Rahatul se mănâncă la orice vârstă – 01.09
Din punct de vedere culinar, la noi la români rahatul are două valori, la propriu și la figurat. La propriu e atunci când ești mic, habar n-ai ce gust are ceafa cu cartofi prăjiți și-ncerci orice. Am prieteni care au gustat rahat cu brio și din păcate nu știau să vorbească la vremea aia că ziceau și „săru’ mâna pentru masă”. Normal, la noi ăsta-i semn de noroc și de hepatită la mamele care trebuiau să-și spele plozii. Sensul figurat se-ntâlnește cam de pe la adolescență și foarte mult în mediul politic atunci când individul descoperă minciuna și dezinformarea. Se mănâncă rahat la televizor, în market, parlament, guverne, cam peste tot. Eu am mai descoperit un sens, mâncatul de rahat involuntar.
Acu’ ceva ani aveam obiceiul să mă plimb prin magazine. Așa a prost că nu căutam nimic special și nici nu cumpăram. Vara spre exemplu, era foarte cald, n-aveam aer condiționat și stăteam la răcoare prin marketuri. Într-o duminică am plecat în nordul Bucureștiului la magazinu’ ăla cu galben și albastru care-ți pune la-ncercare abilitățile de montator da-ți dă și o porție de mâncare dacă e foamea prin proximitate. Și au ăia niște prăjituri șmechere cu cacao și nucă de mănânci la ele și te uiți mâncând. Ajungem în locație, o fredonăm prin raioane și hai direct la dulcegării. Io-mi iau o prăjitură, fosta mea prietenă, actuala nevastă-și ia tot o prăjitură fix ca a mea deși ea mai ușor pe ciocolată. Io am halit-o la foc automat și băleam la porția ei abia pișcată.
-Mai vrei?
-Îhî…
-Bine, poți s-o basculezi și p-asta.
Laser frate! Abia dacă luase o linguriță din ea. După ce am terminat mi-am luat și la pachet. A doua zi, luni adică, venit de la munci mă lăfăiam în fața tembelizorului s-o văz pe Esca ce ne mai zice. Și tring, stai să-mi iau și prăjitură că e păcat să se-nvechească. Și mă pun pe ea în salbă de orgasme pe la papile. Apare Esca…
-Bună seara România, bună seara București. Hai să vă spui ce s-a mai întâmplat p-aciulea. Magazinu’ ăla galben cu albastru care-ți vinde mobilă bucăți, a retras din restaurantele din țâșpe țări, prăjitura aia care-i place lu’ Cătulică pe motiv că prin ea s-au descoperit materii fecale.
Adică rahat dacă nu știți ce-nseamnă materii fecale. Io am rămas cu lingurița-n drum spre gură, cu negru-n fața ochilor și nod gordian în gâții mă-sii de prăjitură. Adică nici dacă mănânc rahat nu mai e implicat liberul arbitru? Pe bune? Tre’ să-mi bage cineva pe gât rahat fără să știu? Oare era proaspăt? Îmi place și mie ceva și să aflu că-i rahat, se poate? Bă, nu se face așeeeea…
Replica genială abia acum urmează. După ce am auzit-o pe Esca cum ne-a dat vestea într-un mod brutal, în casă s-a așternut liniștea. Io tot cu lingurița la jumătatea distanței dintre farfurie și gură. Și atunci se aude vocea lu’ nevastă-mea.
-Bă, singura consolare în momentul ăsta e că tu ai mâncat mai mult rahat decât mine.
Io-te articol să nu ziceți că vă mint AICI. Și AICI ceva mai vechi cu o legătură mică și insesizabilă cu prezentul articol.