Vama US-first contact – 23.06

Vama US-first contact – 23.06

Vama US-first contact - 23.06

Primul meu descălecat în Lumea Nouă. După un zbor lung în care m-am pilit de două ori și m-am trezit să dau bine la vama americană, eram cuprins de o senzație euforică de ziceai că-s ultimu’ drogălău. Tabloul complet era amplificat de urma de pe retină a unui afiș de la Ambasada Americană care zicea cam așa: viza obținută în această ambasadă nu vă garantează intrarea pe teritoriul US. Cu alte cuvinte, poți să ai pașaportul plin de vize de la toate ambasadele din lume, un ofițer vamal cu drept de veto te urcă-n primu’ avion cât ai zice fish dacă ai meclă suspectă… și io cam am.

Peste toate stresurile și emoțiile pe care le aveam, înainte de plecare vorbeam cu sor-mea.

-Bobiță, când ajungi pe aeroport să nu te duci la ofițer mexican. Ăștia-s mai răi și la cum te știu de glumeț, faci tu ceva să superi lumea.

Ajung pe aeroport și m-apuc cu fosta mea prietenă, actuală nevastă, să scanăm ofițerii vamali. Am ochit o tipesă blondă cu ochii d-un albastru infinit. Asta e boss, aciulea stăm. Problema e că p-aia o ochise tot avionu’, adică era coadă. Nu-i bai, stăm că noi știm cu d-astea. La un moment dat s-a apropiat de noi o milițiancă.

-Bună, ce faceți?

-Bine, la coadă.

-De unde veniți?

-Din România.

Deja mă gândeam cum să-i explic unde-i România și că e o țară pe bune.

-Tocmai din România!? Ați făcut ceva drum… sigur și o escală.

-Da… da’ suntem ok.

-Nu, nu sunteți. Și nu-i normal ca după atâta drum să stați la coadă.

-Stai bre calmă, e ok.

-Nu se poate, acum anunț prin stație și mai deschidem un ghișeu.

-Mulțumim, chiar nu e nevoie.

N-am avut cu cine să mă-nțeleg. A dat prin stație și ne-a invitat frumos la un ghișeu nou nouț și fără coadă. Și cum stăteam noi așa, la un semn deschisă-i calea și s-apropie de noi, un bătrân atât de simplu, după vorbă, după portu’ de polițist vamal. Un nene aproape de pensionare, cu păr nins care făcea un contrast mare cu tenul măsliniu și privirea de Banderas. Mexican frate! Un’ să mai fugi.

-Bună ziua, poftiți.

Ne-am apropiat spășiți cu pași mici și fricoși. S-a uitat nenea-n pașapoarte și exclamă.

-România?! București?

Noi în gând, „io-te ce cunoscută-i Românica, n-aș fi zis”.

-Nu, din Ploiești, e un oraș la 60 de Km nord, cam 30 de mile.

-Ploiești!? De la voi din oraș se văd munții când e senin și sunteți petroliști ca noi texanii.

Bă, mă lași! De unde pana mea știe ăsta de Ploiești.

-Da’ de unde știți de Ploiești? Ați fost p-acolo?

-Nu. Bunicul meu a fost pilot și l-a doborât antiaeriana la Ploiești.

A picat ceru’ pe noi. Nu mă gândeam că o să fiu expulzat din US din cauza lu’ tataia săracu’ că l-a doborât pe ta-su mare a lu’ nenea de la vamă. Apropo, tataia chiar era-n Ploiești pe vremea aia. Nu la antiaeriană, era polițist, da’ orișicât. În momentul ăla ne-am luat fețele de bocitoare profesioniste, poziția ghiocel și am spus ușor, „ne pare rău, condoleanțe”. Omu’ ne-a văzut cu drapelu-n bernă și s-a prins. S-a amuzat puțin și ne-a zis.

-Stați liniștiți, a venit sănătos acasă că s-a predat armatei române și a fost protejat.

Măi fraților, mi-a venit inima la loc, trăiască tataia acolo unde e. Ne-a urat vacanță plăcută și chiar a fost una dintre cele mai tari.

Vama US-first contact – 23.06

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: