Vă doare-n turism de noi – 21.04

Vă doare-n turism de noi – 21.04

Vă doare-n turism de noi - 21.04

Turismu’ la noi… stați că am început prost.

ATENȚIE, CONȚINUT CU UN PUTERNIC MESAJ EMOȚIONAL.

Așa, deci vă spuneam că la noi în Românica, turismu’ se adresează strict către un segment de piață plin de bani câștigați ușor, sau furați, după caz. În afară de scandalu’ cu participarea României la Târgul Internațional de Turism din New York cu un stand emo de vai mama lui, în loc să-și dea demisia și să se ducă sihastru într-o peșteră, dom’ ministru de resort, iese pe post și o dă de gard prost de tot. AICI  aveți interviu complet. Dacă l-ați omis, char vă invit să-l urmăriți. Nenea ăsta ne crede proști. El a aflat de scandal după eveniment, normal, ce asta-i treabă de ministru? Adică nu se complică ditamai ministru cu un rahat de târg ținut la mama dracu’ cu crăci. Ce dacă-i internațional, dacă era mai aproape, pe la Mizil sau Moreni, era altceva. Plus că bulangiii ăia de organizatori, apropo, nu-i prima dată, ne-au pus la dispoziție perdeaua aia neagră. Bine, și pozele erau cam mici, da-n rest nu a fost nici o problemă. Ce dacă alte țări au avut dansatori, o tiroliană, o bucată de plajă, scafandri și chupacabre-mpăiate, noi am fost mai pe abstract așeeea, mai ca la muzeul de artă unde un artist excentric vopsește o pânză albă cu trei culori cunosc pe lume, dă o denumire simandicoasă gen „Incursiune spre neuronul meu”, tu te uiți ca prostu’ și mai scoți câte un „WOW” din când în când, să nu te vază lumea diletant. Cred că asta a fost problema, perdeaua neagră. Dacă era albă, năvăleau turiștii peste noi. Soluția aleasă e GENIALĂ. A suspendat participarea României la târgurile internaționale de turism. Perfect, așa se face. Nu participi, n-ai perdea neagră, n-ai scandal. Bre nea’ ministru, du-te și lasă-ne să ne fie dor.

Marți dimineața ieșisem din duș și mă spălam pe dinți. Televizorul era pe ProTV care dădea un reportaj de la munte cu ce fericire, avem zăpadă, lumea e la ski și hotelierii vă așteaptă în mini vacanța de Paști, cu oferte începând de la 2800 de lei și până la 3600 de lei. În momentul ăla mi-a căzut pasta din gură. N-am înțeles dacă de persoană sau de cameră, pentru trei zile am auzit sigur. Hai să nu fiu rău și să mergem pe varianta roz, de cameră. Aveai mic dejun inclus și masa festivă. Adică două ouă ochi sau fierte, un salam, o brânzică, poate un suc de portocale, o cafea și miel la masa festivă. Aici da, mielu’ e scump și se regăsește cumva-n preț. Bă da’, nu-i cam mult? Adică presupun că nu-mi aduce iepuraș la masă care se oo pe el, nu? Ce pana mea are camera aia de dai aproape de mia de lei pe zi? N-am mai găsit articolul original dar e foarte simplu, dați o căutare pe net la diverse hoteluri și o să vă convingeți că prețul e cu cel puțin 50% mai mare doar la cameră, nu mai zic de alte facilități.Și vă spui imediat cu ce am comparat. După ce mi-am revenit din șoc, știam că un prieten pleacă la bulgari și m-am pus pe-ntrebări.

ATENȚIE, CONȚINUT CU CEL MAI AL DRACU’ IMPACT EMOȚIONAL

Omu’ cu creier funcțional la purtător, a preferat să nu petreacă o noapte pe Valea Prahovei în trafic și s-a orientat către Nisipurile de Aur de la poporul frate și prieten, poporul bulgar. A găsit hotel, Mimosa pe numele de scenă, și un sejur acolo îl costă de persoană, hai să zic pe cameră pentru corectitudine, 1120 lei. Adică 560 lei de fes. În afară de cameră, în banii ăștia are tot, haleală să-și pună-n urechi și băutura să-și faci intravenos dacă vrea, adică tot. Mă rog, te mai costă benzina până acolo și retur. Ăsta-i hotelu’ de patru stele cucuiete.

thumb 673x386 DJI 0005

M-am uitat prin el, are de toate, inclusiv piscină interioară. Ieri mai gugălisem puțin și mai găsisem o ofertă de vară cu tot cu transport la hotel de patru stele, all inclusive, șapte zile și era undeva la 2000 de lei camera dublă, 2200 camera de lux. Mai are rost să calculim? Nu, că ne dă cu virgulă. E oferta la Christian Tour.

Dragi hotelieri, vă aduceți aminte de pandemie când plângeați cu sughițuri că muriți de foame? Ministerul Turismului, îți aduci aminte cum îndemnai românu’ să meargă-n țară și să susțină turismul românesc? Păi ce faci Bobiță, mă rog, bobiților, gata? Facem pipi cu boltă pe români? Băbăeți, război e-n Ucraina, Bulgaria și Grecia sunt tot acolo, intacte și bine merci.

Asta așa, să vedeți utilitatea bonurilor de vacanță, trebuie să avem turism care are nevoie de finanțare. Cu riscul major de a-mi atrage antipatii, vă spun răspicat că nu-s de acord cu bonurile astea plătite din bani publici. Asta e, îmi asum. N-aș avea probleme dacă s-ar da ca premii pentru performanță, avem lucrători la stat care merită. Da’ spre exemplu, dom’ ministru Costică Habarnel nu merită nici salariu, de bonuri de vacanță nici nu mai vorbesc. Frustrarea maximă e că io plec pe banii mei în afara țării unde beneficiez de ce vreau eu la un scor corect calitate/preț, dar că vreau, că nu vreau, susțin turismul românesc. Și sincer aș vrea, da’ n-am cu cine.

Concluzia – perdeaua aia neagră e chiar perfectă.

AICI un articol de ce făceau grecii în pandemie.

Vă doare-n turism de noi – 21.04

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top