Cronică de săptămână cântăcioasă – 22.05
Cronică de joi cântăcios
Pentru că am fost cuminte și m-am recenzat, fruncea statului român mi-a dat o zi liberă de care am profitat vineri. Și pentru a sărbăutorii momentu’, am ales Club Touche la un concert Cargo. Despre Cargo doar atât, a fost, este și va rămâne trupa mea favorită de pe scena rock-ului românesc. Ce să m-apuc io s-o dau în bărci cu ce tare, ce mare, când toate astea-s spuse. Cronică la superlativ, concert de nota zece plus cu felicitări.
Pe Baciu, Alin, Ionuț, Tavi și Cristian, nu i-am mai văzut de la apariția covidului. Acum am avut ocazia să-i revăd, cu mari regrete despre dispariția lui Adi Bărar. Tocmai pentru că nu i-am mai auzit în noua formulă, cu noua chitară solo David Cristian, abia așteptam și aveam o curiozitate de babă roackeriță de nu vă zic. Știam că ăsta micu’ a fost cel mai bun elev al lui Adi Bărar da’ n-am vrut să caut nimic pe youtube să fiu influențat de o-nregistrare mediocră, am așteptat live-le. Mai ales live la Club Touche unde vine lume bună, are un aer prietenos de te simți ca acasă și trupele invitate se simt foarte bine pe scena de aici. Am ajuns, hai salut în stânga și-n dreapta, hai o bere cât mai pot că mă apuc de dietă, și-ncepe concertu’.
Am avut un șoc. Când a apărut Cristian pe scenă, l-am văzut pe Adi Bărar tânăr. Look asemănător, asemănare-n gesturi, lipsea doar eșarfa și berea din mână. Apoi a-nceput să presteze la chitară. Uimitor, perfect încadrat în trupă, parcă ușor timid, e normal din punctul meu de vedere, nu-i ușor să-nlocuiești o legendă, da’ are tot timpu’ pentru retușuri. Foarte bun Cristian, felicitări sincere. Adi Bărar, odihnește-te liniștit, ai predat ștafeta extraordinar de bine. Mulțumim Cargo pentru o cântare de jos pălăria.
Cronică de vineri cântăcioasă
Săptămâna trecută mă gândeam cum să mai pun țara la cale pe la Rock Cafe. Și zbang, a venit gându’ cel bun. Am organizat un eveniment haios, un fel de ziua porților deschise reinterpretată în ziua scenei deschise. Am dat sfară-n urbe că suntem în căutare de chitariști înjurați de vecinii de la bloc că le zdrăngăne-n creieri. Le-am pus la dispoziție scena, numa’ să vie și să-și arate talentele neșlefuite. Mi-am luat o marjă de siguranță prin prezența lui Dan Cosac și Casian, obișnuiți cu scena și deținători de bagaj artistic muzical. Mă gândeam că nu vine nimeni și n-am pe un’ să scoț cămașa. Ei bine, m-am înșelat. Am avut prezență, am avut melodii felurite, la un moment dat s-a cântat imnu’ Petrolului Ploiești, a fost blues, rock, folk, a fost cântare serioasă. AICI aveți pozele și scuzele mele că mi-am amestecat setările-n aparat și n-au ieșit chiar cum am vrut. Deja se conturează o seară de blues cu Dan Cosac, posibil un concert Casian & band și mai e un proiect secret, încă-n stadiu de pregătire, despre care o să vorbim la momentul oportun. Felicitări participanților pentru curaj și prestație. Ați văzut că n-a durut și publicul de la Rock Cafe nu-i așa de rău?
Pe viitor să-ndrăzniți mai mulți și să profitați de oportunitate. Nu-s multe locuri care vă oferă o scenă și posibilitatea de a vă face cunoscuți.