Personificarea piticului de pe creier – 03.04
A
Ziua lu’ Laleaua Neagră, aka mama. Ce să-i cumpăr să fie bine. Mă sună sor-mea din US.
-Bobiță, ce-i luăm lu’ muma de ziua ei?
-M-am gândit, e ceva care are legătură cu zodia, aranjamentul planetelor și trecutul militar a lu’ mama, adică n-am nici cea mai vagă idee. Speram să-mi spui tu.
-Nu știu cum faci și cum dregi, să fie ceva să-i placă. Dacă era la mine, găseam o grămadă de chestii. Bagă mare că am încredere-n mintea ta creață.
Și m-am gândit, m-am sucit, m-am învârtit, până mi-a venit. Mama era tare mândră de grădina ei și din ea lipsea tichia de mărgăritar. Un pitic de grădină.
-Gogule, acu’ chiar știu! Un pitic de grădină! Da’ nu d-ăla ieftinache și prea pitic, iau d-ăla de la piticăriile de pe DN1, cam la juma’ de metru să se vază din jungla lu’ mă-ta.
-Știam eu că te duce bibilica, bagă mare că sar cu banu’.
Buuuun, deci alegerea-i făcută, hai la partea practică. Aveam un coleg care mergea zilnic în București și zic hai să fac o prospecțiune.
-Băbăiatule, ajută-mă cu ceva. Când te duci la București, oprește la o piticărie d-aia de pe drum. Fă-mi niște poze la pitici că vreau și io unu’. Atenție, îl vreau cu mâna-ntinsă cam ca la pomană așeeeea. Vreau să-i agâț un lămpaș și să-i aduc un plus feng shuiului lu’ mama.
-Gata Boss, păi nu te ajut io.
După aproximativ o oră au început să-mi vină poze pe telefon. Vă jur, Albă ca Zăpada era invidioasă pe mine. Aveam o grămadă de pitici, îi depășea și p-ăia de pe creier. Seara mă-ntâlnesc cu prietenul meu și-ncepe raportul.
-Frațiuer, atenție mare. O să iau de la nea’ Piticărescu, e nenea ala din reclamă, ăia-s maimuțoii originali, restu-s de cacao. Costă puțin mai mult da’ stai în față bro. Lucrătură fină, atenție la detalii, vopsea de calitate, nu ne batem joc, da?
Apropo, e pe bune omu’.
-Bine mă, zici că-mi iau mașină. De unde vrei tu numa’ să-l aduci că mă grăbesc și tre’ să-i pun lămpașu’.
-Tocmai ce te-am rugat la atenție maximă. Se pare că mă tratezi cu superficialitate. Crezi că-i așa ușor să alegi un pitic de grădină? E o piață în puternică dezvoltare și ca-n orice piață faimoasă, au intrat chinezii și marfa de proastă calitate. Bagă la cap că nu glumesc.
-Bine bre, scuze, îl vreau p-ăla din poza 44.
A doua zi m-am dus la un magazin, am luat lămpaș și un gaz care mirosea frumos, bonus, cu efect de alungat țânțarii. Spre seară ajuge comanda. Colegul meu avea un Matiz. Când a intrat cu el în curte ziceai că vrea să decoleze. Era lăsat de spate și ridicat de bot.
-Boss, hai să mă ajuți cu piticu’.
-Păi dă-l jos, ce să-ți fac?
-Să mă ajuți că are o tonă.
N-am crezut și culmea, nu glumea. Animalu’ avea mai bine de juma’ de metru și n-avea o tonă, da’ opt zeci, suta de kg tot avea.
-Ce mama dracu-i stapilopodu’ ăsta? E greu în draci!
-Normal, e din beton armat.
-Să mori tu?!
-Normal… adică nu, de ce să mor și da, e din beton armat. Păi ce, vrei d-ăla de mucava care se face muci la prima ploaie? Ăsta-i maimuțoi original care ține un secol.
Și cară la piticu’ mă-sii, adică al mamii, du-l la mașină și apoi la mama acasă. Cu greu l-am scos din portbagaj, l-am cărat în bloc și noroc că mergea liftu’ că altfel mă omora cinci etaje. L-am pus în fața ușii lu’ muma, am aprins lămpașu’, am sunat la ușă și am fugit pe scări, știți, pentru efectu’ surpriză. După două etaje m-am prins că-i bine să mă-ntorc, să nu-i fac cado și o problemă la coloană. Asta se-ntâmpla în februarie.
În mai, ghiciți cine a cărat animalu’ în grădina lu’ muma de la țară. AICI altă chestie cu mama.