase-n România și trebuia să văz cum e. Dezamăgirea a fost mare când am văzut sacrilegiu’ ăla de cocârț cu cola. Da’ am luat că mă ardea latura mea tip babă curioasă de la parterul asociație de locatari.

Cu coșul plin de chestii, ne-am pus la singurul rând cu casieriță din magazin. Alta n-aveau la ora aia destul de târzie. După ce am studiat mai atent magazinu’ am văzut că aia chiar era singura casieriță din magazin indiferent de oră, zi, lună, etc. Coada nu exagerată, eram cam a6a persoană și cei din fața mea tot pe mizilic așeeeea, adică șanse mari să scap în maxim zece minute.

Cum stăteam io și inventariam plăcile de gresie de pe jos, în fața mea și aproape de intrarea-n magazin, un nene de la pază indian sau pakistanez. Mă vede și-mi face un semn din cap. Adică un așa de „frațică, țuști d-aci că nu zic nimic”. O mișcare din cap cu direcția spre ușă. Bă ej’ nebun, cum să o tai d-acolo fără să plătesc. M-am făcut că nu-l văz. Mai frec duda da’ mă mânca. Iar mă uit la el, ăla iar cu mișcarea aia de „frățiuer, ești prost, fugi mă că nu-ți fac nimic”. Io un nu hotărât din cap cu rol de „mă-ta mă, io-s corect și plătesc”. Intră-n conversație nevastă-mea.

-Auzi, tu-l vezi p-ăla? Ne zice să ne băgăm în față.

-Aiurea, zice să plecăm fără să plătim, așa-mi pare. E nebun omu’ și nu mă slăbește din priviri. Dacă vine io-i tuf un cap în gură.

-Calmează-te bre, zice să ne băgăm în față.

-Da mă, te-ai prins tu că asta zice din semnele alea. Sunt semne-n engleză cu accent panjami și d-aia n-am înțeles io. Cum să mă bag în fața oamenilor ăștia, vrei scandal cu ei și cu casierița? Io-te că vine spre noi, fă-te că nu-l vezi.

Și vine pândaru’ la noi, belește fasolea tot la noi, ne zice un bună seara și că de ce nu mergem în față că e liber. Bă ești prost, unde dracu-n față că e singură casierița aia. Și atunci ne-a arătat drăcăriile electronice despre care io credeam că-s păcănele. Magazin de cartier, mașinării la intrare cu ledulețe colorate, e clar, sunt păcănele. Nu erau. Să vezi cum îmi feștelesc io fața de cruciat cu căcaturile alea și mă fac de baftă la londonezi.

În slow motion am scanat produsele să nu cumva să greșesc ceva și să m-apuc să urlu p-acolo ca pe front „medic! medic!”. Am terminat de scanat, am plătit, apropo, am plătit cu bani cash ca la tonomatu’ de cafea, adică la Londra se inventase și varianta asta, drăcăria mi-a dat și rest și ATENȚIE, mi-a mulțumit fraților. Dacă zicea și-ntr-o românească pură „trăiască mă-ta”, chiar că picam pe spate.

După ani și ani, au apărut și la noi și-s fan. Prima dată m-am apropiat de casierița electronică cu mers de cercetător care tocmai descoperise leacu’ pentru cancer și era invitat să primească Nobelu’, mi-am scanat produsele cu silă-n privire când mă uitam la amărâții de la cozi… și m-am blocat la prima sticlă de cocârț. A trebuit să o aștept pe o tanti care să certifice că am peste 18 ani.

Ca să vedeți că io nu-s retard de ieri, de azi AICI.

Casierița electronică, a8a minune a lumii – 26.03

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: