Schimb de tricouri ca la fotbal – 13.06

Sau ziua când mi-a trecut glonțu’ pe lângă ureche. Mai precis noaptea. Vă ziceam AICI că-s un fel de Sarah Jessica Parker da’ cu tricouri. Am o tonă de tricouri, unu’ mai zăpăcit ca altu’. Când plec în concediu fac campionat între tricouri, cu grupe, optimi, semifinală, finală. În toată tona aia, am cam 20 de tricouri care sunt mereu câștigătoare. Sunt acele tricouri fără de care nu pot să trăiesc și-s cu lacrimi în ochi atunci când tre’ să trec unu’ din ele în grupa tricourilor de casă pe motiv de lălâială și decolorare. Hai să vedeți exemplu.

E tricou’ meu de badass, se asortează perfect cu moaca mea de rachet și am toate șansele să mă pună poliția la zid când îl am pe mine. De la distanță, dacă mijești ochii sau ai dioptrii dodoloațe, print-u’ cu pistoale și cartușe este foarte realist.

Într-o seară de weekend am ieșit cu prietenii la o berărie faimoasă de prin Ploiești. Genu’ ăla de local care-ți aduce aminte de Ploieștii de altă dată. Lume pestriță, râsete, discuții aprinse și bere în toate stările de agregare, la metru, la halbă, la hălboaie, la roată, la dozator, de toate pentru toți. Bafta mea a fost că-n seara cu pricina a vrut să iasă și fosta mea prietenă, actuala nevastă. Dacă nu venea, bătaia mea era televizată și cu anunț de „urmează imagini șocate care vă pot afecta emoțional”. Și ne-am pus pe colectat mile de bere la burtici și ficați.

Știți cum e, pe la berea 3 se vrea afară berea 1. Undeva-n spatele meu la o masă, o gagică pilită bine. Mă ridic să duc la locu’ de joacă pipiloiu’, tipa-n spate începe cu comentariile. Că ce frumos, ce șmecher, de tricou zicea, nu de mine. Hai să o las că-i simpatică. Mai prestez la halbe, țop, pipiloiu’ doi. Mă duc la budă și apoi cobor la subsol unde aceeași locație are club de noapte și zic să rezerv o masă. Simțeam deja energia, era clar că o să fiu suficient de mucificat și o să vreau la club. Vorbesc cu oamenii d-acolo, „sigur domnu’, vă oprim o masă”. Probabil că masa a fost rezervată pe numele „Gigi duru’, nenea cu față de spart arcade și pistoale pe tricou”. Mă-ntorc la ai mei și o aud pe tipesa din spate.

-Ce tricou șmecher, nu mi-l dai mie?

Io mă-ntorc spre ea și-nainte să revin în poziția originală îi spun.

-Ți-l dau, da’ cu o singură condiție. Facem schimb de tricouri ca fotbaliștii, aciulea să ne vază toți.

Când să mă așez, prietenii din fața mea beliseră ochii să le iasă din orbite, hărmălaia din jur amuțise, toată lumea încremenise cu halbele-n aer. Nebuna aia își dăduse bluza jos, o chestie relativ asemănătoare cu o ie, cu un volănaș la baza gâtului. Avea sutien da’ oricum, tupeu și-ndrăzneală maximă. Toți se uitau la mine cu fețe d-alea, „fraierică, ai promis, joac-o p-asta”. N-am avut d-ales, promisiunea și cuvântul dat se respectă. Am făcut schimb de tricouri. Cu greu m-am băgat în bluzița aia pentru că-ntre noi era o diferență vizibilă de gabarit. S-a râs și am avut aplauze la scenă deschisă.

Mai târziu am coborât în club. Nu mă mai recunoșteau ăia. Cu greu le-am explicat cum m-am metamorfozat din Gigi Duru’ în Zâna Măseluță. Memorabile au fost cuvintele soției.

-Vlade, (e apelativul de vinovat, când fac tâmpenii așa mă strigă, Vlade) mare noroc ai avut că am fost de față. Îți dai seama cam ce se-ntâmpla dacă veneai acasă-n creierii dimineții cum ți-e stilu’, îmbrăcat cu chestia asta? Dracu’ te credea că ai făcut schimb de tricouri. Eram ferm convinsă că te-a prins unu’ la nevastă-sa și că ai fugit pe geam cu ce ai apucat de-mbrăcat.

P.S. La club m-am întâlnit cu tipesa care-mi spune la ureche.

-Pretenaș, dacă-mi cereai și sutienu’, ți-l dădeam.

Șah mat!