Și așa și cu banii luați – 07.04
Trilogia e completă. Pe scurt: acu’ doi ani fratilii vostru a fost de două ori în Vama Veche, știiiiiu, bossulan. Ploieștean fiind, posesor de autostradă până-n centura Bucureștilor și apoi autostradă până la Constanța, normal că am abuzat de infrastructura patriei ca un nesimțit. Problema e la jumătatea drumului, adică podu’ de la Fetești. Acolo e pe bani indiferent că tu ai vignetă, impozit auto și alte căcaturi. Fratilii vostru, tembel, retard și bun platnic, e ăla care e-n stare ca de Revelion după ce-și bea șampania și belește ochii la artificii, să intre pe ghișeul.ro să-și plătească taxele pe anul proaspăt început. Așa fac și cu taxe de parcare și-n cazu’ de față, de pod, pe care apropo, o consider ilegală da’ nu-i așa, nu contează ce cred io. În cazu’ ăsta, dat fiind că suntem în era informaticii, netului rapid și draci pe varză, nu stau la rând și plătesc cu SMS. Așa am făcut și acu’ doi ani, am trimis banii prin SMS pentru fiecare trecere cu juma’ de ceas înainte de trecere, plata înainte ca la doamnele rasate și prestatoare de servicii anatomice pe la senzorii orgasmici masculini. Tot acu’ doi ani, după huzurelilii din Vamă, telefonul meu a decedat, să-i fie procesoru’ ușor. Așa că mi-am luat telefon fără să mă gândesc o secundă că o să mai am nevoie de confirmările alea de plată.Povestea pe lung AICI.
Minunata companie CNAIR bla, bla, drumuri și poduri, secția poduri, mi-a trântit nu una, trei amenzi că le-am filat podu’. La una din treceri a plătit altcineva că probabil aveam patru amenzi. Io le-am contestat în instanță. Curios e că am avut trei procese identice, cu același conținut, listing de la Vodafone cu dovada plății, singurele diferențe erau la numerele și datele amenzilor. În prima instanță eu am câștigat un proces, ei două. Cu alea două m-am dus mai departe. Cu ăla unu’ câștigat s-au dus ei. După doi ani de judecată le-am pierdut pe toate trei, ATENȚIE, pentru simplul motiv că eu n-am putut să demonstrez că am plătit pentru mașina mea. Adică instanța a zis, da, mulțumim, bravo, se văd plățile da’ tre’ să demonstrezi că ai plătit pentru Sherman. Vă dați seama, România e plină de samariteni. Suntem mulți care înainte de trecere ne gândim, bă cum ar fi să dau io bani anapoda, să plătesc pentru altă mașină și eventual să primesc și amendă că doar așa avem drumurile astea perfecte și suntem plini de autostrăzi. Cu ce să facă treabă statu’ dacă noi nu ne ocupăm de banii care să umple sacu’, nu?
Ok, tragem o linie de lacrimi amare și draci, plină de concluzii.
1. Calculim paguba. O să calculez la amendă și-n final facem X3 că sunteți deșteptuți. Avem 1 buc trecere de 13 lei + amenda 130 lei pe care o plătesc integral că s-au dus în morții mă-sii alea 15 zile de plată la jumate, 20 de lei taxe de judecata 1 + 20 de lei judecata 2. Total = 183 lei și să nu uităm X3. Dragă CNAIR, voi v-ați prins că eu nu mai am mesajele originale și ați mers pe cartea asta. Asta e, plătesc. Da’ atenție, vine vara și sigur mă duc un weekend în Vamă, să dea dracu’ să nu fie podu’ ăla țiplă. Merge și un biscuite cu o floricică la barieră, merit.
2. Oare de ce când te bagi pe site-ul CNAIR și te uiți la taxe pod, peaj pentru fițoși, pe tabelu’ cu banii aferenți la tip de mașină există și o coloană cu amenzile? AICI
Oricum, salutăm transparența la bani.
3. ANAF, Garda Financiară, Garda Națională sau orice tip de gardă, se sesizează când un agent economic încasează bani în plus aiurea? Da, se sesizează dacă e vorba de un agent economic privat. O pufulețărie care are doi lei în plus pe casă primește amendă. Ăștia de la pod nu primesc amenzi. Adică io am trecut podu’ fără să plătesc și am primit amendă, adică mi-am plătit trecerea aia de puteam să parchez mașina și să dorm acolo o noapte la banii ăștia. Dar eu am plătit trecerea pentru o altă mașină care n-a trecut p-acolo, adică au bani pentru un serviciu neprestat. De aici vă invit la punctu’ 4 care e cu hoția îmbrăcată-n lege roz bonbon.
4. În orice țară zdravănă la guvern, orice chestie de plată, parcări, autostrăzi, poduri, bacuri, draci și laci, taxele se plătesc înainte sau de cele mai multe ori, imediat după. La noi nu. Dacă io acu’ în timp ce mă plâng la voi achit taxa de pod, am posibilitatea să profit de investiție 12 luni, adică până pe 7 aprilie 2023. De ce așa? Vă spun io, pentru că poate uit și cel mai important, să n-am posibilitatea să-i pun să demonstreze că mașina pentru care eu am plătit chiar a trecut pe pod. Ceream chestia asta, ok, am priceput, am plătit pentru altă mașină, da’ mașina aia a trecut p-aciulea? Hai, ochiu’ pe camere și veniți cu filmarea. Da’ cine dracu’ stă pe o filmare de 8760 de ore cât sunt într-un an, ha? Aciulea-i măgăria. Plus că ei exclud din start că sistemul lor dă erori.
Frustrarea mea e că am fost corect și tot degeaba. Și mai am una. În procesul trei, în scrisoarea lor de-ntâmpinare scrie așa: datorită mie și a celor ca mine nu-s drumuri bune-n țara asta. Mă rog, mai pompos și cu limbaj avocățesc da’ esența asta e. Adică io-s vinovat că fură ei la cântar și că la noi km de autostradă costă cât un voiaj pe Lună. Vă felicit, ați rezolvat problema.
Din cele trei amenzi, una a fost achitată că mi-a apărut pe ghișeul.ro. Celelalte două n-au apărut… de o lună una, cealaltă-i proaspătă. Poate nu mai apar… hai Doamne Ajută și aminescu că poate nu partikip.
Pingback: Protecția Muncii, Mit și Realitate - 14.04 - Piuituri