Microbist VS ultras – 08.07
Asta-i genu’ de postare după care o să sughit mult și o să-mi iau mult hate. Sper că doar atât și n-o să se lase cu umflături pe sub pleoape. Stăteam așa și mă gândeam ce mare diferență este între un microbist și un ultras. La prima vedere ești tentat să zici că-i același lucru. Ei bine, nu e.
Îmi aduc aminte că m-am dus la București să văz Unirea Urziceni VS Glasgow Rangers. Meciu’ ca meciu’, mai o fază frumușică, mai plictiseală, da’ spectacolu’ oferit de peluza scoțiană a fost de „zece plus cu felicitări”. Am fost fascinat de cât de tembeli erau fost oamenii ăia. La-nceput s-au bătut între ei. Apoi s-au luat la bătaie cu agenții de pază, ca-n final să bată Jandarmeria la ei ca la fasole. N-au avut absolut nici o treabă cu ce se-ntâmpla-n teren, se putea organiza lejer un concurs culinar de poale-n brâu sau festivalul de muzică populară Floarea din Grădină. Chiar mai bine ăsta ultimu’. Puneai o bătută cu strigături că se potrivea perfect ca soundtrack. Cred că juma’ de meci m-am uitat la ei.
Absolut întâmplător, fix lângă mine stătea un scoțian naturalizat prin București de nevastă-sa româncă. Și -mi explica omu’ că toată gașca aia de bătăuși a avut două motive principale pentru care a venit în România, ordinea nu prea contează. Un motiv era prețul băuturii & calitatea ei și al doilea motiv, să se bată cu cineva. Meciul în sine nu cred că se afla pe această listă.
Io-s microbist, îmi place fotbalul și când văd un meci de calitate, aproape că nu contează cine cu cine joacă sau cine câștigă. Că-i Liverpool, Leii din Șocariciu sau Avântu’ Prăbușirea, dacă există spectacol fotbalistic cu faze frumoase, fără faulturi simulate de pipiță cu oja sărită de pe unghiuță și goluri multe, io mă declar satisfăcut. Un ultras are o fixație pe o anumită echipă, fixație pozitivă. Fixațiile negative se răsfrâng direct pe mamele jucătorilor adverși, în general pe tot ce poartă fuste-n familiile lor de la maimuță-ncoa’, exclus scoțienii că tot i-am pomenit mai sus, pe ultrașii și suporterii echipelor adverse și indiferent de situație, pe arbitrii. Mamele arbitrilor sunt mereu însărcinate și satisfăcute sexual. Microbistul se uită la meciuri de dragu’ fotbalului, utras se uită și apreciază doar meciurile echipei favorite și asta când nu-i prea ocupat să scuipe un jandarm.
Ce nu pricep eu din punct de vedere simpatii. Un microbist ține cu, să zicem FCSB. În meciurile directe e clar că ține cu feblețea lui. Da’ dacă o echipă rivală, să zicem Dinamo (mă refer la perioada când Dinamo presta prin Liga 1), juca cu o echipă din Botswana plătită cu bani d-aia cu conotație sexuală-n limba română, microbistu’ ține cu Dinamo sau în cel mai rău caz cu nimeni, contează doar pe spectacolul din teren. E normal, ăia-s români și țiu cu ei că-s d-ai mei și ne face țara cunoscută. Ultrașii nu, ei țin cu echipa din Botswana și le fac transfer bancar virtual FCSB-iștilor cu aceeași monedă botswaneză cu convertibilitate doar în scandaluri, în trafic și-n limbajul de cartier, spre conturile de morți, răniți, mame sau părți anatomice.
Microbistul ține la integritatea lui corporală. Ultrasu’ e clar masochist. Cred că-i lipsește total de la modulul ultras funcția de analiză și gestionare a unei situații anume. Exemplu: un ultras de dimensiuni medii spre subnutrit, cam 40 kg ud, oricând va considera că-i o idee bună să-i zică de mamă unui jandarm care se diferențiază de Hulk doar prin culoarea. Nu-i verde, e p-albastru sau negru. În schimb este de remarcat unitatea și spiritu’ de haită al ultrașilor. Adică după ăla unu’ din categoria patru la kg, sigur se mai găsesc încă cinci, șase ultras care să-i aprobe inițiativă și chiar s-o copieze, chiar dacă sunt conștienți de faptu’ că n-au cum să câștige bătălia și că-i înghesuială mare la unitățile de primiri urgențe.
Și totuși există o asemănare între microbist și ultras. La ambele categorii de persoane nu contează scorul unei partide de fotbal. Numa’ că motivele-s diferite. Pentru microbist nu contează scorul dacă a fost un meci frumos, pentru un ultras nu contează scorul dacă se lasă cu cel puțin un ochi cu zeamă, indiferent cui aparține acel ochi… inclusiv dacă-i al lui.
Poate cea mai importantă diferență între ei e că n-am văzut stadioane și echipe suspendate datorită unui microbist venit la un meci de fotbal însoțit de familie. În schimb de la un ultras pe stop și cu probleme existențiale la mansardă, cam da.
P.S. Să vedeți cât de calm și microbist sunt. Nici măcar nu-s supărat pe echipa României că-i plină de rateuri în domeniu. De când nu a mai participat la o competiție majoră m-a ajutat să mă transform din ultras într-un simplu privitor microbist.