Groapa rău mă strânge – 12.06
Vă tot povesteam că-s predispus la chestii. Am un talent să atrag tot felu’ de zăpăceli care-mi condimentează viața. Chiar și atunci când n-am o perioadă bună și e Mercur sexat în părțile moi, pățesc chestii nașpa de care n-ai cum să nu te amuzi. Chiar dacă-i greu, io tot mă râd după ce rezolv o problemă apărută. Menționez că am vrut de ceva timp să vă povestesc pățania din prezentul articol, da’ n-aveam cererea semnată de fosta mea prietenă, actuala nevastă și știu că bătaia doare. Da’ pot să desecretizez dosaru’ și să mă pun pe narat.
Treceam printr-o perioadă super nasoală. Mama mea, aka Laleaua Neagră decedase de două săptămâni și tocmai gătasem cu pomeni, popi, groapă și alea, alea. După fix două săptămâni, soacra mea, aka mama doi, a hotărât să ne părăsească și ea. A fost un șoc pe care l-am depășit și am trecut la treabă. Soacra mea era o femeie super tare, dintr-o bucată și corpolentă. Mă iubea ca pe copilul ei, îmi făcea toate poftele și cu mine rezolva tot felu’ de probleme. Asta e, mergem înainte.
Mă duc la firma de pompe funebre la care devenisem client fidel.
-Cum e decedata?
-Decedată… cum să fie?
-Nu bre, slabă, înaltă, grasă, d-astea.
-E o femeie corpolentă.
-Mda, tre’ să folosim un XL.
-Aha… adică sunt mai multe modele, sunt pe mărimi copârșeiele?
-Normal, luați un XL să fim siguri.
Am luat XL și m-am convins mai târziu că n-a fost o alegere tocmai inspirată, adică săraca soacră-mea cam juca-n el, da’ am mers pe ideea că are mai mult loc și am avut suficient spațiu pentru flori. Mă duc la cimitir să vorbesc cu groparii. Am strâns echipa de escavatoare cu fes și am început ședința.
-Băbăieți, atenție mare, groapa tre’ să fie mai lungă și mai lată că așa e copârșeu’, ați pricipit?
-Da domnu’, avem experiență ce dracu’, Doamne iartă-mă!
-Bine, să nu ziceți că nu v-am spus.
-Stați liniștit, oricum azi e liniște, ne ocupăm de groapa lu’ matale că nu mai avem decât una de făcut. Timp suficient.
-E a lu’ soacră-mea! Io-s în viață. Ok, prestați și să fie la 11 gata.
-Gata Boss, e ca și făcută.
Mi-am continuat ritualu’, am aranjat la biserică cu popa, apropo, tot Cătălin îl cheamă și e unu’ din cei trei popi pe care-i plac. Mă rog, începem, derulăm slujba și plecăm spre cimitir. Până aici toate bune și frumoase. La groapă, surprize, surprize, tâmpiții aia de gropari au încurcat gropile. Groapa mea era format standard, în cealaltă groapă putea să facă mortu chef și să invite ocupanții mormintelor din proximitate. Io am văzut ochiometric că-i ceva nașpa-n ecuație da’ am zis că-i iluzie optică și Fata Morgană, cemetery style. Când a venit momentu’ să bage coșciugu-n groapă, temerile au prins contur. Era limpede că soacră-mea nu-ncăpea în groapă. Tâmpiții de gropari clipeau des și nu se prindeau care-i problema. Mai aveau puțin și săreau cu picioarele pe coșciug ca să-l bage-n groapă. Imediat după mine, s-a prins popa de fază și s-a apropiat de mine.
-Auzi Cătă, e groapa mai mică. Te rog frumos, nu te enerva. O mai lungesc io până rezolvă ăștia problema. Calm da? Nu-i încinge, hai să facem treabă bună până la capăt.
-Nici o problemă, stai liniștit părinte, cel mult în loc de mama soacră îi îngropăm pe idioții ăstia doi. Rezolv imediat, cât mai bagi doi de „Doamne miluiește” și trei de „Veșnica pomenire”.
Am strâns gașca de gropari în ședință ad-hoc.
-Ce v-am zis io mă?
-Șefu’… să mor dacă știu ce s-a-ntâmplat.
-Nici io. Ba da, știu, sunteți doi cretini, asta s-a întâmplat. Hai să vă spun care-s variantele. Prima și e aia pe care vă sfătuiesc s-o alegeți. Într-un minut cât face taica popa un bis, rezolvați problema și văd coșciugu-n fundu’ gropii. Varianta doi n-o să vă placă. Vă așezați amândoi îmbrățișați în groapă și vă astup io. Deci, cum facem?
Ambii gropari au activat modulu’ cârtițos și în mai puțin de un minut au lărgit groapa, a intrat fest copârșeu’, da’ a intrat. Nici n-a apucat popa să termine bisu’. La final le-am mai transmis că vreau mormântu’ lucrare de diplomă, masterat să scrie pe el, mă-ntorc să verific și dracu-i ia… Doamne iartă-mă!
La masă socializam cu popa.
-Vezi măi Cătălin, cu vorbă bună și calm, totul se rezolvă.
-Da părinte, asta le-am zis și io, cu calm și vorbă bună. Ce oameni drăguți, cum au înțeles ei imediat ce vreau.
În memoria mamei mele nr.2
Pingback: Cu Moartea Pe Moarte Călcând - 13.05 - Piuituri