Soldatului român, caracterizarea pe zone geografice – 29.03

Io-s din cei care au prins armata obligatorie. Eram atât de tâmpițel încât atunci când am văzut că nu-mi vine ordin de-ncorporare, m-am dus singur la oaste. Cine a fost în armată, în mod cert a auzit de caracterizarea soldatului în funcție de zona din care provine.

Despre moldoveni se spunea că-s cu bucătăria. Io nu pot să confirm 100% pentru că m-am perindat mai mult timp doar în două unități. În prima erau trei sferturi de soldați care proveneau din Moldova și era imposibil să nu se păstreze procentul prin toate departamentele. În a doua unitate erau 49,99% moldoveni, 49,99% soldați maghiari din Ardeal și 0.02% din Ploiești. Adică io și un coleg. Acolo chiar erau moldoveni la cratiță.

Oltenii cică-s morți după grade. Iar n-o pot confirma pentru că n-am prea avut olteni. Despre ardeleni nu mai știu ce se spunea.Despre ploieșteni, probabil și din cauza prescurtării PH de la numărul de la mașini, adică „patria hoților”, se spunea că-s dracu’ gol și descurcăreți în orice situație. Chiar ne descurcam.

Ce vă pot confirma cu exactitate este că atunci când prindeai un tâmpit de gradat care te freca de-ți mergeau fulgii, prindeai o ură pe toată zona din care provenea. Și chestia asta am auzit-o la mulți. Și vă mai zic ceva. În absolut toate zonele și-n toate etniile, găseai atât oameni de pus la rană cât și dobitoci, în proporție aproape exactă. Niciodată n-am catalogat un coleg soldat după un tâmpit care a scos untu’ din mine la-nceputul stagiului militar și singura asemănare dintre cei doi era locul nașterii.

Tre’ să vă povestesc despre cel mai tare soldat pe care l-am întâlnit. Omu’ era de prin Covasna, de origine maghiară și pâinea zeilor de pe toate axele. Băiat simplu de la țară, era o plăcere să-l asculți, avea o voce calmă și indiferent de ce probleme apăreau, avea el un „Hai mă Vlăduțe că ieșim noi și din asta” de te liniștea. Când aveam nevoie de cineva să facă ceva bine și corect, la el apelam. Nici măcar nu controlam ceva, știam că dacă Bax al meu e prezent, totul e ok. De multe ori n-aveam de ales și trebuia să deleg chestii și el era cel mai bun ajutor ever. Și mai avea o chestie învățată probabil d-acasă, în ăia șapte ani cu executare după fusta mamei. Știa că ușa mea e deschisă oricând pentru el, dar niciodată nu a abuzat. Aflam că are nu știu ce problemă și-l rezolvam fără să-mi zică el.

Într-o zi în care eram foarte agitat, mă trezesc cu el.

-Auzi Vlăduțe, am și io o problemă, nu-i grabă, când poți tu.

-Sigur nu-i grabă, da? Mă cauți tu pe seară când scăpăm de ofițerime, sunt în birou că am de scris o grămadă de tâmpenii.

După două zile când nu l-am văzut la ochi, chiar și uitasem de el, pe seară spre ora 22.00 mă trezesc cu el în birou.

-Vlăduțe, ai puțin timp?

-Repede că am chestii, care-i problema?

-Am o problemă medicală și… tre’ să-ți arăt… da-i de rușine…

-Hai mă, mă lași, zi-mi care-i baiu’.

-Chiar tre’ să-ți arăt și te rog să nu râzi.

Și-l văz că se desface la pantaloni.

-Alo… nu mă scoți la o cafea înainte, la un film?

-Eram sigur că faci mișto…

Și își dă pantalonii jos. Mi-au trecut glumele instantaneu. Avea un ou lăsat și se ducea vertiginos spre genunchi. M-am blocat total. Auzisem de hernia inghinală da’ nu văzusem până atunci.

-Bă ej’ nebun!? De când stai așa?! De ce n-ai venit rapid la mine?!

-Am zis să nu te deranjez, știu că ai multe pe cap.

L-am luat d-o aripă și direct la spital cu el. A fost operat și m-am zbătut să-i obțin maxim de concediu medical. După ce a revenit în unitate, am avut grijă să-l orientez la chestii simple. Când ne-am despărțit, l-am strâns în brațe și mi-a zis:

-Mă Vlăduțe, datorită ție am chiulit mai bine de o lună din armată.

Și-n ziua de azi mă oftic că n-am mai păstrat legătura. Tot din armată AICI.

Caracterizarea soldatului român – 29.03